Greta Garbo: singurătatea „sfinxului suedez”

Greta Garbo (Greta Lovisa Gustafsson) „Sfinxul suedez”, așa cum a rămas în istoria cinematografiei mondiale, s-a născut la Stockholm, Suedia, în 18 septembrie 1905. A fost una dintre cele mai mari actrițe ale Epocii de Aur de la Hollywood, nu doar datorită prestațiilor sale actoricești excepționale, cât mai ales de pe urma undei de mister pe care a răspândit-o întreaga viață, după debutul ei. A fost descoperită de regizorul suedez Mauritz Stiller care i-a remarcat din pură întâmplare „senzualitatea obsedantă” şi a distribuit-o ulterior în primele filme. La început, Louis B. Mayer – șeful de la Metro Goldwyn Mayer a fost sceptic în privința talentului ei, dar ulterior s-a declarat cucerit de stilul interpretativ unic, de trăsăturile ei deosebite, chiar și de răceala cu care trata pe oricine, deși nu era încă un nume cunoscut. Compania MGM i-a oferit un contract fabulos, astfel că Garbo a ajuns la Hollywood, unde a filmat peste 25 de filme, toate rămase în tezaurul cinematografic mondial. Printre filmele ei celebre s-au numărat: 1926 – The Torrent (primul film de la Hollywood) 1927 – The Flesh and the Devil (filmul care a făcut-o cunoscută în toată America) 1929 – The Kiss (ultimul ei film mut), 1930 – Anna Christie (primul filmul vorbit), 1931 – Mata Hari 1932 – Grand Hotel – filmul cu cele mai mari încasări, 1933 Queen Christina – filmul care îi aduce celebritatea în Europa, 1935 – Anna Karenina, 1936 – Camille (Dama cu Camelii), 1939, – Ninotchka – prima ei comedie, 1941 –  Two-Faced Woman (Femeia cu doua fețe).

Garbo avea un program stabilit aproape la secundă, era extrem de punctuală și solicita același lucru din partea tuturor. Nu avea pretenții exagerate în timpul orelor de lucru, nu comunica cu nimeni în afară de regizori și parteneri – însă și cu aceștia, în pauzele de filmare, vorbea doar strictul necesar și nu mai mult de câteva minute. La ora 8 era deja pe platourile de filmare, iar noaptea nu se culca niciodată mai târziu de ora 23. Era foarte intimidată de echipa numeroasă de pe platouri și după primele două filme a solicitat ca panouri mari, opace, sa fie puse în jurul platoului pentru a nu-i mai vedea pe cei din jur – echipa tehnică, machiori, cei din figurație. La filmări purta de multe ori papuci comozi, pentru că avea piciorul prea mare (fiind, de altfel, și înaltă) iar regizorii întâmpinau probleme în a masca acest lucru care, în opinia lor, dezavantaja anumite cadre. A fost filmată de cele mai multe ori de la genunchi în sus. Ca o curiozitate – a fost singura actriță a acelor ani care nu a avut nevoie de machiaje elaborate și nici de „adaosuri” cum ar fi genele false, la filmări – privirea naturală, rece și profundă făcând din ea figura ideală pentru pelicula la care visau mulți regizori. Discretă și foarte politicoasă, refuza absolut orice invitație venită din partea regizorilor, a colegilor, actori de renume la rândul lor, chiar a unor figuri politice de seamă care doreau să o întâlnească. Aceste refuzuri repetate, de multe ori nici măcar rostite de ea, ci trimise fie prin telegrame, fie scrise de ea, cu o caligrafie perfectă și trimise ulterior celor care o doreau în preajma lor, nu au făcut decât să sporească interesul și curiozitatea tuturor.

 

Epoca de aur a Hollywoodului: “Greta a vorbit!”

Deși era greu de crezut că ruptura de filmul mut o va menține pe firmamentul Cetății Filmului, Greta Garbo supraviețuit tranziției la filmul cu sunet, debutul ei fiind anunțat cu fraza: “Garbo vorbește!” După ce și-a făurit un nume la Hollywood, popularitatea i-a permis sa își negocieze singură contractele, devenind în timp extrem de pretențioasă și selectivă în alegerea rolurilor. Câștiga deja peste 300.000 de dolari pentru un film, o sumă fabuloasă pentru actori în acele vremuri, reprezentând o afacere de milioane pentru studiouri. Chiar dacă nu a dus niciodată lipsă de admiratori, de fani și nici de oferte cu multe zerouri, actrița i-a luat pe multi prin surprindere în 1941, atunci când s-a retras de pe marele ecran, în plina glorie. Avea 36 de ani și a spus atunci, la insistențele jurnalelor, că va lua o pauză din cauza războiului, dar n-a mai revenit niciodată la profesia care a făcut-o celebră. Interpretarea ei din “Camille (Dama cu Camelii)”, unde joacă rolul curtezanei Marguerite Gautier, e considerată deseori de critici drept cea mai reușită, rol care i-a adus una dintre cele patru nominalizări la premiile Oscar. A primit acest premiu abia în 1955, pentru întreaga carieră descrisă drept “strălucitoare și memorabilă”. La Gala premiilor Oscar din acel an, Greta Garbo a lipsit și nici nu a ridicat vreodată celebra statuetă aurită.

