31 martie, primul termen scadent pentru plata cu reduceri a impozitelor locale

Primăria Zalău reamintește contribuabililor că 31 martie 2024 este primul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente primului semestru din acest an. Plata se poate efectua în numerar sau prin intermediul cardului bancar la ghișeele din cadrul Primăriei Zalău, prin virament bancar în conturile afișate pe site-ul www.zalausj.ro, secțiunea Taxe și impozite locale, precum și online, cu cardul, prin intermediul paginilor Platformă Contribuabili (zalausj.ro), www.ghiseul.ro, dar și prin intermediul stațiilor de plată de tip „SelfPay”, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

În cazul achitării la casieriile serviciilor de impozite și taxe, prin ordine de plată sau internet banking, bonificația este de 4 la sută pentru contribuabilii persoane fizice care au restanțele achitate şi plătesc cu anticipație impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, până la data de 31 martie, iar în cazul achitării online, bonificația este de 8 la sută. În cazul firmelor, indiferent de metoda de plată aleasă, bonificația este 4 la sută. În cazul contribuabililor care nu efectuează plata la termen a obligațiilor fiscale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula, conform prevederilor legale, majorări de întârziere în cuantum de 1 la sută pe lună și fracțiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

One Thought to “31 martie, primul termen scadent pentru plata cu reduceri a impozitelor locale”

  1. […] fizice, cât și pentru persoane juridice. În cazul achitării la… Articolul 31 martie, primul termen scadent pentru plata cu reduceri a impozitelor locale apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment