Monumente din Sălaj, salvate digital de Muzeul din Zalău

Proiectul ”Monumente 3D. Documentarea digitală a patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea”, derulat de către Muzeul Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Asociația Eurocentrica și Asociația Arhaic, cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național se derulează în condiții bune.

După cum a explicat dr. Horațiu Cociș, managerul de proiect, până în prezent sunt digitizate integral și în curs de procesare 15 monumente din cele aproape 40 incluse pe listă. „Echipa proiectului lucrează în acest moment în paralel, acoperind în această fază zona Sălajului și zona Dobrogei, urmând în perioada imediat următoare extinderea procesului de digitizare la celelalte monumente propuse. Proiectul mizează pe digitizarea 3D ca fiind atât o metodă inovatoare pentru promovarea patrimoniului cultural, cât și unul dintre elementele cheie ale unui model sustenabil de protejare a acestuia. Încărcarea produselor digitizării pe platforme informatice atractive creează premisele accesului unui număr foarte mare de utilizatori la replici virtuale ale patrimoniului cultural, mobil sau imobil, care pot fi folosite mai apoi în scopuri educative sau în cercetare. Propunem o abordare inovativă pe principii de dezvoltare durabilă”, a precizat Horațiu Cociș.

Potrivit sursei menționate se va folosi o metodă recentă de conservare a patrimoniului cultural, prin a cărei punere în practică poate fi sensibilizat publicul tânăr, cel care va rămâne în timp principalul beneficiar al produselor. Digitizarea, ca metodă de salvgardare a patrimoniului cultural imobil, permite prezervarea imaginilor obiectivelor de patrimoniu oferind, în același timp, un mai mare control asupra evidenței lor, dar și o mult mai mare accesibilitate publică. Astfel, prin digitizare, patrimoniul devine open source, iar produsele create (modele digitale 3D și 2D) pot fi folosite în diferite scopuri educative, turistice, de cercetare, restaurare, conservare etc.

One Thought to “Monumente din Sălaj, salvate digital de Muzeul din Zalău”

  1. […] Proiectul ”Monumente 3D. Documentarea digitală a patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea”, derulat de  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment