Numărul internărilor la Spitalul Judeţean, în scădere

Aproape 300 de sălăjeni au avut nevoie de asistenţă medicală la finele săptămânii, mai puţini cu aproximativ 20 faţă de weekendul anterior. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 7- 9 noiembrie, din cele 293 de persoane tratate, medicii au dispus internarea pentru 59. Cei mai mulţi sălăjeni, 65, care au trecut pragul unităţii medicale în weekend au fost diagnosticaţi cu plăgi, fracturi, traumatisme sau entorse, urmaţi de cei cu gastrită, gastroduodenită, enterecolită sau gastro-enterocolită, respectiv 26. Alte cinci persoane au ajuns la spital din cauza hipertensiunii arteriale, iar şase din cauza consumului exagerat de băuturi alcoolice. Potrivit sursei citate, alţi patru pacienţi au ajuns la spital, după ce au fost victime fie ale unor agresiuni, fie ale unor accidente rutiere.

Leave a Comment