“I want to be alone”

Garbo a ales singurătatea, poate și pentru faptul că a fost urmărită obsesiv pe tot parcursul vieții. “Niciodată nu am spus că vreau să stau singură, ci doar că vreau să fiu lăsată în pace, e o mare diferenţă”, spunea Garbo, întrebată fiind în legătură cu citatul ei celebru “I want to be alone!”. S-a retras, așadar, în plină glorie, după cel de-al Doilea Război Mondial şi a dus o viaţă liniştită, fiind pasionată de citit, creșterea plantelor și diverse alte activități obișnuite. Se simţea bine între tablourile ei (picturi celebre de Renoir, Bounard). Niciodată nu a făcut vreun gest sau a spus un cuvânt, fără să dea naştere ambiguităţilor. Avea un fel unic de a merge, glasul răguşit, accentul suedez, iar acele sărutări „însetate” de pe ecran ce transmiteau o pasiune pe care Garbo nu o simţea, au făcut-o celebră. Avea un comportament inexplicabil ce întreţinea „flacăra”, atrăgea bărbaţii prin felul ei excentric şi distrat. La început nu cunoștea deloc limba engleză, dar a reuşit în cele din urmă nu doar să o stăpânească, ci să devină, prin rolurile de la Hollywood, una dintre cele mai cunoscute figuri din lume. Imaginea ei de pe corabie, de la finalul filmului Regina Cristina este, de altfel, una emblematică pentru cinematografie fiind poate cea mai publicată fotografie din toate timpurile a unui actor de cinema.

“A iubi înseamnă și a învăța melodiile din sufletul celuilalt, pentru ca să i le poți cânta atunci când le uită” 

Greta Garbo a fost o femeie pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă și greu, aproape imposibil de cucerit. Nu s-a căsătorit niciodată iar relațiile ei au fost puține și toate foarte discrete, trăite cu grijă, departe de ochii presei. Bărbații care au încercat să-i intre în grații au fost refuzați pe rând sau pur și simplu lăsați fără niciun răspuns, așteptând-o ani la rând.  

Two Faced – “Femeia cu doua fețe” (1941) a rămas ultimul ei film, un rol pe care Greta l-a descris “mormântul” ei profesional, un semi-eșec atât în ochii criticilor, cât și a unei părți a publicului. În timpul războiului s-a mutat la New York și, cu toate ca inițial și-a dorit sa revină la actorie după război, a refuzat apoi toate ofertele. Nu a onorat sutele de invitații la evenimente, dineuri sau cine,  venite din partea altor actori, a regizorilor și a scenariștilor ori din partea unor oameni importanți ai vremii. Nu a fost atrasă niciodată de politică. Nu a dat autografe fanilor – singurele semnături fiind doar cele de pe cecuri și documente oficiale, nu răspundea la scrisori, deși se spune că le citea cu atenție pe toate, nu apărea la premierele altor filme ori ale ei. Despre presă, cea care a agasat-o până la sfârșitul vieții, avea o părere foarte proastă. Hărțuită mereu de fotografi și reporteri, de ziarele de scandal și revistele cu mondenități care plăteau sume uriașe pentru o fotografie cu ea, ajunsese să urască această breaslă considerând că nu se poate bucura niciodată de liniște și anonimat atunci când iese pe stradă. “Jurnaliştii sunt cea mai rea specie care există”, spunea Garbo, suferind mereu pentru că era urmărită peste tot atunci când ieșea din casă.

“Niciodată nu povesti fericirile și tristețile tale. Îți vei ieftini sufletul când o vei face.”

