De peste un mileniu în Sălaj şi de un secol în România (XI)

Reamintesc cititorilor că prezentul serial este o variantă redactată a prelegerii pe tema „De peste un mileniu în Sălaj – Ţara Silvaniei, şi de aproape un secol în România” – prelegere prezentată în data de 21 septembrie 2018, cu ocazia „Zilelor maghiarilor din Sălaj” din acest an

Premise:

Am pornit de la faptul că toată lumea are anumite cunoştinţe de istorie, pe care le dobândeşte la şcoală, apoi din lecturi, din filme, de la televizor şi din povestirile înaintaşilor. Istoria are rolul de a forma caractere, de a educa pe viitorii cetăţeni, deci din această cauză istoria predată elevilor de regulă este „înfrumuseţată”. Însă este o problemă că nu se spune aproape nimic despre părţile mai puţin plăcute ale istoriei, că vorbim doar de victorii, nu şi despre eşecuri sau înfrângeri. Deşi putem învăţa din greşelile noastre, din greşelile celorlalţi. Dacă nu vedem şi latura cealaltă a evenimentelor istorice, atunci riscăm să avem cunoştinţe unilaterale sau romanţate precum în filmele sau romanele cu caracter istoric (=istoria prezentată „triumfalistă”).

Din acest motiv este salutar conţinutul noii programe şcolare de istorie pentru gimnaziu, din care citez unele elemente: „Utilizarea dialogului intercultural” (clasa a VI-a), ori „analiza unor evenimente istorice prin utilizarea surselor care oferă perspective multiple”; „realizarea unor dezbateri pe probleme sensibile şi controversate” (în clasa a VII-a); „organizarea unor dezbateri asupra unor situaţii sensibile care implică stereotipuri şi prejudecăţi folosind surse diverse”  (în clasa a VIII-a).

Pornind de la cele mai sus şi de la faptul că, concetăţenii noştri majoritari, necunoscătorii limbii maghiare, nu prea au de unde să dobândească cunoştinţe despre maghiarii de lângă ei, din Sălaj, din România, ci doar prin „filtrul” unor manuale imperfecte sau a presei şi mai rar din surse de prima mână (nu ca şi calitate, ci ca origine!)

Putem să profităm de faptul că în Anul Centenar se cuvine să vorbim mai mult şi mai direct despre istoria comună româno-maghiară. Istorie comună, care are peste un mileniu…

Serialul, fără să facă parte direct din programul „oficial” al Centenarului – sărbătorit intens în România în tot anul 2018 -, poate să beneficieze de o anumită atenţie, deoarece interesul pentru istorie acum este ceva mai mare. Repet: să nu uităm că avem o convieţuire româno-maghiară de cel puţin de un mileniu, iar noi sperăm ca ea să continue şi peste veacuri. Încă un lucru remarcat de capete luminate încă în secolul al XIX-lea: românii şi maghiarii, maghiarii şi românii, cele două naţii şi cele două state trăiesc înconjurate de „o mare slavă” (de state şi naţiuni slave).

Motivaţia elaborării prelegerii şi a serialului: de a comunica spre concitadinii/concetăţenii noştri – câţi şi cine am fost şi suntem, maghiarii din această parte de ţară. Cum vedem istoria care ne leagă şi evenimentele de acum aproape 100 de ani şi ce a urmat, de când această zonă face parte din România. Cred că de ocazia Centenarului trebuie să vorbim deschis despre trecutul, prezentul şi viitorul relaţiilor româno-maghiare, maghiaro-române.

Impactul schimbării statutului maghiarilor după 1918 (1)

(Nu ne referim doar la Sălaj, ci şi la Transilvania, devenită parte a României)

În toamna anului 1918 s-au întâmplat multe evenimente majore, cu consecinţe pentru toată lumea:

– Cel mai important eveniment al anului 1918 în lume este sfârşitul Marelui Război (Primul Război Mondial.) Omenirea a pus capăt unei imense vărsări de sânge, care a durat aproape patru ani şi jumătate la11 noiembrie, prin armistiţiul de la Compiegne.

– Pentru români şi România evenimentul anului 1918 este faptul că s-a realizat România Mare, la care visa Eminescu şi în care credeau şi alţii: unirea Basarabiei (martie), Bucovinei (28 noiembrie) şi a Transilvaniei (pe 1 decembrie 1918). Însă ca război, pentru România războiul a mai durat şi în anul 1919 sau chiar şi în 1920…

Cum a fost posibilă realizarea României Mari? (a Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Poloniei etc.) Prin descompunerea Rusiei (1917-1918) şi Austro-Ungariei în noiembrie 1918 şi apoi a Ungariei istorice în 1918-1919.

Dacă 1918-1919-1920 au fost “ani de graţie” pentru români şi România, pentru maghiari şi Ungaria nu au fost chiar aşa. Să încercăm să vedem evenimentele din 1918-1919 şi prin optica maghiarilor, cu unele date şi fapte istorice:

– la 31 octombrie 1918 (după câteva zile de greve, manifestaţii stradale şi incidente), la Budapesta a învins „revoluţia crizantemelor” (o revoluţie burghezo-democratică). S-a format un nou guvern, condus de Károlyi Mihály. Armata şi funcţionarii statului au depus jurământ de credinţă noilor autorităţi, reprezentate de Sfatul/Consiliul Naţional Maghiar (se formează şi alte sfaturi naţionale, inclusiv Sfatul Naţional Român – viitorul Consiliul Naţional Român Central).

– la 3 noiembrie 1918, la Padova se semnează armistiţiul dintre Austro-Ungaria şi Antanta, care de fapt este capitularea dublei monarhii (ieşirea din război).

– la 11 noiembrie Carol de Habsburg (ultimul împărat şi rege al Austro-Ungariei) renunţă la tronul austriac, iar în data de 13 noiembrie şi la coroana maghiară (formal nu renunţă de la coroană, ci nu se va mai implica în guvernarea ţării).

– la 13 noiembrie la Belgrad, deja Guvernul – Károlyi, semnează convenţia de armistiţiu, care va permite trupelor aliate (Antantei) să pătrundă pe teritoriul Ungariei (în Transilvania până la linia Mureşului). Între timp, Banatul (precum şi sudul Ungariei) va fi ocupat de trupe sârbești şi apoi franceze (inclusiv Timişoara).

– în perioada 13-14 noiembrie la Arad au avut loc tratativele româno-maghiare (eşuate).

– la 16 noiembrie se proclamă Republica Ungară.

Oferte politice româneşti pentru Transilvania

 Pe parcursul tratativelor româno-maghiare de la Arad, a devenit evident faptul că românii (din Transilvania şi Ungaria) vor autodeterminare completă, adică desprindere totală de statul maghiar. Forul conducător al românilor din Ardeal şi din Ungaria – Consiliul Naţional Român Central – trece la pregătirea seriei de evenimente ce va culmina pe 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, apoi constituirea Marelui Sfat Naţional şi Consiliului Dirigent etc.

Paralel, armata română va trece peste Munţii Carpaţi, pătrunzând treptat în Transilvania (conform Convenţiei de la Belgrad, va putea să înainteze până la linia Mureşului). Pe la mijlocul lunii noiembrie, când primele unităţi ale armatei române din Moldova intră în Transilvania, apare Manifestul semnat de generalul Prezan. Credem că documentul merită să fie cunoscut şi luat în serios:

“MARELE CARTIER GENERAL.

Români:

Din Înalt ordin al M. S. Regelui Ferdinand I, în urma chemării Comitetului Naţional Român, armata română a trecut Carpaţii.

Păşind cu dragoste frăţească pe pământul Transilvaniei oştirea română vine în numele unor sfinte drepturi naţional şi omeneşti pentru a garanta libertatea deplină a tuturora.

Însufleţiţi de aceste gânduri, asigurăm pe toţi locuitorii pământului românesc până la Tisa şi Dunăre, fără deosebire de neam şi de lege, că vom păzi cu credinţă vieaţa şi avutul tuturora.

Îndemnăm deci întreaga populaţie ca sub pavăza oastei Române, să-şi continue ocupaţiile obişnuite, astfel ca viaţa normală în sate şi oraşe să nu sufere nici o tulburare.

Fiecărui locuitor i-se va respecta libera exercitare a drepturilor sale cetăţeneşti, dar în acelaşi timp se pune în vedere tuturora, că orice încercare de-a provoca dezordine, de-a săvârşi acte de violenţă sau nesupunere se va pedepsi cu toată severitatea.

Şeful stat-majorului general al armatei

GENERAL PREZAN”

(manifestul tipărit a fost difuzat în rândurile populaţiei Transilvaniei, apoi a fost publicat şi în presă)

În privinţa conţinutului, mesajul e suficient de clar şi explicit, şi nu ar fi motive de îngrijorare pentru nimeni:

– armata vine la solicitarea Comitetului Naţional Român (e vorba de Consiliul Naţional Român Central, stabilit la Arad);

– se promite că vor fi apărate vieţile şi bunurile oamenilor;

– fiecare cetăţean va putea să-şi exercite drepturile cetăţeneşti; („fără deosebire de neam şi de lege”). Acest pasaj face referire şi la populaţia neromânească a Transilvaniei, deci şi la maghiari.

– acţiunile anarhice vor fi reprimate.

Manifestul sună rezonabil, acceptabil, în condiţiile în care în octombrie-noiembrie sunt tulburări serioase în Ungaria dar şi în Transilvania, comise în principal de soldaţii întorşi de pe front şi de foştii prizonieri la ruşi, bolşevizaţi.

