Ferestrele lui Lucăcel, larg deschise spre orizonturile culturii românești

Paul Farkas

Flavius Lucăcel este în primul rând un bun și foarte inimos român, crescut pe plaiurile Silvaniei, înconjurat întotdeauna de dragostea și înțelepciunea părinților săi, oameni simpli din satul Aluniș, cu un tată pietrar de mare clasă, un tată care i-a insuflat lui Lucăcel spiritul artistic, înrădăcinat în arta fundamentală și decorativă a satului transilvan sălăjean, atât de bogat în tradiții și artă populară. Lucăcel a deprins de mic copil secretele pietrelor și ale cioplitului și fasonării acestora, pentru a întregi pitorescul spațiu ardelean cu cele mai frumoase și durabile case, ziduri și monumente. A rămas printre puținii meșteri care mai dețin această îndeletnicire funcțională și artistică. Însă Lucăcel este și un altruist incurabil, un iubitor de semeni, indiferent de ce etnie ar fi. Tatăl lui Lucăcel, poreclit Sanyi în Aluniș, i-a arătat fiului că a trăi împreună cu maghiari și evrei este un mare privilegiu, deoarece poți învăța de la ei lucruri valoroase, pe care nu le găsești în nicio carte, lucruri ale vieții de o valoare inestimabilă: cinste, respect, prietenie și întrajutorare.
Lucăcel, un om ce bate spre vârsta înțelepciunii, la cei aproape 60 de ani, este un cunoscut dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, ale cărui piese au fost regizate și jucate pe scenele României. Piese precum Nu te pune cu îngerii, Fisura, Scoici pe nisipul fierbinte, Corporația și altele ne prezintă o lume introvertită și adesea rea a zilelor noastre. Puterea dramaturgului de a descrie societatea și răul social, într-un amestec câteodată absurd și halucinant, împreună cu personajele sale autentice, dar totodată imorale și politic perverse, transpare pretutindeni în piesele sale de teatru. Vizionarea unei piese scrise de Lucăcel este un adevărat eveniment, în care atmosfera comică, dramatică și chiar tragică se amestecă într-un melanj deosebit de tulburător, îndreptându-se susținut spre un crescendo de mare presiune, cu un deznodământ întotdeauna explozibil. Nu demult, piesa Singurătatea pietrelor a fost pusă în scenă de reputatul regizor Gelu Badea, în interpretarea magistrală a unui grup de actori de la Târgu Mureș. Sala mică a Naționalului de la Târgu Mureș a fost plină până la refuz, iar mulți dintre spectatori au plâns, fiind cuprinși de o emoție puternică.
Însă Lucăcel este și un pasionat artist plastic, aș zice total autodidact, care a găsit de cuviință să exploreze și să aprofundeze și pe această cale imensitatea resurselor populare ale satului ardelenesc. Lucăcel a adunat și mai adună vechi ferestre scoase și recuperate din clădirile demolate atât la țară cât și în orașele mici și mari. Aceste ferestre, câteodată de vârstă matusalemică, au fost de obicei fabricate la țară, însă în aceeași măsură în marile ateliere din Cluj sau alte localități din Transilvania, sau chiar din Budapesta. Lucăcel, cu priceperea și răbdarea unui artist, le achiziționează sau mai exact le recuperează, le repară la nevoie, le reînnoiește, conservându-le pentru un cu totul alt scop. Fixează în aceste masive rame de lemn, pânză țesută la războiul satului, câteodată ștergare deja imprimate sau brodate cu cele mai frumoase modele de către femeile de la țară. Peste aceste așa-zise pânze, Lucăcel pictează cele mai frumoase și sugestive imagini ale satului ardelenesc. Culorile sale adesea pastelate le combină într-o cromatică îmbătătoare. Personal, când privesc picturile sale am impresia exploziei primăverii pe dealurile Alunișului sau ale zecilor de sate înconjurătoare. În aceeași măsură, această senzație poate fi sincronizată pentru întregul spațiu românesc, deoarece Flavius Lucăcel reușește cu multă finețe și ușurință să pătrundă aceste orizonturi românești în întreaga lor profunzime. Astfel, limbajul său cromatic, imagistic și tematic vorbește și reprezintă o întreagă cultură, de la dealurile Transilvaniei la cele ale Moldovei și Bucovinei, până departe la Dunăre, închizând într-însul tot ceea ce este mai bun, mai artistic și mai românesc.
În fine, expozițiile ferestrelor lui Lucăcel au început să sporească atât pe scenele românești, cât și pe cele din Spania, Franța, Italia și în curând Israel și Statele Unite.

(Articol apărut în revista Caiete Silvane)

3 Thoughts to “Ferestrele lui Lucăcel, larg deschise spre orizonturile culturii românești”

  1. […] Paul Farkas Flavius Lucăcel este în primul rând un bun și foarte inimos român, crescut pe plaiurile Silvaniei, înconjurat întotdeauna de dragostea și înțelepciunea părinților săi, oameni simpli din satul Aluniș, cu un tată pietrar de mare clasă, un tată care i-a insuflat lui Lucăcel spiritul artistic, înrădăcinat în arta fundamentală și decorativă a satului transilvan sălăjean, atât de bogat în tradiții și artă populară. Lucăcel a deprins de mic copil secretele pietrelor și ale cioplitului și fasonării acestora, pentru a întregi pitorescul spațiu ardelean cu cele mai frumoase și… Citeste mai mult […]

  2. […] Paul Farkas Flavius Lucăcel este în primul rând un bun și foarte inimos român, crescut pe plaiurile Silvaniei, înconjurat întotdeauna de dragostea și înțelepciunea părinților săi, oameni simpli din satul Aluniș, cu un tată pietrar de mare clasă, un tată care i-a insuflat lui Lucăcel spiritul artistic, înrădăcinat în arta fundamentală și decorativă a satului transilvan sălăjean, atât de bogat în tradiții și artă populară. Lucăcel a deprins de mic copil secretele pietrelor și ale cioplitului și fasonării acestora, pentru a întregi pitorescul spațiu ardelean cu cele mai frumoase și…  » Mai multe detalii […]

  3. ion

    Posesor fiin al unor ferestre pictate de Lucacel pot spune cu tarie ca sunt minunate!

Leave a Comment