Centenar Vasile Lucăcel – ctitorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

 A urmat cursurile şcolii primare în satul natal, după care s-a înscris la Gimnaziul Industrial din Cehu Silvaniei. După 4 ani a absolvit gimnaziul, primind diploma de lăcătuş mecanic. Fiind vremuri grele, deoarece izbucnise cea de a doua mare conflagraţie mondială, la vârsta de 15 ani s-a angajat la Uzinele „Astra” din Brașov, care confecționa armament pentru front.

Reușește, totuși, cu eforturi deosebite, să termine liceul și să se înscrie, în toamna anului 1944, la Facultatea de Arte Plastice din București. A absolvit cursurile acestei prestigioase instituții de învățământ în anul 1948, cu specializarea pictură.

Se reîntoarce în satul natal, unde predă desenul. Nu peste mult timp, Vasile Lucăcel a fost numit referent cultural la plasa Surduc și apoi la Raionul Jibou. Acum începuse durerosul proces de colectivizare forțată a agriculturii și se încerca, prin toate mijloacele, „lămurirea” țăranilor să se înscrie în Gospodăriile Agricole Colective, înființate după modelul sovietic. În acest sens, la nivel de raioane au fost înființate Secții de Cultură și Artă care, prin căminele culturale de la sate, aveau sarcina de a organiza diferite „acțiuni culturale” în care să fie arătate „beneficiile” sistemului agrar socialist.

A venit însă anul 1951 când, prin decizia nr. 3438 din 15 mai 1951, este înfiinţat muzeul din Zalău, iar Vasile Lucăcel este numit în funcția de director. Înființarea muzeului din Zalău și munca depusă pentru a-l aduce la nivelul celor mai importante și respectate muzee din țară o considerăm a fi cea mai importantă realizare a înaintașului nostru, Vasile Lucăcel.

Era prima instituție muzeală organizată în Sălaj, cu toate că au existat mai multe încercări de a înființa un muzeu al județului. Amintim aici doar pe cele din perioada interbelică. Astfel, în anul 1923 despărțământul sălăjean al Astrei, prin preşedintele Nicolae Cristea, reuneşte ceea ce a mai rămas din colecţia Szikszai cu o colecţie muzeală şcolară, organizând astfel, cu aproximativ 100 de obiecte cu valenţe istorice, un nucleu de muzeu. Ajuns în fruntea Despărţământului central judeţean al Astrei, profesorul Leontin Ghergariu a obţinut o clădire pentru Casa Culturală a „Astrei”, unde au fost amenajate şi spaţii pentru un viitor muzeu, în care au fost expuse, alături de ceea ce a mai rămas din colecţia Szikszai, şi artefacte descoperite la Porolissum ca urmare a reluării cercetării ştiinţifice din acest important sit arheologic sub conducerea profesorului Constantin Daicoviciu. Evenimentele nefaste din toamna anului 1940 fac să se piardă şi de această dată bună parte din obiectele expuse.

În anul 1951, la înfiinţarea sa, muzeul din Zalău nu dispunea de piese și nici de local, dar bogata zonă arheologică din Sălaj scotea la iveală, în fiecare an, vestigii istorice importante. În lipsa unui muzeu, toate artefactele descoperite luau drumul altor orașe mari (Cluj, București, Deva, Blaj etc.) sau de cele mai multe ori dispăreau fără urmă.

În evoluția muzeului din Zalău se disting mai multe etape: 1951-1955; 1956-1965; 1966-1976 și 1976-1986, când are loc ultima reorganizare a expoziției de bază, înainte de 1989.

Prima etapă se caracterizează prin eforturile directorului Vasile Lucăcel pentru obținerea unui local unde să poată fi adunate piesele răspândite prin oraș sau în satele din zona anticului Porolissum. La începutul lunii august 1951 a obținut, la etajul clădirii din str. Crinului nr. 1, patru încăperi cu o suprafață totală de 150 mp, din care pentru expoziție au fost repartizați 72 mp.

Primul sediu al muzeului din Zalău

Având la dispoziție acest modest spațiu, Vasile Lucăcel întreprinde o muncă asiduă pentru strângerea colecțiilor și constituirea patrimoniului muzeal. Astfel, în urma unor înțelegeri, Liceul de cultură generală din Zalău cedează muzeului în acel an (1951) un număr de 178 piese, în special de arheologie. Tot în anul 1951 aduce de la Moigrad, și din alte locuri unde erau depozitate, un număr de 46 de piese din piatră, printre care inscripții, fragmente de reliefuri, capiteluri de coloană, apărute la suprafață prin săpăturile arheologice efectuate de Constantin Daicoviciu (1939), A. Radnoti (1941-1943) și Marius Moga (1949).

A solicitat sprijinul Institutului de Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca și prin bunăvoința academicianului Constantin Daicoviciu se aprobă transferul de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei a 73 piese arheologice.

În perioada 1953-1954 a efectuat numeroase deplasări în satele din zona anticului Porolissum pentru a depista și achiziționa piese ce se găseau în posesia țăranilor, descoperite cu ocazia lucrărilor agricole. A achiziționat în special unelte, arme, piese mărunte de bronz, monete etc. În martie 1955, patrimoniul muzeal crește cu peste 130 de piese provenite din săpăturile efectuate la Porolissum  de profesorul Marius Moga. Astfel, la sfârșitul anului 1955, în colecțiile muzeului se regăseau un număr de 3.259 de piese.

Pe linie expozițională, a început organizarea unor expoziții temporare, pe diferite teme. La începutul anului 1952, Vasile Lucăcel vernisează prima expoziție de bază a muzeului, modestă, în două săli, unde în trei vitrine și pe câteva podiumuri erau prezentate piese arheologice, însoțite de unele materiale complementare (texte, desene, hărți), ilustrând modul de viață în epocile respective.

În munca sa a fost ajutat de un larg colectiv de colaboratori și prieteni, printre care, la loc de cinste, îi amintim pe profesorul Leontin Ghergariu și pe Grațian C. Mărcuș.

Împreună cu Leontin Ghergariu, Lako Eva și Grațian C. Mărcuș

 A doua etapă, 1956-1965, se caracterizează prin aceleași eforturi depuse de către Vasile Lucăcel pentru depistarea de colecții și piese descoperite izolat, organizând cercetări în tot cuprinsul zonei de activitate, ajutat de colaboratori.

La sfârșitul anului 1958 intră în patrimoniul muzeului o importantă colecție de 3.726 de piese arheologice, în special piese de podoabă din bronz, geme, opaițe, fibule, aplici etc., descoperite în zona anticului Porolissum. Colecția a aparținut familiei Wesselenyi-Teleki și a fost donată muzeului din Zalău de către Ana Teleki din Jibou.

La sfârșitul acestei etape, în anul 1965, muzeul dispunea de un patrimoniu cuprinzând 14.333 de piese.

Actualul sediul al muzeului

Datorită creșterii patrimoniului, a faptului că vechiul local nu mai corespundea, Vasile Lucăcel intervine la autoritățile locale și primește, încă din anul 1955, o parte din încăperile actualului local. Spațiul se extinde, ajungând în anul 1960 la 9 încăperi, cu o suprafață totală de 488 mp. Tot datorită demersurilor întreprinse de Vasile Lucăcel, autoritățile locale au hotărât ca noul local să fie trecut în proprietatea muzeului, în decembrie 1961.

În această perioadă are loc o reorganizare totală a expoziției de bază, care se deschide publicului la data de 7 mai 1961. Ea a fost completată și revernisată la 23 augut 1964.

