Sălajul, sub cod galben de ploi şi vânt

Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intesificări ale vântului. De asta vor avea parte locuitorii judeţului Sălaj, începând de astăzi 30 ianuarie, de la ora 17 şi până sâmbătă 31 ianuarie ora 10. Potrivit unei atenţionări meteorologice cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori la munte postate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 litri pe metrul pătrat şi izolat, în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici peste 35 -40 de litri pe metrul pătrat. Potrivit meteorologilor, vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune un strat consistent de zăpadă. De asemenea, se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul ţării. Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 de kilometri pe oră. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de kilometri pe oră temporar viscolind zăpada.

2 Thoughts to “Sălajul, sub cod galben de ploi şi vânt”

  1. Editor articole pentru publicare anunturi.

    Aveti aptitudini de exprimare in scris? Va place sa studiati, sa va informati cu privire la diferite subiecte si sa realizati apoi o sinteza a acestora? Daca da, va asteptam sa deveniti colaborator!

    Cerinte :
    – bune abilitati de exprimare in scris;

    – cunoasterea mediu/avansata a limbii engleze reprezinta un avantaj, nu este obligatoriu;

    – capacitatea de organizare si sintetizare a informatiei;

    1. Cream impreuna o lista de subiecte de abordat.

    2. Trimiteti articolele pe email in format Word.

    3. Primiti bani lunar pentru articolele publicate (in functie de volumul redactat) in baza unui contract de drepturi de autor.

    Avantajele colaborarii :

    1. Dezvoltare profesionala:

    2. Lucrati in timpul liber, de acasa, fara targeturi.
    Nu exista un numar de articole pe care il solicitam colaboratorilor nostri. Astfel, puteti sa scrieti in timpul liber, in functie de disponibilitate si inspiratie.

    3. Promovare viitoare:
    Veti fi prezentati in lista de colaboratori iar, articolele dvs vor trimite cititorul catre pagina de prezentare, unde, la solicitarea dvs, vom publica datele de contact. Sunt si alte elemente de promovare pe care vi le vom prezenta la interviu.

    4. Beneficii financiare
    Articolele dvs vor fi platite. Plata se face obiectiv, in functie de numarul de caractere. Despre valoarea unui articol, modalitatea de plata si implicatii juridice vom discuta ulterior, dupa ce ne veti trimite solicitarea de colaborare.

    Va rugam sa trimiteti solicitarea de colaborare sub forma unui email pe adresa: francizare@yahoo.com
    In acest email trimiteti textul, „INFO” si o prezentare a / CV-ului d-voastra.

  2. RODICA

    Cea mai extinsa oferta de lucru! Lucram deja cu foarte multi oameni! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: rodica98827@yahoo.com

Leave a Comment