Ultimii ani

După ce a devenit cetățean american în 1951, Garbo a trăit foarte retrasă, departe de mondenități, de agitația specifică New York-ului, bucurându-se doar de vizita celor câțiva prieteni foarte apropiați și a nepoatei sale, și acestea rare, așa cum le-a impus tuturor. Deși a călătorit mult, inclusiv în Europa, extrem de puține sunt dovezile sau fotografiile care să ateste locurile în care și-a petrecut timpul atunci când era departe de casa din Manhattan, în care a locuit timp de peste 40 de ani – apartamentul decorat de ea însăși. Până și acasă, intimitatea sa a fost cel mai bine păzit “bun” al său, pe lângă camerele de oaspeți, sufrageria somptuoasă și dormitoarele și băile spațioase, apartamentul dispunea de propriul lift. Ieșea rar, doar pentru a face mici cumpărături și a se plimba, chiar și atunci deghizată și mereu ascunsă în spatele ochelarilor mari. Mânca puțin, simplu, a fumat toată viața, depășind de multe ori două pachete de țigări pe zi. Colecționa tablouri celebre și obiecte foarte vechi, de valoare, având totodată o bibliotecă cu cărți în ediții Princeps, foarte valoroase. În toată cariera ei a participat la o singură premieră de film, iar între 1928 și 1935 nu a acordat niciun interviu. De altfel, în toată viața a acordat 11 interviuri (10 dintre ele în timpul carierei și unul singur după retragere, în 1946).  

“Viața ar fi minunată dacă am ști ce să facem cu ea.”

Garbo nu a dus niciodată o viață scăldată în lux. Întreaga avere (32 de milioane de dolari plus casa și toate obiectele de valoare) a fost lăsată de actriță singurei sale nepoate, Greta Garbo neavând copii. Sume mari au fost donate de actriță în timpul vieții, toate în anonimat, pentru diverse cauze nobile, dar și după dispariția ei, de către unica sa moștenitoare. Apartamentul Gretei Garbo din clădirea construită în 1927, situată pe malul râului East River din New York a fost scos la licitație recent și vândut pentru suma de 8,5 milioane de dolari, prețul cerut fiind de 5,5 milioane dolari. Apartamentul a fost păstrat în stare perfectă timp de aproape trei decenii, fiind îngrijit și conservat de nepoata vedetei. De asemenea, cea mai mare parte a tablourilor, sute de ținute și obiecte personale, bijuterii, cărți de valoare și obiecte de artă au fost vândute la licitație. Cu puțin înainte de dispariția sa, Greta Garbo i-a mărturisit unui biograf suedez că era “sătulă” de Hollywood:  “Nu-mi plăcea ce făceam. Erau multe zile când trebuia sa ma forțez sa merg la studio. Chiar îmi doream sa trăiesc o alta viață.” A reușit, pentru tot restul vieții, după retragerea sa din cinematografie, să trăiască așa cum și-a dorit, deși nu a fost lăsată în pace, practic, niciodată de reporteri și “paparazzi”. Chipul legendar al Gretei Garbo a apărut de-a lungul timpului pe milioane de cărți, reviste, bancnote, monede, serii de timbre, cărți poștale, fiind desemnată în urma a milioane de voturi, de către Cartea Recordurilor, în 1950, drept “cea mai frumoasă femeie din toate timpurile”. A constituit subiectul a zeci de cărți biografice, studii la universitățile de actorie din lume, volume de istorie a cinematografiei mondiale, fiind considerată și în prezent, deopotrivă de către suedezi și americani, o adevărată comoară culturală națională.

Cariera ei a fost destul de scurtă pentru un actor de talia ei – două decenii – în care a lăsat o moștenire cinematografică de mare preț. Greta Garbo a rămas până astăzi o legendă despre care încă se vorbește. Deși s-a atașat pentru totdeauna de America, acolo unde a trăit până în ziua în care a murit – 15 aprilie 1990 – Greta Garbo a visat mereu la țara sa iubită, Suedia, resemnându-se în cele din urmă cu gândul că în pământul natal își va găsi cu adevărat liniștea eternă. Dorință care i-a fost, de altfel, îndeplinită.

Kitchen Eat-In Banquette Seating

450 East 52nd Street Manhattan New York City

(Bibliografie: Looking for Garbo, Jan Miller; Loving Greta Garbo – Hugo Vickers; alte surse: biography.com, imdb.com, liveabout.com, perfecte.ro, okmagazine.ro)

Alte articole

3 Thoughts to “Greta Garbo: singurătatea „sfinxului suedez””

  1. Anonim

    Nu am stiut ca a fost atat de singura, de distanta. A fost predestinata acestui „rol” maret, de stea. Ma bucur ca pot citi aceste articole aici…niciun jurnal nuna scris astazi, la 30 de ani de la disparitia ei, despre ea. Multumim, am sa caut in aceste zile cateva filme..
    ❤?

  2. Prieten

    Multumim, Florine! Nu stiam pana azi atat de multe detalii despre aceasta mare actrita a sec. XX.

  3. Anonim

    Multumesc! Articolul tau este un Crin in mijlocul mizeriei corona.

Leave a Comment