Sălajul acum o sută de ani (XXIX)

* Primarul zălăuan Nicodim Cristea anunță începerea alcătuirii registrului electoral. Vârsta minimă – 20 de ani.

* Ziarul „Meseșul” pledează pentru închiderea birturilor duminica și în zilele de sărbătoare. Cică nu mai merge lumea la biserică.

* Inspectoratul de Vânătoare al județului Sălaj interzice vânarea iepurilor din căruțe, sănii sau călare.

* A luat foc casa inginerului de căi ferate Kiss Bella din Zălau. Din fericire, pompierii au stins incendiul la timp.

* Aproape tot Jiboul rămâne în continuare fără curent electric. Consiliul Local a făcut tot felul de matrapalzâcuri, în final negăsind o firmă care să se apuce de treabă.

* Autoritățile sanitare sălăjene s-au pus pe verificat vinul produs în zonă. Plin de falsificări cu substanțe chimice. Cunoscătorii căutau vinul făcut din struguri.

* Dr. Gusztavne Pintea, președinta Asociației pentru Îngrijirea Orfanilor de Război Zălau, este decorată de rege cu Meritul Medical clasa I-a.

* Conform revistei „Școala noastră”, în județ funcționează 218 de școli primare, cu 326 învățători (260 români și 66 maghiari).

* La Zălau are loc Expoziția de lucru manual a școlilor din județ. Marele premiu, în valoare de 500 de lei, a fost câștigat de învățătorul Alexandru Pop din localitate.

* Cercul Cultural din Gălpâia își alege conducerea: Gavril Cîmpianu din Gălpâia, Trăian Dociu din Romita, Gheorghe Rusu din Jac, Valentin Ghinea din Brusturi, Dumitru Țop din Creaca și Alexandru Țop din Lupoaia.

* În prezența mitropolitului Blajului, dr. Suciu, se sfințește biserica din Buciumi. Presa scrie că au participat 10.000 de oameni. Cred că exagera.

* Revizoratul Școlar Județean o pedepsește pe învățătoarea Irina Sima din Pericei cu mustrare publică, pentru ponegriri și neadevăruri.

* Învățătoarea Dumitra Cristea din Ortelec nu prea dă pe la școală. I se reduce salariul pentru trei luni.

Daniel Mureșan

Leave a Comment