Facilităţile pentru societăţile din Parcul Industrial Jibou, extinse până în 2020

Facilităţile pentru societăţile din Parcul Industrial Jibou, extinse până în 2020Guvernul intenţionează să extindă cu şapte ani, până în 2020, facilităţile fiscale destinate firmelor care investesc în parcurile industriale, să includă companiile din aceste parcuri pe lista beneficiarilor eligibili de fonduri UE. Măsurile fac parte dintr-un plan guvernamental de stimulare şi dezvoltare a unor noi parcuri industriale, în contextul diminuării în ultimii ani a volumului de investiţii înregistrat în astfel de spaţii.

Funcţionarea parcurilor industriale a fost reglementată de Guvern în 2001, iar până în prezent au fost înfiinţate 49 astfel de parcuri, în care lucrează 760 firme cu un total de 36.839 de angajaţi. Parcurile industriale au fost constituite atât de autorităţile locale, cât şi de persoane juridice şi fizice private care s-au asociat. În prezent, se constată că numărul parcurilor industriale, privite ca infrastructuri moderne de sprijinire a afacerilor, este redus la nivel naţional prin raportare la forţa de muncă cu pregătire în diverse domenii industriale şi suprafeţele terenurilor unor vechi industrii nereabilitate şi neutilizate pentru noi industrii, se arată în document. Pentru accelerarea constituirii de parcuri industriale şi atragerea de investiţii, autorităţile au pregătit un plan care include facilităţi fiscale şi sprijin pentru companii în atragerea fondurilor UE nerambursabile. Planul prevede creşterea accesului la oportunităţi de finanţare şi facilităţi fiscale prin prelungirea până în 2020 a schemei de ajutor de stat, în prezent în vigoare până în 2013, includerea începând cu anul 2014 a intreprinderilor mari şi a lucrărilor de infrastructură din parcurile industriale ca şi solicitanţi sau activităţi eligibile pentru finanţare prin fonduri europene şi asigurarea acordării ajutoarelor de stat de către autorităţile publice locale.

Potrivit legislaţiei, investiţiile realizate în parcuri industriale sunt sprijinite printr-o serie de facilităţi fiscale, precum anularea taxelor pentru scoaterea terenului din circuitul agricol şi scutire de la plata impozitului pe clădiri şi teren.

Ajutorul de stat este acordat companiilor care se obligă să menţină investiţia pe o perioadă minimă de cinci ani de la data finalizării, în cazul intreprinderilor mari, şi de trei ani, pentru intreprinderi mici şi mijlocii. De acest ajutor nu beneficiază firmele din domenii precum siderurgia, producţia de fibre sintetice, construcţia de nave, industria carboniferă, agricultura şi pescuitul.

În Sălaj, în Parcul Industrial Jibou, fiinţează cinci firme: Grovinvest, Argrup, Verbelco, Comat şi Comatex. Potrivit primarului oraşului Jibou, Eugen Bălănean, la această dată, autorităţile locale duc tratative cu o firmă belgiană, care a achiziţionat o hală şi 15.000 de metri pătraţi de teren în Parcul Industrial, şi care intenţionează să investească în acestă zonă.

Leave a Comment