Daniel Hoblea, aniversat la Cenaclul literar „Silvania”

Scriitorul Daniel Hoblea, secretar de redacţiei al revistei „Caiete Silvane” şi secretar al Cenaclului literar „Silvania”, va fi omagiat joi, 6 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, într-o şedinţă specială a Cenaclului literar amintit. Şedinţa va fi organizată cu prilejul împlinirii a 50 de ani de viaţă a scriitorului şi traducătorului Daniel Hoblea, începând cu ora 18.
Acesta s-a născut în data de 4 noiembrie 1964 în localitatea Buciumi, judeţul Sălaj. În perioada 1984-1988 a urmat cursurile Institutului Agronomic din Cluj. Este licenţiat în Administraţie Publică la Universitatea „Vasile Goldiş”, Arad în anul 2007 şi a debutat în revista „Napoca Universitară” Numărul 4-5 în anul 1986. De-a lungul carierei sale, a frecventat cenaclurile „Excelsior”, „Napoca Universitară” şi „Zalmoxis” din Cluj, în prezent fiind secretarul cenaclului „Silvania” din Zalău. A colaborat cu articole, eseuri, cronici, poezii şi traduceri în revistele: „Napoca Universitară”, „Nu”, „Tribuna” – Cluj, „Gazeta de Duminică”, „Silvania”, „Origini – Caiete Silvane”, „Hepehupa” – Zalău”, „Lumea Carpatică” – Suceava; „Dava” – Chişinău, „Archeus”, „Glasul de Nord” şi multe altele.
Actualmente este referent la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, secretar de redacţie la revista „Caiete Silvane” şi redactor al Editurii „Caiete Silvane” a CCAJS. Printre volumele publicate de Daniel Hoblea, amintim: „Invazia formelor” – poezie; „Securea de diamant” – poezie; „Poemus” şi „Gâlceava himerelor”.

Leave a Comment