Festivalul „Mândru Cântec Sălăjean” şi-a desemnat câştigătorii

Cea de a VI-a ediţie a Festivalului-concurs „Mândru Cântec Sălăjean” dedicat soliştilor vocali şi soliştilor instrumentişti de muzică populară din judeţul Sălaj şi-a desemnat câştigătorii. Zeci de elevi, tineri, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani au demostrat juriului că talentul lor în materie de melos popular este unul de excepţie. Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni, categoria solişti vocali 10-14 ani, solişti vocali 15-18 ani şi solişti instrumentişti. La categoria solişti vocali 10-14 ani, premiul I a fost obţinut de Alexandra Iacob, premiul II-Denisa Mirişan şi premiul III-Octavian Hurban. Tot la această categorie au fost acordate şi trei menţiuni elevilor: Andrei Gaidoş, Mădălina Colcer şi Adelina Costina. Premiile au continuat şi pentru elevii, solişti vocali, cu vârsta între 15 şi 18 ani. Premiul I i-a revenit lui Camelia Cherecheş, premiul II-Bianca Bicăzan, premiul III-Elisa Câmpean iar menţiuni au fost acordate elevelor Sorana David, Ştefania Oegar şi Marina Sabou. La categoria solişti instrumentişti au fost acordate, de asemenea, trei premii şi două menţiuni. Premiul I a fost obţinut de Iozefin Raţ, premiul II-Vlad Mitu, premiul III-Vlad Blag, menţiuni-Andrei Drulea şi Gabriel Iancău. Tot în cadrul festivalul „Mândru Cântec Sălăjean”, juriul format din profesorul Ioan Chezan-preşedinte, Daniel Săuca- managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS) şi profesorul Cristian Moldovan, şeful secţiei de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale din cadrul instituţiei precizate au ales cel mai bun concurent-Alexandra Iacob, care a fost premiată de Clubul Rotary din Zalău. Premiile nete, constând în bani, au fost acordate de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj iar premiul special pentru cel mai bun concurent a fost acordat de Rotary Zalău. Acompaniamentul a fost asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric „Meseşul” al CCAJS, orchestră condusă de Adrian Sabău. De precizat este faptul că, festivalul-concurs a avut loc la finalul săptămânii trecute şi a fost organizat de Consiliul Judeţean Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu sprijinul Clubului Rotary Zalău şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Leave a Comment