Zvonotecă

# Fac unele magazine niște salturi la prețuri de la o zi la alta, de te apucă amețeala. Un magazin mai mic (brand cunoscut) situat mai către marginea municipiului a decis (el sau lanțul „trofic”, de la producător la tejghea) că un anume iaurt merită o mărire de preț de 50 de bani așa, în interval de 24 de ore. Înțelege omul, cinci bani, 10 bani acolo, dar în halul ăsta? Iar asta nu e nimic pe lângă ce decid cei de la marketul din centru, recunoscuți la nivel județean…

Mai mult...

Zvonotecă

# Mai multe personaje VIP din Sălaj s-au trezit peste noapte că au veleități de consiliere în diverse domenii medicale, astfel încât s-au angajat degrabă pe la cabinetele medicale din județ ca să ofere sprijin specializat celor aflați în nevoie. Acum… că aceste angajări s-au soldat și cu posibilitatea înscrierii în prima linie de vaccinare anti-covid, prin natura noilor profesii, nu poate fi vreo vină imputabilă lor, nu? Zis și vaccinat, Doamne-ajută! # Reamintim cu bună-credință, tuturor oficialilor de rang înalt ai Sălajului (căci de la domniile lor avem, totuși,…

Mai mult...

Zvonotecă

# Tare “bine” își fac treaba unii responsabili cu de-ale pandemiei, la Zalău. După ce că secțiile covid sunt pline peste tot, hai să le umplem și pe celelalte, care n-au nicio legătură cu deja vechiul coronavirus. Mai multe surse au transmis zvonărașului că în una din secții, aia care se ocupă cu oblojlitul oaselor, s-au găsit vreo opt cazuri zilele trecute. Cum s-o face triajul epidemiologic, nimeni nu prea știe, dacă opt pacienți veniți cu alte probleme în spital au ieșit pozitivi după ce au stat zile bune în…

Mai mult...

Zvonotecă

# Pe drumul de costișe ce duce la spital, dai din groapă în crater și din bordură spartă în gură de canal sub nivel. Cam așa arată una dintre cele mai importante străzi din municipiu, aia reabilitată de zeci de ori cu lopățica și butelia, cunoașteți rețetele de „mari succesuri”. Dacă de bulevard ne-am săturat să tot scriem, și acesta prezentându-se, mai ales în zona industrială, ca după o polaie de meteoriți, am zis că e util să amintim și de alte străzi aflate în aceeași situație jalnică. Unde or…

Mai mult...

Zvonoteca

# A intrat spaima în suflarea polițienească din județ, mai ales după ultimele evenimente care au dus la măsuri drastice prin alte județe. Bătrânii instituției, adică cei cu vârste de peste 45 de ani, își fac deja calcule peste socoteli astfel încât să vadă daca dosarul de pensionare trece toate probele. “Nu mai e de stat, e jale mare!” ne-a șoptit un cadru de 39 de ani, aflat în prag de pensionare. Prin urmare, nu ar trebui să ne mirăm dacă din toamnă, un nou contingent de vreo 20-30 de…

Mai mult...

Zvonoteca

# În Zalău se stă la coadă la Covid-19. Clienții care caută să ia virusul gratis, desigur fără bani, dar cu riscuri mari asupra sănătății, sunt vârstnicii din oraș. De când s-a anunțat că se dau carduri de călătorie moca, pe mijloacele de transport în comun, se îngrămădesc zi de zi la punctul de eliberare din cartierul Brădet. Și cum să nu crească numărul de infectări? Cum? # Zvonărașul, pățit și purtat cu multe mașini până la destinație, nu poate trece cu vederea: amabilitatea, emoția și tandrețea unor controloare de…

Mai mult...

Zvonoteca

# Crește numărul accidentelor în Zalău, produse pe presupusele treceri de pietoni de pe străzile intens circulate. Deși trecerile există, undeva prin hârtiile municipalității, fizic sunt inexistente din cauza lucrărilor care se desfășoară etern pe străzi (se desfășoară tot pe hârtie, că la fața locului nu e nicio mișcare). Cetățenii, dar și noi, prin numeroase articole, am sesizat acest aspect care, iată, face victime și nimeni nu face nimic. Tot municipiul este un șanț și o groapă, marile străzi sunt înglodate în noroaie și lăsate de izbeliște, iar tot ce…

Mai mult...

