Sălajul acum o sută de ani (XXXVI)

* În urma noii împărțiri administrative, Careiul trece la județul Sălaj. Sătmărenii protestează peste tot.

* Kun Gazda din Zălau deschide o modernă secție de fabricat încălțăminte. Toți localnicii laudă calitatea produselor.

* Ester Kovacs din Șărmășag usca cânepa la cuptor. Un snop de lângă a luat foc, iar săteanca s-a repezit să-l stingă. S-a împiedicat și i-au luat foc hainele. A ajuns la spital cu arsuri grave.

* Doamna Iszak Jakabji, președinta Asociației Femeilor din Zălau, face un apel la localnici să doneze hainele de care nu mai au nevoie. Aceste vor fi date săracilor de Crăciun.

* Noua hartă a județului se vinde la Librăriile Seres.

* Gyorgy Szilagyi sparge pivnița cofetarului zălăuan Istvan Papp. Fură o pereche de pantaloni, o vestă, un fierăstrău, o foarfecă și câteva tacâmuri. La nici o oră, poliția îl arestează. Operativi, nu glumă!

* Cine nu se prezintă la încorporare, primește 60 de zile de pușcărie. Țară, țară, vrem ostași!

* Nou regulament al bodegilor. O autorizație de alcool la 1.000 de locuitori, totul prin licitație.

* Se publică noile taxe de pășunat în județ: 183 lei/vacă și 34 lei/oaie.

* La Banca din Șimleu se descoperă bancnote false de 20 de dolari. Poliția nu are nicio pistă.

* La Șimleu se deschide magazinul „Silvania”, ce avea 300 de mp. E plin de marfă, cu prețuri accesibile.

Daniel Mureșan

Leave a Comment