ANAF avertizează asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România, conform Agerpres.

„Atenţie! Din nou, mesaje false în numele ANAF! La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenţionează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a instituţiei.

Reprezentanţii Fiscului arată, în context, că aceste emailuri nu trebuie deschise, iar, dacă au fost deschise, nu trebuie accesate documentele anexate sau linkurile din conţinut.

„Şi, în niciun caz, să nu transmiteţi bani către conturile menţionate! Reamintim tuturor contribuabililor că ANAF a dezvoltat şi pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, serviciul Spaţiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituţia”, subliniază sursa citată.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “ANAF avertizează asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei”

  1. […] Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România, conform Agerpres. „Atenţie! Din nou, mesaje false în numele ANAF! La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenţionează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România”, se arată într-o postare de pe pagina de…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment