Celebrarea Centenarului la Prodăneşti

Györfi-Deák György

Prodăneşti este un sat aparţinător de comuna Creaca, aşezat pe albia râului Agrij, atestat documentar încă de pe vremea regelui Matei Corvin, în 1475. La început, oamenii de aici şi-au făcut o bisericuţă de lemn cu hramul Sfântului Gheorghe, unde s-a slujit până în 1977, când turnul cel suplu acoperit cu şindrilă a ameninţat să se prăbuşească. Pentru a o salva, profesorul Vasile Fati a cerut s-o mute în incinta Grădinii Botanice, dar localnicii n-au acceptat, ci au făcut demersuri pentru renovarea ei, acţiune finalizată cu succes în 19 septembrie 2004.
Până în 2001, preoţii au slujit în spaţiile puse la dispoziţie de către săteni, dar încă în 31 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii de zid cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde, după terminarea clădirii, au fost aduse clopotele din vechiul templu. Ele au răsunat prima dată de Sfântul Ilie din anul 2001, cu prilejul cununiei tinerilor Laura şi Bogdan Becea.
După transferul preotului Claudiu Nechita la Jibou, pictura interioară a fost realizată de către artiştii care au lucrat împreună cu pictorul Florin Olari, sub păstorirea părintelui Cristian Oancea, gazda lansării de carte din 2 decembrie 2018.
Datele de sus au fost luate din „Monografia satului Prodăneşti”, realizată sub coordonarea profesorului Iosif Daróczi, inspector de geografie între anii 2003-2010, iar apoi directorul Şcolii „Lucian Blaga” din Jibou. Coautoare este inginera Viorica Daróczi, care a contribuit şi la realizarea altor două lucrări de acelaşi tip, „Jibou 2002” (2001, împreună cu Daniela şi Gheorghe Coste, fotografii Marin Grec) şi „Monografia satului Var (2014)”. Împreună cu ei a lucrat profesorul Mihai Iosif Daróczi, mezinul familiei. Cartea publicată de Editura „Şcoala Noastră” din Zalău este ilustrată color cu fotografiile soţilor Adela-Elena şi Andrei-Claudiu Daróczi. Tabele şi grafice: Ioana şi Cristian-Gabriel Daróczi.
Pe prima pagină, este citată poezia „Casa părintească” a lui Ioan Alexandru. Ioan Eugen Terec, primarul comunei Creaca, salută apariţia volumului: „Consider că această lucrare va fi un real prilej de bucurie pentru toţi acei care sunt legaţi într-un fel sau altul de satul Prodăneşti”. În „Argument”, Iosif Daróczi mărturiseşte că este puternic legat sentimental de această localitate, unde a fost „adoptat” împreună cu toţi ai săi de către Vica Silaghi, mătuşă din partea soţiei. Tot aici au trăit unii dintre foştii profesori, colegi de liceu şi locuiesc actuali colegi de muncă, o parte dintre medicii, inginerii, economiştii sau dascălii din Jibou.
De la început, se remarcă meticulozitatea colectivului de autori, care a adunat din câteva zeci de cărţi frânturi de informaţii despre cadrul natural şi istoria localităţii, numele purtate de familii sau de locuri, structura şi dinamica populaţiei, viaţa economică şi posibilităţile de turism rural.
Poate că secţiunea „Monumentele satului” şi-ar fi aflat locul în capitolul „Elemente de cultură materială şi spirituală”, cea mai amplă parte a monografiei. Coloana vertebrală a satului este biserica, alături de care a apărut apoi şi şcoala, după porunca dată de mitropolitul Sava Brancovici în 1675, ca preoţii să rămână duminica, după terminarea slujbei şi să-i înveţe carte atât pe copii cât şi pe adulţi. Mai târziu, după revoluţia paşoptistă, au apărut şi învăţătorii. Legea 38 din 1868 impunea obligativitatea învăţământului primar, stabilea cum trebuie să arate clădirile şi cine era calificat să predea. Întocmită pe baza documentelor de arhivă, lista învăţătorilor începe cu anul 1894 şi continuă până la apariţia autobuzelor galbene. Prima clasă de-a V-a a apărut în toamna lui 1960 şi învăţământul gimnazial a continuat până în 1976, când clasele mari s-au mutat în centrul de comună. Dacă pentru localnici vor fi interesante enumerările nominale ale şcolarilor şi elevilor, unele dintr-o vreme când nota 5 era cea mai mare, istoricii vor remarca imediat numele unei colege care şi-a început aici cariera şi, pentru că norma didactică nu-i era completă, a fost nevoită să predea educaţie fizică, desen sau chiar fizică. Un alt coleg, filolog la bază, a predat şi matematică. Şi să ne gândim că satul se află la doar câţiva kilometri de cel mai mare nod de cale ferată din judeţ, deci are o poziţie de invidiat printre localităţile sălăjene.
Capitolul „Ai carte, ai parte” enumeră o bună parte dintre copiii care au urmat studii superioare. Unii dintre ei şi-au împărtăşit amintirile în capitolul următor. Cel mai cunoscut fiu al satului este Ioan Taloş, folcloristul care a ajuns profesor universitar la Universitatea din Köln. Fratele său a lucrat mulţi ani la inspectoratul şcolar din Zalău. Dintre colegii dascăli, i se alătură profesorii Ambrozie Băban şi Dorel-Iustin Cozma, precum şi harnica învăţătoare Mărieş Hermina. Economista Lidia Ortelecan, căsătorită Pop, cu unul dintre primarii postrevoluţionari ai Jiboului, se mândreşte cu cei trei copii. Are şi de ce, deoarece băiatul este acum directorul unei filiale bancare şi consilier local în oraşul de pe Someş. De altfel, atât familia părinţilor cât şi cea a tinerilor Pop au sprijinit material apariţia monografiei.
„Cuvântul de încheiere” ne atrage atenţia: „Universul pe care ni-l descrie lucrarea reprezintă un tot, cu valorile lui intrinsece, fiind un document al trecerii timpului. Ea se constituie într-un veritabil tezaur de informaţii, datini, amintiri, activităţi şi practici rurale. Totodată, reprezintă un punct de reper, atât pentru trecutul cât şi pentru viitorul localităţii.”

Alte articole

One Thought to “Celebrarea Centenarului la Prodăneşti”

  1. Anonim

    Eu ştiu că Pavel Păuşan – primul câştigător al Crizantemei de Aur şi unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi de romanţe – este din Prodăneşti. E menţionat numele lui în monografie?

Leave a Comment