Zvonoteca

# Nu e suficient că lumea este epuizată psihic după un an de pandemie, situația continuând și în acest an, că cei care decid pentru acest municipiu, o fac cu fundul în sus mereu. O voce care te zgârie pe timpane, dată la maximum pe boxe, te anunță după fiecare stație, în autobuzele care străbat Zalăul, cât e de gravă situația “la tine în localitate”. Imediat după acest avertisment apocaliptic, timp de minute, ți se înșiră pomelnicul binecunoscut: poartă masca, pune masca pe nas, spală-te pe mâini, ai grijă cu…

Mai mult...

Zvonoteca

# Dacă zălăuanii de prin cartiere s-au obișnit cu întunericul, orbecăind în beznă ca somnambulii, fără să le mai audă cineva reclamațiile, măcar în centrul acestui amărât de municipiu să se mai miște ceva. Câte patru-cinci becuri de pe stâlpii din zona Perla, adică buricul municipiului, zac arse de săptămâni. Dacă mai apare câte un pieton imprudent care traversează prin loc nepermis, șoferii nu au nicio șansă să mai facă ceva, pentru că strada mare este în beznă totală! Ne tot lăudăm cu proiecte de modernizare a iluminatului stradal și,…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ca norocul, Guvernul ăla care deunăzi „bloca proiectele Zalăului”, ne-a dat ieri vreo 50 de milioane pentru modernizarea municipiului, recte platoul paradit și câteva străzi care arată și ele ca vai de capul lor. Ne bucurăm, doar că ar fi bine dacă actuala administrație a municipiului ar face, pentru a treia oară în domnia sa, acest platou așa cum trebuie făcut. Cu fundație, cu simț de răspundere și simț estetic activate, cu materiale de calitate și cu o echipă care să nu-și bată joc iar de centrul orașului și…

Mai mult...

Zvonoteca

# A intrat panica în florari și vânzătorii de mărțișoare, oricum bătuți de pandemie, după ce ieri s-a dar sfară în țară prin presă că micile suveniruri vestitoare de primăvară sunt interzise în școli, prin ordin de ministru, în acest an. Oficialii de la Educație au revenit, însă, pe parcursul zilei, precizând că, deși teoretic așa ar fi, practic nu e. Există un ordin care interzice schimbul de obiecte personale în unitățile de învățământ pe timp de pandemie – aici fiind asimilate oarecum și mărțișoarele, florile și alte atenții zaharoase…

Mai mult...

Zvonoteca

# Vine primăvara, după o iarnă cu două ninsori și vreme stabilă în rest, iar lucrările de reabilitare începute de peste un an pe marile străzi din municipiu zac neterminate. Soarele e pe cer, dar muncitori la lucru n-ai să vezi prin multe locuri. Trotuarele finalizate doar în parte, stâlpii vechi de iluminat sunt tot acolo, lângă de cei noi, stațiile (refugiile) lipsesc, iar trotuarele au ajuns să arate mai rău decât erau înainte. La fel și pe străzile din cartiere. După ce au apărut pe Facebook poze cu dezastrele…

Mai mult...

Zvonoteca

# N-ar fi rău să fie bine și dacă tot îs prinși săptămânal, hoții de pește care „sustrag” peștele din apele județului prin greblare și harponare, n-ar strica să fie înființată Poliția Peștelui. Două camioane de lemne sunt fix-pix comparativ cu doi-trei pești cât palma, capturați de la marii infractori înarmați cu undițe și cârlige. Așteaptă lumea cu nerăbdare news-urile cu adevărate capturi, că de pește… e plină balta, vorba aceea. # După ce am adus în atenția celor (i)responsabili cu întreținerea drumurilor din municipiu, situația urâtă a unor străzi…

Mai mult...

Zvonoteca

# Au ajuns hoții din Sălaj să nu mai aibă ce fura p’acilea. Se duc la furat în alte județe, că nu le mai place să ciordească de pe lângă casă, nici chiar din județele limitrofe. Din două una: ori oamenii legii ai locului își fac bine treaba și-i prind iute-iute găinarii, ori pe aici, de atâta sărăcie, nu este nimic de…luat, pardon furat. # Se pare că Urgența este, în continuare, suprasolicitată. Nu de cazuri de Corona, ci de tot mai mulți polițiști cu entorse serioase la nivelul mâinilor,…

Mai mult...