Două drumuri judeţene vor fi reabilitate cu bani europeni

Consiliul Județean Sălaj a aprobat miercuri, 26 septembrie, în ședință ordinară, două proiecte de hotărâre ce vizează reabilitarea și modernizarea altor două drumuri județene admise la finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Este vorba despre drumul judeţean 109E: limită cu judeţul Cluj – Fodora – Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (pod Ciocmani), km 17+000 – 62+782, în valoare de 108 milioane de lei (inclusiv TVA), și DJ 191D: Valcău de Jos – Fizeș – Sîg – Tusa – limită județ Cluj, km 10+800 – 31+330, în valoare de 58 milioane de lei.

„Proiectele au parcurs faza de evaluare anterioară contractării, respectiv verificarea administrativă şi de eligibilitate, şi au fost admise pentru finanţare prin POR”, a precizat Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.
Prin reabilitarea și modernizarea sectoarelor de drum județean menționate se va asigura, în principal, fluidizarea traficului rutier între localităţi şi în interiorul acestora, creșterea vitezei de transport, reducerea cheltuielilor de transport, punerea în valoare a zonelor turistice traversate de cele două drumuri judeţene și asigurarea infrastructurii rutiere necesare pentru susținerea dezvoltării economice a celor două zone ale județului.

2 Thoughts to “Două drumuri judeţene vor fi reabilitate cu bani europeni”

  1. Anonim

    cum dracu se tot aproba dar marc uita sa le si repare ,javrele dracului sint ca dracnea,defap sint pupincuristii lui dracnea

  2. Vasile

    In tot anul schimb bucsele si capetele de bara pe drumurile reabilitate de Marc ! Pupincuristii lui zdragnea !

Leave a Comment