AJPIS a încheiat controalele la centrele rezidențiale din Sălaj. Totul e roz

În urma amplorii luate de îndelung mediatizatele probleme regăsite la centrele rezidențiale din țară, precum și la îndemnul primului-ministru Marcel Ciolacu angajații din opt instituții sălăjene au părăsit birourile confortabile, dotate cu aer condiționat, și s-au prezentat în teren în plină caniculă. La nivel de județ au început controalele. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj (AJPIS Sălaj) a încheiat controalele în data de 16 iulie și a completat procesul-verbal individual care se impune în acest caz. Acesta a fost trimis până la această dată la Prefectura Sălaj care va centraliza tot ce este legat de acest subiect, ocupând-se printre altele și de comunicare. Tematica impusă de la guvern pentru control a fost strict legată de centrele rezidențiale (adulți, copii și persoane cu handicap) și, dacă mai este timp, ea ar putea fi extinsă și la centrele de zi.

Potrivit datelor comunicate de Mircea Pop – directorul AJPIS Sălaj, toate centrele rezidențiale și de zi din județ au fost controlate cu mare atenție. S-a constatat că toate acestea au fost acreditate și licențiate conform legii. Ni s-a spus că instituția monitorizează atent situația, în permanență, cel puțin de două ori pe an se realizează controale la aceste unități sau ori de câte ori există suspiciuni sau informații privind eventuale nereguli sau abateri de la normele aflate în vigoare.

La controalele din această lună, AJPIS Sălaj nu a dat sancțiuni și nici amenzi. O singură abatere a fost constatată la Centrul de Vârstnici Sfăraș. Agenția a constat că unitatea de îngrijire în cauză deținea mult prea puțini angajați față de schema normală de funcționare. Fiind la prima abatere, AJPIS Sălaj nu a acordat amenzi conducerii centrului, dar a dispus măsuri de aducere la conformitate până la finalul anului. Justificarea conducerii Centrul de Vârstnici Sfăraș a fost legată de faptul că oamenii nu vor să se mai angajeze, salariile sunt mult prea mici, iar ei nu pot oferi mai mulți bani. Din punct de vedere legal, directorul AJPIS Sălaj spune că nu putea proceda altfel, legea nu îi permitea să dea alte sancțiuni. Și totuși, în acest caz vorbim de cinci luni care se vor scurge până la finalul anului și în care această unitate are dreptul să funcționeze ca și până acum, cu puținii angajați pe care îi are. Întrebarea care s-ar putea pune în această situație ar fi una cât se poate de logică: dacă nu ai cu cine să lucrezi, atunci de ce mai funcționezi? Oare câți vârstnici sunt direct afectați de această lipsă de personal și în ce condiții își duc ei ultimii ani din viață? Chiar am ajuns să se rezume viața unui vârstnic, lipsit de putere și de apărare, doar la bani?

Rugat să justifice faptul că în Sălaj situația la nivelul centrelor rezidențiale pare imaculată, Mircea Pop ne-a declarat că „în Sălaj nu sunt probleme pentru că s-a investit foarte mult în ultimii ani. Eu am fost în toate aceste centre și chiar nu sunt probleme. Situația o să se vadă oricum în timp”.

Problema care se pune totuși legat de aceste centre rezidențiale este aceea că, din păcate, pereții sau dotările nu îi ajută în totalitate pe cei aflați în suferință, ci personalul de aici. Calitatea și pregătirea oamenilor din centre lasă de multe ori de dorit, deși mulți nu vor să recunoască cu voce tare. Desigur că salariile nu sunt motivante și mulțumitoare, dar selecția făcută de managerii centrelor chiar contează. Cine este vinovat că astăzi nu se angajează cât personal este necesar în centrele rezidențiale din țară? Cine este de vină că nu există, la nivel de țară sau de unitate, un plafon salarial decent? Dacă nu sunt angajați interesați să lucreze în aceste centre, atunci cine se ocupă să realizeze o schemă optimă de personal pentru fiecare în parte? Poate ar trebui comasate, restructurate sau poate ar trebui găsite alte soluții concrete. Timpul tace și trece. Se ocupă cineva? Din păcate, bătrânețea vine chiar și nechemată.

5 Thoughts to “AJPIS a încheiat controalele la centrele rezidențiale din Sălaj. Totul e roz”

  1. […] În urma amplorii luate de îndelung mediatizatele probleme regăsite la centrele rezidențiale din țară, precum și la îndemnul primului-ministru Marcel Ciolacu angajații din opt instituții sălăjene au părăsit birourile confortabile, dotate cu aer condiționat, și s-au prezentat în teren în plină caniculă. La nivel de județ au început controalele. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj (AJPIS Sălaj) a încheiat controalele în data de 16 iulie și a completat procesul-verbal individual care se impune în acest caz. Acesta a fost trimis până la această dată la Prefectura Sălaj care… Citeste mai mult […]

    1. Anonim

      Domnilor ați luat probe și din produsele de curățenie ?
      Ați verificat dacă vesela este curată in conformitate cu regulile din fisa postului dumneavoastră de muncă?
      Ați verificat gradul de uzură de la saltelele din paturi , lenjeria de pat , prosoapele pentru igiena corporala a fiecărei persoane in parte , produsele de igienă intimă ?
      Dacă vreți salarii mărite învățați domniile voastre Regulamentul de Ordine Interioara de la AJPIS din Romania, iar după aceea comentați că vă doriți salarii cum au semenii voștri din Uniunea Europeană.
      Pentru mai multe informații mă puteți contacta pe Gmail care apare la fiecare comentariu al meu
      Zoe Zoița Șandor Bese

  2. Anonim

    Alexandra, poate pui în pagină și câți angajați lucrează😂😃 în cele opt instituții cu atribuții de control și cam ce venituri încasează , deplasându-se din confortul birourilor prin arșița zilei către acele stabilimente. De sigur deplasarea s-a făcut cu autoturisme cu aer condiționat.

  3. Valeria

    De ce nu există și la noi sistemul de îngrijire individual la domiciliu, cu carte de munca ?

  4. Anonim

    Zoe Zoița, sunt sigur că știi că un inspector (și sunt mulți) din instituțiile cu atribuții de control (multe și ele), câștigă lunar în jur de 12 500 lei. Mai nou li,s-au mărit și nr.zilelor de concediu că deh, muncă grea, căldură mare. Compară aceste venituri, dar și munca, cu a celor care se ocupă efectiv de îngrijirea bătrânilor. Dacă vrei…poți.

Leave a Comment