Elevii zălăuani au dominat concursul judeţean de recitare

Concursul judeţean de recitare, ce s-a desfăşurat în cadrul celei de-a XIV-a ediţie a festivalului „Primăvara Poeziei”, şi-a desemnat câştigătorii. Competiţia, ce a avut loc sâmbătă, 12 aprilie, în sala “Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă, începând cu ora 9, a cuprins două secţiuni: una rezervată elevilor din şcolile gimnaziale, clasele V-VIII, care au avut de pregătit două poezii din autorii cuprinşi în programa şcolară, dar alte texte decât cele studiate şi una destinată liceenilor, care s-au prezentat la concurs cu trei poezii: una de dragoste, una patriotică şi una satirică, aparţinând autorilor cuprinşi în programa şcolară, dar alte texte decât cele studiate.

Astfel, potrivit organizatorilor, la prima secţiune, la clasele V-VIII, premiul I i-a revenit lui Vasvari Akos, Şcoala Gimnazială „Gyulaffi László” Cehu Silvaniei, premiul II – Ralucăi Moldovan, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău, iar premiul III a fost obţinut de Andreea Suciu, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău. Au fost acordate şi două menţiuni – Andrada Ioana Elekes, Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău şi Paula Frenţiu, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău.
La cea de-a doua secţiune, respectiv cea rezervată claselor IX-XII, premiul I a fost obţinut de Alexandra Chira, Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” Zalău, premiul II – Bianca Patricia Bicăzan, Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, premiul III – Rareş Ioan Bârsan, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, iar menţiuni – Ximena Bârsan, Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti” Cehu Silvaniei şi Iulia Claudia Ember, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău.
Juriul a fost format din Viorel Tăutan (preşedinte), Corina Bumbaş (Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj) şi Daniel Hoblea (Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj).
La secţia maghiară, juriul, format din Kiss László (preşedinte), Lakatos Mihály şi Gergye Reszső, a decis acordarea premierea următorilor elevi: la clasele VIII-IX, premiul I – Birtalan Noémi, premiul II – Feher Rózsa, premiul III – Hari Hilda şi menţiuni Futó Friderika şi Pető Ágnes. La clasele X-XII, premiul I i-a revenit lui Csősz Emőke, premiul II – Molnár Andrea, premiul III – Szilágyi Anna, iar menţiuni au fost acordate lui Bálint Szilárd şi Szilágyi Beatrix. De asemenea, au mai fost acordate două premii şi la categoria adulţi – premiul I – Kerekes Edit şi premiul II – Paulovics Tamás.
Potrivit sursei citate, premiile în bani şi cărţile (Antologia „Primăvara Poeziei” 14) au fost oferite de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, instituţie a Consiliului Judeţean Sălaj.
Concursul s-a desfăşurat în cadrul Festivalului “Primăvara Poeziei”, eveniment ajuns la cea de-a XIV- ediţie şi organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Revista Hepehupa, Institutul Balassi – Sfântu Gheorghe, UDMR – Organizaţia Judeţeană Sălaj, cu sprijinul Asociaţiei Culturale Pro Com Şamşud şi al Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj.

One Thought to “Elevii zălăuani au dominat concursul judeţean de recitare”

  1. […] Via: Elevii zălăuani au dominat concursul judeţean de recitare […]

Leave a Comment