Zvonoteca

# Un fost edil al municipiului, pe care o parte din cetățeni îl regretă, cealaltă nu prea, ar putea reveni pe cai destul de mari într-o funcție-cheie din județ. Mai precis, tot mai multe voci spun că postul de administrator public al județului va reveni foarte curând lui Radu Cel Frumos, așa cum era alintat distinsul fost primar de către reprezentantele sexului frumos. După niște ani în care nu multă lume a mai auzit de cel în cauză, s-ar putea ca în curând să tot auzim de domnia sa, respectiv…

Mai mult...

Zvonoteca

# Desfășurare de forțe în Zalău mai ceva ca la alerta teroristă. Autospeciale de la Jandarmi, Poliție, ambulanțe, oameni în combinezoane, în uniforme – tot tacâmul, astfel încât ieri la orele prânzului, la un bloc din buricul târgului, toată lumea intrase în panică. Motivul intervenției de anvergură? Un pacient covid, aflat în izolare, a solicitat să fie dus la spital. Sigur că este nevoie de echipe speciale de medic, asistent, dar ca să aduci toată suflarea de intervenție din municipiu pentru așa ceva, să bagi oamenii în sperieți, să-i aduni…

Mai mult...

Zvonoteca

# Firmele astea cu ape au ajuns un fel de cimitir al elefanților. Cum ai rămas fără serviciu, cum îți găsește partidul un loc călduț. Și nevestei, și copilului, și amantei. Ce concurs, ce competențe, ați bolunzât? Partidul e în tot și toate! Nici la ministere nu e mai roz. Ai plecat cu coada între picioare de la cașchetarii sălăjeni? Nicio problemă! Consilier de ministru scrie pe fruntea ta. Că doar n-o să aleagă unul competent. # Mană cerescă beteșugul asta cauzat de virus pentru florari. Dacă n-au fost nunți…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ne mai mirăm că nu ieșim din zona roșie sau când scoatem puțin capul către galbem, cădem din nou în veșnicul roșu. Păi cum altfel când la Zalău petrecerile se țin lanț prin cluburi și restaurante? Inconștiența unor partoni întrece orice limite și ne face și pe noi să batem mereu pasul pe loc în efortul de a depăși această situație. Polițiștii și jandarmii ar fi bine să ia o pauză în a grebla bălțile și a ne prezenta pescarii prinși cu trei pești în plasă și să păzească…

Mai mult...

Zvonoteca

# Un nou contingent de țepari, proaspăt ieșit de la cursul de instruire, și-a triis oameni și pe meleaguri sălăjene. Este vorba, printre șuții de poșete și spărgători de case, despre cei specializați în țepe bănești. Mulți dintre sălăjeni s-au trezit cu împrumuturi făcute pe numele lui, dar habar nu aveau de ele. Fiți vigilenți și sfătuiți-vă părinții și bunicii să evite orice contact, orice discuție cu oameni pe care nu îi cunosc, fie ca sunt abordați telefonic, prin grija unor instituții care le-au făcut public numerele de telefon, fie…

Mai mult...

Zvonoteca

# Știu unii dintre politicienii noștri istorie cum știe lelea Mărie de Acceleratorul de particule de la Măgurele. Nici măcar marile personalități sălăjene nu scapă de prostia și neștiința unora care, pe lângă că habar nu au despre ce vorbesc, le mai stâlcesc și numele marilor noștri înaintași. Zilele trecute, un politruc de nici el nu știe ce mai e și pe ce lume trăiește, l-a transformat pe Gheorghe Pop de Băsești în Gheorghe Pop de Băsescu, într-o postare de tot râsul în care vorbea cu evlavie despre marele om…

Mai mult...

Zvonoteca

# Promisele lucrări la “Casa Groazei”, imobilul aflat la un pas de prăbușire, situat în spatele palatului administrativ, au murit “din fașă”, cum se spune. Se făceau timid, anii trecuți, niște măsurători, se mai dădea cu păreri în stânga și dreapta, dar acum nimeni, nimic. Desigur, responsabilitatea cea mare le revine locatarilor, proprietari ori chiriași, însă aceștia nu au nici bani de renovare și nici nu pot reabilita așa de capul lor, fiind vorba de o clădire de patrimoniu ce trebuie nu doar reabilitată ci de-a dreptul restaurată. Nimeni nu…

Mai mult...

