Credinţa, mai presus de orice: Mii de sălăjeni au înfruntat opreliştile comuniste pentru pelerinajele la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”

 

Construită pe parcursul a patru ani şi finalizată în 1934, Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Zalău a reprezentat, timp de peste cinci decenii, loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi din judeţul Sălaj şi nu numai.

La începutul secolului al XX-lea, Zalăul nu avea nicio biserică românească. În 1912, când episcopului Gherlei, Vasile Hossu, a vizitat Sălajul, acesta a dispus construirea, pe aceste meleaguri, a unei biserici greco-catolice. „Faceţi-vă biserică oricum şi din orice. Transformaţi o casă cât de slabă, chiar de ar fi acoperită cu stuf numai să aibă o cruce, şi eu mă voi îngriji să deveniţi parohie„, a spus episcopul cu prilejul vizitei sale, potrivit unui articol publicat în revista “Caiete Silvane” de către istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Din donaţiile unor importanţi membri ai comunităţii, dar şi cu implicarea lui Gheorghe Pop de Oarţa, primul prefect român de Sălaj şi prim curator al bisericii, protopopul Traian Trufaşiu, secretar al Prefecturii, şi subprefectul Octavian Felecan, în 1930 biserica a fost ridicată până la acoperiş. Timp de trei ani, din lipsă de fonduri, lucrările au fost sistate. Printr-un împrumut pe care noul protopop, Aurel Ghilea, îl face la CEC, investiţia este finalizată în 1934, iar lăcaşul de cult, pentru a cărui construcţie s-au cheltuit 12 milioane de lei, îşi deschide porţile.

În anul următor de hramul bisericii, credincioşii greco-catolici din toate colţurile judeţului au pornit în pelerinaj spre Zalău. După cum susţine istoricul Marin Pop, „au participat atâția credincioși, încât la trecerile prin mulțime, cu cădelnița, abia putea să străbată”.

Manifestare a credinţei

A fost primul dintr-un lung şir de pelerinaje pe care noroadele le făceau, anual, de Sfântă Mărie, la catedrala din centrul oraşului. Tradiţia acestui demers creştin a fost întreruptă în anii grei ai celui de-al doilea Război Mondial şi reluată după încheierea războiului. Deşi nu au mai avut amploarea pelerinajelor de dinainte, ele au continuat în ciuda interdicţiilor noii puteri comuniste.

“Rolul pelerinajelor era unul deosebit în viața spirituală a credincioșilor; era o manifestare vie a credinței. Credincioșii porneau la drum cu voioșie, cu cântece mariane și rugăciuni fierbinți. Aveau o mare credință și speranță în ajutorul Maicii Domnului”, susţine istoricul sălăjean.

Preotul sălăjean Ioan Ghiurco, acum în vârstă de 74 de ani, s-a numărat printre clericii care au slujit, în perioada comunistă, la Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Zalău. Îşi aminteşte cu multă emoţie atmosfera perioadei în care oamenii veneau cu miile pentru a se ruga aici de Sfântă Mărie. “Veneau noroade multe, de cu seara, în ajun de Sfântă Mărie. Veneau mai ales din zona Şimleului. După ce ajungeau, înconjurau biserica cântând. Toată biserica, toată curtea eru pline de oameni, care îşi petreceau acolo noaptea. Unii dormeau, alţii moţăiau, alţii cântau. Săracii, nu le era deloc uşor, pentru că în august nopţile devin mai reci. Erau atât de mulţi, că nu aveai cum să intri în biserică”, povesteşte preotul.

Deşi la lăcaşul de cult nu exista viaţă monahală, credincioşii îi spuneau “mănăstire”, lucru evidenţiat şi într-o cântare religioasă a vremii: „În Zălau, la mănăstire, merg noroade să se-nchine/În Zălau, la mănăstire, vin noroade la sfinţire”.

Mii de pelerini spre Zalău

Cum pentru majoritatea sălăjenilor, credinţa era parte componentă a vieţii lor, instaurarea regimului comunist, cu regulile lui stricte şi ostile faţă de religie şi biserică, nu a putut să înfrâneze tradiţia pelerinajelor. Credincioşii sălăjeni nu au renunţat la procesiunea religioasă, ignorând solicitările Partidului Comunist de a se dedica muncii, şi nu rugăciunii, în această zi de sărbătoare creştinească. “Mii de oameni din judeţ veneau cântând, pe jos, cu prudenţă, pe căi lăturalnice, prin păduri, să nu-i vadă Miliţia ori activiştii de partid, că îi opreau. Nu o dată s-a întâmplat ca noroadele să fie oprite pe traseu de către comunişti pentru a fi criticate că au lăsat munca pe plan secundar. Nu le putea face nimeni nimic, nu-i putea întoarce din drum, pentru că erau prea mulţi pelerini”, precizează preotul Ioan Ghiurco.

