Sfântul Ilie

În fiecare an, în ziua de 20 iulie,  creştinii îl cinstesc pe sfântul care aduce ploaia, dar şi divinitatea care, mâniată de oameni, aruncă grindină şi trăsnete. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice.   Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Sf. Ilie Tesviteanul este considerat protectorul recoltelor. Mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc, proorocul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a „deschide şi a închide cerurile”.   Sfântul Ilie este considerat aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.  Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. Tot legenda spune că „a fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi (doi sau patru) şi trăsneşte dracii cu un bici de foc”. Astăzi, peste 130.000 de români își sărbătoresc ziua numelui.

Leave a Comment