Dramaturgul Flavius Lucăcel a obţinut premiul II la Concursul Naţional de Teatru “Mihail Sorbul”

Dramaturgul Flavius Lucăcel, originar din Sălaj, localitatea Aluniş, a obţinut premiul al doilea la Concursul Naţional de Teatru “Mihail Sorbul”, la secţiunea de creaţie. Concursul, aflat la a IX-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 8-9 noiembrie la Săveni, judeţul Botoşani, iar în urma lecturării celor 24 de piese de teatru intrate în concurs, după selecţia din peste 40 de piese înscrise, juriul a decis acordarea premiul II, dramaturgului Flavius Lucăcel pentru piesa „Nu te pune cu îngerii”.
Dramaturgul sălăjean, actualmente stabilit la Cluj, este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Cluj. S-a născut în anul 1968, în localitatea Aluniş, comuna Benesat, judeţul Sălaj şi a debutat cu poezie în anul 1992 în revista „Tribuna” şi cu teatru în revista „Thalia” în anul 1993. De asemenea, a obţinut premiul “Radu Stanca” pentru cartea de teatrologie “Ceai de fluturi” – “Butterfly Tea” decernat de USR Filiala Cluj-Napoca, în anul 2009, iar printre spectacolele de teatru realizate de Flavius Lucăcel se numără: piesa “Fisura”, în regia lui Victor Olăhuţ, la Euphoria Music Hall; piesa “Scoici pe nisipul fierbinte” în regia Sorin Misireanţu, pusă în scenă cu titlul Hell’s Cabaret la Teatrul Naţional Cluj.

 

Leave a Comment