Popas duhovnicesc: Iubește și fă ce vrei

Meditație la Duminica a XIX–a după Rusalii (Luca 6, 31-36)

Știu că este arhicunoscută maxima Fericitului Augustin pe care am folosit-o în titlul acestui articol, dar tocmai prin notorietatea ei, am indrăznit să vă invit să ne aplecăm asupra unui subiect foarte delicat pe care Sf. Evanghelie ni-l pune înainte: iubirea vrăjmașilor. Pe mulți i-ar tenta să creadă că, creștinismul în această privință a iertării, sau mai mult a iubirii vrăjmașului este falimentar și că împlinirea acestei porunci este doar o utopie. Un rabin spunea următorul lucru: „Defectul în învățătura etică a lui Iisus este că, ea ridică ștacheta atât de sus încât n-a putut produce rezultate solide și practice exact acolo unde admiratorii ei pretind că este diferită și superioară față de codurile etice ale Pentateuhului, Profeților și rabinilor”.
Trăim într-o lume a conflictelor de orice fel, într-o societate din ce în ce mai litigioasă, cu procese, avocați și judecători, suntem agasați și deja sătui de imperativul: „Justiția trebuie să fie independentă și să-și facă treaba!” A vorbi azi despre acest deziderat al Mântuitorului Iisus Hristos abordat în predica de pe munte, cum că oamenii credincioși trebuie să-și iubească vrăjmașii, pare desuet și nerealist, sau în cel mai fericit caz, pare a fi un subiect care nu mai are relevanță în ziua de azi.
Augustin încerca să lege libertatea umană de acest nobil sentiment ce-L definește pe Dumnezeu – iubirea (I Ioan 4,8). El merge pe ideea că cel ce iubește nu poate face altceva decât ceea ce-i dictează iubirea, adică nu urăște, nu fură, nu discretitează pe cei din anturajul său, ci din contra, se pune prin dragostea sa la dispoziția lor. A iubi, înseamnă a rupe din tine pentru binele celuilalt, înseamnă a te investi în celălalt, a uita de tine de dragul lui, iubirea presupune sacrificiu, jertfă. Iubirea te responsabilizează. O tânără şi-a întrebat într-o zi tatăl cum ar trebui să danseze (dacă este invitată la o petrecere). Tatăl i-a răspuns: „Dansează ca să te simţi bine; dar simte-te bine în aşa fel încât, întorcându-te acasă, în camera ta, să mai poţi privi icoana Domnului şi să-I mulţumeşti – şi să nu te ruşinezi privindu-L în faţă.”
E foarte ușor să ne jucăm cu cuvintele, să spui că iubești persoana de lângă tine, că-ți iubești copiii, părinții, poate țara în care te-ai născut, că-ți iubești prietenii, job-ul sau alte lucruri din anturajul tău, dar lucrurile se complică atunci când vine vorba de a-i trata cu iubire pe vrăjmași. Să nu fi fost oare lucrul acesta o scăpare a lui Hristos? Nu. Sub nicio formă, oricât am fi de motivați, Hristos nu ne dă dreptul să ne răzbunăm. Așa cum nu ai dreptul să-ți curmi viața, la fel nu ai dreptul să te răzbuni. Și în Vechiul Testament, celebrul dicton „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” se aplică numai prin drepta chibzuință a judecătorilor. Nu oamenii își făceau dreptate, ci judecătorii cântăreau gravitatea situației și dădeau apoi verdictul. Cu predilecție în Noul Testament, Mântuitorul Hristos scoate în relief faptul că cea mai mare porunca din Lege este să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău; iar a doua, la fel de importantă ca și prima, este să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22, 37-39), cu alte cuvinte, ceea ce ești, dictează ceea ce faci. Nu se poate concepe ca oamenii apropiați de Dumnezeu să reacționeze plini de furie sau de ură la provocări. Iubirea devine astfel un test destul de dificil pe care Dumnezeu ni-l pune în față.
A avea puterea de a iubi pe cineva care mi-a făcut un rău, sau care știu că mă nedreptățește, nu este la îndemâna oricui pentru că nu este o calitate umană. Sursa dragostei este Duhul Sfânt. Nu oricine poate ajunge la această înălțime morală, căci a iubi atunci când de fapt ar trebui să urăști sau să-ți faci dreptate, este culmea calității și demnității umane. Modelul a fost Însuși Iisus Hristos, pe Golgota, când în fața urii celor ce-L răstigneau, le raspunde cu iubire: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac!” Dacă am în mine această prezență a Duhului Sfânt, pe care eu o fac activă prin viața mea spirituală, motivat fiind de modelul Mântuitorului Hristos, am toate șansele să mă comport cu iubire față de vrăjmași. Reacția mea naturală sau firească este să-l urăsc pe cel care-mi face rău, sau în cel mai bun caz să-l neglijez, dar dragostea pe care ne-o cere Hristos în aceste condiții este o atitudine și nu o reacție impulsivă de moment, este o atitudine creștină impusă de conștiința mea de creștin. Normal este să nu-l iubesc, să nu-l accept, să nu-i dau nicio șansă celui ce mi-a făcut rău, dar atitudinea mea creștină care poate părea anormală în aceste condiții, luminată de puterea dumnezeiască, mă poate face să am alta reacție.
Exemplele celor torturați în inchisorile comuniste care și-au iertat și și-au privit cu milă și cu dragoste torționarii, ne fac de rușine pe noi cei ce nu putem ierta nici măcar o vorbă de ocară.

Pr. Augustin Câmpean

Alte articole

3 Thoughts to “Popas duhovnicesc: Iubește și fă ce vrei”

  1. Anonim

    Mergi și fă și tu asemenea!

  2. cum sa dansez?

    Daca fata ii punea acea intrebare Apostolului Petru primea urmatorul raspuns: „Destul este ca, in vremurile trecute, ati facut cu desavarsire voia neamurilor, umbland in desfranari, in pofte, in betii, in ospete fara masura, in petreceri cu vin mult si in neiertate slujiri idolesti” (1 Petru 4, 3). Un tata crestin, confruntat cu intrebari de genul, conform Scripturii, isi va indruma copiii sa nu mai traiasca in desfranari, betii, ospete, orgii si alte asemenea activitati (discoteci, baruri, samd).
    Dumnezeu nu poate fi prins pe un perete, atarnat de un cui, pe care sa-l privesti, noaptea pe intuneric cand vii acasa!
    Ciudata dogmatica! Ciudat sfat! Ciudata initiativa de a mentiona acest sfat necrestinesc, de o persoana care se considera duhovnic.

  3. Anonim

    Lucrul drept in mintea stramba devine de asemenea stramb.
    E foarte greu de inteles pentru unii libertatea data de Dumnezeu, > auzi libertate: Iubeste si fa ce vrei… Interesant!

Leave a Comment