Ioan Bejinariu
Dan Băcueț-Crișan
În acest an arheologii Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău au demarat un nou proiect intitulat ”Cetățile necunoscute ale Sălajului”, proiect care își propune inițierea unor cercetări la câteva dintre monumentele de acest gen din Sălaj în vederea unei viitoare includeri a lor într-un circuit turistic. Acest gen de monumente arheologice sunt amplasate de obicei pe locuri dominante, greu accesibile, iar zona locuită era înconjurată cu amenajări defensive, cum ar fi valuri de pământ cu garduri de lemn în fața cărora se aflau șanțuri de apărare. Mai târziu, în Evul Mediu cetățile vor fi întărite cu ziduri din piatră.
Astăzi ne vom opri asupra unuia dintre obiectivele de acest fel cunoscute până acum în zona trecătorii ”Poarta Meseșană”, din preajma anticului Porolissum. Este vorba despre cetatea de pământ din hotarul satului Jac, de pe ”Dealul Cămnin”. Pe culmea acestui deal nu foarte semeț (altitudine maximă 350 m) se află o cetate de pământ cu o suprafață de peste 6 ha. A fost investigată inițial prin deceniul 6 al secolului trecut, în contextul cercetărilor arheologice derulate în zona orașului roman Porolissum de către specialiști de la Cluj. Deși sondajele realizate atunci alături de cele desfășurate ulterior (în anul 1994) nu au furnizat dovezi foarte sigure pentru încadrarea fortificației într-o anumită perioadă istorică, autorii cercetărilor din acel moment au înclinat să o atribuie perioadei medievale timpurii (sec. IX – XI).
Două au fost motivele care au determinat reluarea cercetărilor în zona ”Dealului Cămnin”. Dată fiind proximitatea Complexului arheologic de la Porolissum și creșterea vizibilă a interesului turiștilor pentru această zonă, am dorit să includem noi obiective într-un potențial circuit de vizitare. ”Dealul Cămnin” se află la mai puțin de o oră de mers pe jos față de castrul roman de pe ”Dealul Pomet” de la Moigrad. Al doilea motiv a constat în precaritatea argumentelor pe baza cărora specialiștii de la Cluj au datat cetatea de pe ”Dealul Cămnin” în perioada medievală timpurie. Cercetările derulate anul trecut au furnizat dovezi clare că această cetate este mult mai veche și a fost folosită în primele 2-3 secole ale mileniului I î. Chr. O parte a incintei fortificate a fost afectată de o carieră de piatră de pe vremea romanilor, dar o bună porțiune din valul de pământ și șanțul ce apărau cetatea sunt încă bine conservate și pot fi observate la suprafața solului. Întrebarea care se ridică este cea referitoare la rolul acestei fortificații. Trecătoarea ”Poarta Meseșană” a fost până târziu, la apariția căilor de acces moderne, unul dintre puținele locuri naturale de trecere dinspre Transilvania spre nordul Câmpiei Tisei. Aceste caracteristici au fost sesizate de către comunitățile umane care au locuit aici încă din epoca bronzului (mileniul II î. Chr.) iar pentru a profita de oportunitățile oferite de controlul accesului oamenilor și mărfurilor prin trecătoare, aceste comunități au ridicat în diverse momente ale trecutului fortificațiile cunoscute în proximitatea trecătorii. În Evul Mediu pe aici trecea unul dintre ”drumurile sării” pe care această importantă resursă naturală, exploatată în Transilvania ajungea în Ungaria și mai departe în zone lipsite de sare. Există date recente care atestă că exploatarea sării la o scară organizată începe în zona actuală a Becleanului încă din prima jumătate a mileniului II î. Chr. și o mare parte a acestei resurse era destinată schimbului la mare distanță.
Cei care au amenajat și apărat cetatea de pe ”Dealul Cămnin” au profitat din plin de importanța trecătorii ”Poarta Meseșană” în strategia rețelelor de schimb din nord-estul Bazinului Carpatic. Dovadă stau numeroasele obiecte de bronz descoperite în zona acestei trecători. Aceste obiecte erau oferite de caravanele de negustori în schimbul permisiunii de a tranzita trecătoarea. Cunoaștem până acum câteva zeci de piese de bronz (vase, arme, unelte, podoabe) care au fost scoase din circuitul firesc și îngropate în chip de ofrande aduse divinităților, iar numărul lor dovedește bogăția și puterea acestei comunități și a celor ce o conduceau. Aceste descoperiri erau cunoscute încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar locația centrului de putere care a controlat trecătoarea pe la începutul mileniului I î. Chr. era necunoscută până anul trecut. Continuarea cercetărilor, în decursul acestui an va aduce, cu siguranță, noi date despre această cetate și despre cei care au construit-o.
