Versuri înconjurate de mister – Poezia Silviei Bodea Sălăjan

Nu cred că am înţeles toate versurile. Şi cum bine se ştie că versurile cele mai bune sunt mereu acelea pe care nu le înţelegem până la capăt, al căror mister rămâne intact, m-am lăsat dus de acest mister, şi totodată m-au cucerit. De acelaşi autor Izolarea – Despre o mentalitate deficitară O demisie stranie Ce este cititorul? Un om care se lasă savurat de aceste versuri, se va bucura deplin de acest lucru. Păstrează o doză de circumspecţie, se lepădă fericit de ea, dacă se lasă convins de vorbitorul din carte. Şi eu la rândul meu eu am fost convins. ”iată o cheie ce / nu-şi mai deschide propria-i uşă / nici cît o ploaie”; ”repet mereu aceeaşi renunţare”; ”îmbătrînit de-atîtea stinse ploi” — aceste versuri m-au făcut să mă gândesc, să visez puţin. Versurile Silviei Bodea Sălăjan. Poetă din Zalău, aş putea spune, dar ştim cu toţii că poeţii nu locuiesc în oraşe, ci în sufletele rănite de frumos. Sau rănite frumos: în acele suflete care pot să enunţe ceva frumos din întâmplările vieţii. Când eşti sensibil, fericirea este ea însăşi o problemă, după cum sugerează Suburbiile şarpelui. „Primejdia tăcerii” este titlul volumului Silviei Bodea Sălăjan din 2013 pe care l-am răsfoit acum, însă eu cred că nu este nicio primejdie. Până la urmă, cine nu ştie să rămână în tăcere, nu ştie nici să vorbească, iar cine vorbeşte continuu după părerea mea nu are discernământ.
Poezia Silviei Bodea Sălăjan (care, în treacăt fie spus, mie îmi aminteşte prin melancolia versului liber de cea a lui Blaga) numai superfluă nu este. Ea se aseamănă vorbitorului din „În gările pustii”: ”în gările pustii şi reci / nu sunt decât eu / fără mine // şi trenuri vin / şi trenuri pleacă / din nicăieri spre nicăieri // doar eu în gara cea uitată / nu ştiu de ce şi pentru cine / e lacrima din ochii mei”. Este un vorbitor care pare să fie în afara şuvoiului vieţii, la malul ei; este, aceasta, opoziţie ocrotită, dar şi tristă cumva: omul nu are altceva decât amintiri şi dorinţe deşarte. Poate că la aceasta se referă titlul? Trenurile au plecat, gara şuvoaie de goliciune, şi subiectul stă în tăcerea asurzitoare? Oricum ar fi, până ce se nasc versuri înconjurate de mister, chiar acest mister ne aduce să simţim că trăim. Trăieşti, trăim, trăieşte.

Péter Demény – scriitor

Leave a Comment