Un alt document cunoscut şi important este Discursul lui Iuliu Maniu în data de 1.XII. 1918, prin care motivează proiectul de rezoluție al Unirii, propus şi citit anterior de Vasile Goldiș. Discursul este destul de lung şi conţine multe idei democratice, în care puteau avea încredere locuitorii Transilvaniei, inclusiv maghiarii. Din acest discurs redau doar două pasaje:

Noi, Onorată Adunare Națională, privim în înfăptuirea unității noastre naționale un triumf al Libertății omenești. Noi nu voim să devenim din oprimați, oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să intronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu voim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară cât și în legătura cu viața de Stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe care le-am vărsat noi atâtea veacuri, și nu voim să sugem puterea nimănui așa, cum a fost suptă a noastră veacuri dearândul. Noi ne încredem în trăinicia noastră și în vrednicia proprie și nu vrem să istovim forțele altora.”

            Aceste cuvinte sunt demne de un politician ca Iuliu Maniu, cu o experienţă politică semnificativă, cu vederi europene…

Neamul românesc la fondarea viitorului său și la asigurarea existenței sale nu poate trece cu vederea raporturile internaționale cu celelalte neamuri. Dacă privim la urmările catastrofale ale tragediei omenești, ce se petrecuse în timpul recent, nu e putință să nu constatăm, că acestea nu se pot delătura decât delăturând totodată și posibilitatea de a se repeta această tragedie. Aceasta însă nu se va putea ajunge, decât numai punând stavilă egoismului neîndreptățit și putinței de a strivi fără nici un scrupul cel mai tare pe cel mai slab. În locul suveranității rigid aplicate, trebuie să se înfăptuiască o frățietate universală, care să admită înființând Liga Națiunilor deliberarea conflictelor dintre popoare prin juriu internațional, evitând prin aceasta aplicare a forței brutale reprezentate prin răsboiu.

Cum explică oratorul, războiul şi toate consecinţele negative ale politice nedrepte, izvorăsc din motivul„putinței de a strivi fără nici un scrupul cel mai tare pe cel mai slab”.

Al treilea document al „ofertei politice româneşti” este Rezoluţia de la Alba Iulia, din care pe lângă articolul I. privind Unirea, se citează la fel de des articolul III. despre „principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român”.

Că aceste prevederi ce doresc să ofere, apoi cum au fost sau nu au fost respectate ulterior, se ştie şi fiecare parte (românii şi maghiarii) are variante şi interpretări proprii. Poate că dacă Rezoluţia de la Alba Iulia ar fi fost inclusă în Constituţia României (împreună cu rezoluţiile de la Chişinău şi Cernăuţi), atunci ar fi fost luat mai în serios în secolul trecut de atunci…

***

În urma Unirii Transilvaniei cu România, autoritatea Consiliului Dirigent de la Sibiu (ca un guvern provizoriu românesc al Transilvaniei în frunte cu Iuliu Maniu) şi a guvernului de la Bucureşti şi în special al armatei române, treptat (în intervalul de timp decembrie 1918 – aprilie 1919) se extinde peste toate cele 26 de comitate vizate. Ca urmare, în aceste judeţe se introduce administraţie românească cu consecinţe pentru locuitorii lor…

Impactul Unirii Transilvaniei asupra maghiarilor din Ardeal poate fi sintetizat în câteva puncte, că maghiarii din Transilvania (printre care şi cei din Sălaj) în scurt timp au putut constata câteva “noutăţi”:

  1. Graniţa “a trecut peste capul lor”.
  2. Se introduc restricţii de circulaţie şi de limitarea dreptului de adunare, se aplică cenzura, pedepse corporale etc.
  3. Funcţionarii şi angajaţii trebuiau să depună jurământ de credinţă Regelui Ferdinand I. şi Consiliului Dirigent (în caz contrar erau concediaţi, pierzându-şi dreptul la pensie).
  4. Au devenit cetăţenii altei ţări, unde au ajuns minoritari, din “naţiune dominată”, cu consecinţele de rigoare.
  5. Se schimbă limba oficială. O armată „străină” face legea…
  6. Moneda lor (coroana austro-ungară) valora mai puţin, apoi s-a introdus o nouă monedă (leul).
  7. Libertatea cuvântului era limitată chiar şi în biserică, presa este cenzurată.
  8. Se fac rechiziţionări de alimente şi locuinţe.

În plus, în 1918-1919 în Ungaria au avut loc revoluţii, resimţite şi în Zalău, în Sălaj şi în Transilvania. Evenimente care au sporit nesiguranţa. În urma tuturor evenimentelor, etnicii maghiari din Ardeal au fost şocaţi şi debusolaţi. Nedumerirea şi confuzia lor a fost sporită şi de faptul că până la încheierea tratatului de pace se credea şi se spunea, că situaţia este provizorie (că despre chestiuni teritoriale, Conferinţa de pace este competentă să decidă, şi nu alte foruri).

Deci aceasta a fost atmosfera în rândurile populaţiei maghiare din teritoriile intrate sub administraţie românească. Pe când românii şi-au văzut visul împlinit, maghiarii din contră, dărâmat…

Articolul III. din Rezoluţia de la Alba Iulia:

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

  1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
  2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
  3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
  4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
  5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
  6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

László László

Alte articole

Leave a Comment