Disponibilizaţii Cuprom Zalău şi-au primit salariile compensatorii

Peste 160 de foşti angajaţi ai fabricii Cuprom Zalău şi-au primit, zilele trecute, plăţile compensatorii, la mai bine de un an după ce şi-au câştigat aceste drepturi în instanţă. Cei în cauză au fost disponibilizaţi de la unitatea de producţie a cuprului şi, conform contractului colectiv de muncă, trebuiau să primească între patru şi opt salarii compensatorii. Pentru că nu şi-au primit banii atunci când au fost daţi afară şi pentru că după intrarea în faliment a companiei nu au fost cuprinşi în tabelul definitiv al creanţelor, foştii lucrători au deschis acţiune în instanţă.

Au câştigat definitiv procesul în 2017, însă sumele cuvenite nu le-au fost achitate decât acum, după ce TenarisSilcotub a cumpărat terenurile şi clădirile fabricii de la Zalău. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă surse de pe piaţă susţin că ar fi vorba despre peste 5 milioane de euro.
După cum ne-a declarat Iulian Cighi, reprezentantul salariaţilor disponibilizaţi, în conturile celor 163 de muncitori zălăuani au intrat, astfel, peste 1,4 milioane de lei. „Banii reprezintă salariile compensatorii, la care s-au adăugat dobânda, dobânda penalizatoare şi inflaţia”, a precizat Cighi.

Cuprom a intrat în insolvenţă în 2008, iar în 2015, în faliment. Ancheta procurorilor a stabilit că falimentul s-a produs pe fondul gestiunii frauduloase de care au dat dovadă Horia Simu, Ghiorghe Avasilichioaei şi Radu Cristian Ardelean, care „au acţionat concertat, în urma unei înţelegeri prealabile şi prin această modalitate au transferat activele SC Elcond SA Zalău către SC Cuprom SA Bucureşti şi SC Nordexo Manufacturing SRL Bucureşti unde inculpaţii aveau interese, scopul fiind de a dobândi foloase materiale pentru aceste societăţi”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Maramureş.

Leave a Comment