Zvonoteca

# Cu prefectul s-a rezolvat. Un subprefect se pare că rămâne retrogradat. La celălalt subprefect e zolă mare. Ședințe peste ședințe, pumni în masă, lacrimi, telefoane la București. Mai cu viață, măi băieți, mai cu viață. # După împărțeala de la Prefectură, vine împărșțeala de la instituții. Se fac valize, adeziuni. Se trece de la un partid la altul fără jenă. Dar se aude de câteva nume sonore. Ce contează partidul, postul să fie călduț. * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de…

Mai mult...

Zvonoteca

# Dacă tot s-a pus potera pe făcut razii în ghetourile de pe lângă fosta groapă de gunoi din Crișeni, urmând și alte localități pe listă, pentru a-i depista pe cei care locuiesc fără forme legale, poate că și cei de la mediu ar putea lua exemplul celor de la poliție, pentru depistarea celor care deși locuiesc cu forme legale, aruncă iresponsabil gunoaiele pe la marginea localităților. Continuă “deversările” de saci cu materiale de construcții, arhive de pe la instituții și tot felul de gunoaie provenite de prin gospodării, atât…

Mai mult...

Zvonoteca

# Tocmai am aflat că la Bacău s-a montat structura de rezistență a heliportului de la Spitalul Județean de Urgență. Acolo, pacienții vor fi preluați sau aduși direct de pe clădirea spitalului, așa cum e și firesc, de altfel, în acest secol. La noi, marii vizionari din administrația matusalemică trecută n-au evadat nici măcar cu gândul către idei salvatoare de viitor, care să cuprindă dacă tot am mai reabilitat pe ici pe colo și un astfel de proiect care înseamnă de fapt șansa la viață. La noi, ambulanțele rămân împotmolite…

Mai mult...

Zvonoteca

# Nu ne facem bine cu… tavanele și acoperișurile zburătoare, în Zalău. După ce săptămâna trecută, în plin centru, un ditamai tavanul de bloc proaspăt „reabilitat” s-a făcut praf în pasajul pietonal din vecinătatea bulevardului, ieri, tot în Zalău, o bucată de mare de acoperiș metalic a fost luată de vânt de pe un bloc și trântită fix în mijlocul trotuarului de pe strada Tudor Vladimirescu, în apropierea unei farmacii. Evident, propoziția de la incidentul cu tavanul prăbușit în urma lucrărilor de mântuială rămâne valabilă și aici: „Doar o minune…

Mai mult...

Zvonoteca

# S-a umplut municipiul de noroaie, în multe locuri tina ajungând până la gleznă și mai sus de-atât. Șantierele veșnic abandonate ori începute și lăsate baltă au adus cetățenii din multe cartiere la exasperare. Dacă în unele locuri încă se mai lucrează, iar noroiul reprezintă ceva ce nu poate fi evitat (deși cantitatea sau adancimea acestuia ar putea fi diminuate), pe multe străzi oamenii nu mai pot ieși, la propriu, din curți, întrucât noroiul este până la genunchi. Împărăția municipiului a ieșit pe teren să vază cu ochii ei, dom’le,…

Mai mult...

Zvonoteca

# Zvonărașul a mai semnalat, lunile trecute, o problemă legată de lipsa semnalului wi-fi (internet) în mijloacele de transport în comun din Zalău. Desigur, internetul în autobuze nu este o obligație a societății de transport, recte a primăriei, dar dacă tot s-a anunțat cu surle și trâmbițe în urmă cu niște anișori că zălăuanii au net în autobuze, de ce să nu fie și funcțional, până la urmă, că e vorba de o investiție, nu? Dacă la început, doar câteva din autobuze și microbuze, respectiv cele foarte vechi, nu puneau…

Mai mult...

Zvonoteca

# Se pare că județul vecin are, din păcate, lipici la infractorii sălăjeni de la volan, astfel încât, în doar o lună, trei accidente – două dintre ele soldate cu trei morți – s-au produs în Maramureș din cauza unor șoferi din Sălaj care s-au urcat beți la volan. Ultimul eveniment de acest gen a avut loc sâmbătă, el fiind cu atât mai grav cu cât a fost provocat, așa cum rezultă din primele date oficiale, de un polițist rutier zălăuan. Circumstanțele agravante sunt întregite și de faptul că polițaiul…

Mai mult...