Acesta îşi aminteşte cum împreună cu ceilalţi doi preoţi de la Catedrală – Ioan Gîlgău şi Traian Opriş – stăteau în biserică de seara, până se crăpa de ziuă, pentru a-i spovedi pe pelerini: “Spovedeam toată noaptea, iar dimineaţă, pe la ora 5, mergeam acasă pentru a mă pregăti de împărtăşanie şi de Sfântul Maslu, ce trebuia să aibă loc la ora 7. Era foarte obositor, dar eram tânăr şi în putere”.

Sub atenta supraveghere a partidului

Întrucât cu credincioşii nu ar fi avut, oricum, sorţi de izbândă, autorităţile comuniste au făcut apel la clericii care slujeau la Catedrală, cerându-le să facă tot ce le stă în putinţă ca să-i convingă pe oameni să îşi vadă de campania de lucru: “Împuternicitul de stat pentru culte era nelipsit de la întrunirile preoţilor din judeţ, indiferent dacă era vorba despre o şedinţă administrativă sau de o conferinţă. Nu puteam să îi interzicem accesul .Ne-a cerut să dăm circulare la parohiile din judeţ, la preoţi, să-i lămurească pe credincioşi să nu mai vină în pelerinaj, pentru că de multe ori Sfântă Mărie se nimerea să cadă în timpul săptămânii şi cum să lase lucrul, ca să vină în pelerinaj? Cu toată opreliştea comunistă, oamenii tot veneau! Partidul ne-a dat dispoziţii să convingem oamenii să nu mai cânte cântece religioase pe drumul de pelerinaj, pentru că ar tulbura liniştea publică… Le spuneam, că ni se cerea, dar credincioşii nu ţineau cont de aceste lucruri”.

În anul 1970, preotul Ioan Ghiurco a fost numit secretar al Oficiului Protopopesc Sălaj, în această calitate fiind obligat de către organele comuniste să întocmească rapoarte cu privire la evenimentele din 15 august de la Catedrala “Adormirea Maicii Domnului”: “Aveam de făcut rapoarte către Departamentul de Culte al vremii, în care să relatez în amănunt cum s-a desfăşurat manifestările religioase de Sfântă Mărie. Totdeauna dădea bine să trec că au fost mai puţini oameni decât în anul anterior, deşi era tocmai invers”.

Pelerinajele s-au „mutat” la mănăstiri

Dacă tradiţia pelerinajelor la “mănăstirea din Zălau” a supravieţuit prigoanei comuniste, redobândirea libertăţii religioase după Revoluţia din 1989 a pus punct acestui obicei creştin în reşedinţa de judeţ. Şi asta pentru că credincioşii s-au reorientat către mănăstirile construite în Sălaj în anii ce au urmat.

“Interesant, dar tradiţia pelerinajului nu au oprit-o comuniştii, nu au putut. Tot mai puţini oameni au venit după Revoluţie în pelerinaj la Zalău, pentru ca în doar câţiva ani, acest obicei să dispară. În judeţ au început să se construiască mănăstiri, iar credincioşii s-au îndreptat spre Bic, spre Strâmba şi spre celelalte astfel de aşezăminte monahale”, mărturiseşte preotul sălăjean.

Alte articole

3 Thoughts to “Credinţa, mai presus de orice: Mii de sălăjeni au înfruntat opreliştile comuniste pentru pelerinajele la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului””

  1. Tăunu

    Păi, nu era mai bine să rămână comuniştii, că rămânea şi tradiţia pelerinajului, rămânea şi platforma industrială a Zălaului, etc ?

  2. abc

    Aceasta biserica NU ESTE CATEDRALA si nu a fost niciodata . . In Zalau doar Sf. Vineri are aceasta titulatura , ptr ca acolo este catedra episcopului .

  3. danisclaud

    Mai mult, aceasta biserica trebuia retrocedata greco-catolicilor, adevraatii ctitori si proprietari ai sfantul lacas, devenit in forta vremurilor si sub cizma bolsevicului, biserica ortodoxa, dupa alungarea in catacombe si in afara legii a Bisericii greco-catolice (cu martiri in mai toate inchsorile comuniste, episcopi, preoti, calugari, calugarite precum si mireni care nu si-au vandut credinta pe o mierta de grau si o norma in plus la colectiv). Poate atunci, acele pelernaje de odinioara vor reinvia, asa cum va reinvia dreapta credinta a parintilor si bunicilor si printre salajeni.

Leave a Comment