Un salt deosebit a fost realizat de către muzeu în perioada 1966-1976, când patrimoniul său a fost îmbogățit substanțial prin achiziționarea de către directorul Vasile Lucăcel a numeroase colecții sau piese obținute prin săpături arheologice. Amintim aici că prin negocierile lui Vasile Lucăcel cu marele colecționar Silviu Papiriu Pop din Buciumi au intrat în patrimoniul muzeului din Zalău peste 1.500 de piese arheologice și istorice.

Dacă până în 1965 muzeul avea o singură secție – Secția de istorie – de la această dată muzeul din Zalău a devenit un muzeu mixt cu 3 secții: secția de istorie veche, secția de artă populară și secția de artă plastică contemporană.

An de an, începând cu 1963, împreună cu mai tinerii săi colegi și în colaborare cu reputați specialiști de la Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca (Mihail Macrea, Eugen Chirilă, Nicolae Gudea), a efectuat ample săpături arheologice la Porolissum, Tihău, Românași, Buciumi, Bologa (castre romane); la Panic, Stârci  și Marca (așezări ale dacilor liberi); la Doh, Crasna și Derșida (epoca bronzului); la Zăuan (neolitic).

În anul 1969, în colaborare cu Muzeul din Oradea, s-au efectuat cercetări arheologice la Derșida, descoperindu-se o importantă așezare aparținând epocii bronzului (cultura Wietemberg). Tot în colaborare cu bunul său prieten Sever Dumitrașcu de la Oradea, director la Muzeul Țării Crișurilor, au efectuat, împreună cu studenții, în anul 1972, săpături arheologice la Cetatea dacică de la Marca.

În domeniul valorificării științifice a rezultatelor cercetărilor amintim că, în anul 1968, împreună cu Eugen Chirilă, Vasile Lucăcel a publicat „Catalogul colecției de monete antice”, iar în 1970 culegerea de articole „Tezaure monetare din nordul Transilvaniei sec. XVI-XVIII” și monografia „Un tezaur dac din nord-vestul Transilvaniei”.

În anul 1972, cercetările arheologice de la castrul roman din Buciumi au fost materializate cu apariția volumului „Castrul roman de la Buciumi”, autori Eugen Chirilă, Vasile Lucăcel, Nicolae Gudea și Constantin Pop. Lucrarea a apărut în două ediții, în limba română și germană, și constituie o lucrare de referință pentru cei care studiază epoca romană și limesul roman.

În anul 1973, în cadrul programului „Zalău 500”, a organizat numeroase evenimente culturale și o expoziție temporară, pe care a prezentat-o dictatorului comunist, Nicolae Ceaușescu, cu ocazia vizitei pe care șeful statului a efectuat-o în Zalău.

În anul 1974 apărea de sub tipar lucrarea „Cetatea dacică de la Marca”, autori Sever Dumitrașcu și Vasile Lucăcel, iar un an mai târziu lucrarea „Inscripții și monumente sculpturale în Muzeul din Zalău”, autori Nicolae Gudea și Vasile Lucăcel.

Vasile Lucăcel este cel care înființează, în anul 1975, Oficiul Județean pentru Patrimoniul Naţional-Cultural.

Începând cu anul 1977, alături de un prestigios colegiu redacţional, Vasile Lucăcel editează anuarul muzeului, Acta Musei Porolissensis, care se află acum la numărul 47.

La 9 iulie 1981, alături de maestrul Ioan Sima și Maria Pia Badiu, deschideau Galeria de Artă ce poartă numele reputatului pictor sălăjean, care și-a donat o mare parte din operă în acest nobil scop.

Din păcate, traiectoria pământească a lui Vasile Lucăcel se încheie la 25 martie 1983, când abia împlinise vârsta de 57 de ani, fiind înmormântat spre veșnica odihnă în cimitirul din satul natal, Someș-Odorhei.

În semn de recunoștință pentru întreaga activitate depusă în domeniul muzeografiei, Secția de Istorie a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău îi poartă numele.

dr. Marin Pop, istoric

(articol apărut cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, www.muzeuzalau.ro)