Sălăjenii dornici de relaxare, aşteptaţi pe pârtiile Şuior

Persoanele care vor să iasă din cotidian şi să se relaxeze sunt aşteptate la finalul acestei săptămâni, în perioada 30 ianuarie – 2 februarie, dar şi weekendul următor, 6-8 februarie, la Şuior.
Pârtiile de la Şuior din judeţul Maramureş vor găzdui în weekend-urile precizate două super petreceri cu muzică. Distracţia nocturnă va începe după programul de ski, adică după ora 21.00, în fiecare seară. „În următoarele două weekend – uri 30 ianuarie -2 februarie şi 6 – 8 februarie, pârtiile Şuior vor fi gazda unor evenimente after ski party. Muzică mixată de pe un Hammer special folosit la astfel de evenimente, cocktail bar cu cele mai spectaculoase cocktail-uri calde şi reci, dar şi concursuri cu premii surpriză şo multa bună dispoziţie. Programul pârtiilor este cel obişnuit 10 – 21, urmat de party pe pârtie până târziu în noapte”, anunţă organizatorii evenimentului. Accesul la aceste petreceri este gratuit.
Staţiunea Şuior, judeţul Maramureş, este o destinaţie excelentă pentru practicanţii sporturilor de iarnă. Ofertele existente sunt pe placul tuturor, atât ca preţuri, cât şi ca dificultate a pârtiilor. Administratorii domeniului de la Şuior au venit şi cu o ofertă imbatabilă pentru iubitorii sportului de iarnă. Pachetul oferit schiorilor bate orice ofertă din Austria – patru nopţi, cinci zile, la 799 de lei, în preţ fiind incluse masa şi schi nelimitat.

Leave a Comment