SCM Zalău a suferit al doilea eşec pe teren propriu

Aflată pe ultimul loc în Seria a V-a a Ligii a III-a, SCM Zalău nu a reuşit sâmbătă să urce o poziţie în clasament, pierzând cu scorul de 0 – 1 duelul de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare. Echipa pregătită de Marius Paşca a avut puţine ocazii, în timp ce golul oaspeţilor a fost marcat în minutul 15, prin Răzvan Rus, care a reluat balonul cu capul în plasă, după o lovitură liberă de la aproximativ 35 de metri. Maramureşenii au mai avut o ocazii importante, în minutele…

Mai mult...

Handbalistele joacă pe terenul campioanei României

Managerul Gheorghe Tadici nu îşi pune mari speranţe în duelul pe care echipa sa îl va susţine la finalul acestei săptămâni. Handbal Club Zalău se va deplasa la Vâlcea, pentru duelul cu echipa campioană a României, SCM Râmnicu Vâlcea, echipă ce ocupă prima poziţie în clasament, fiind singura cu maxim de victorii după şapte etape. Tadici este decis să deplaseze jucătoarele cele mai tinere, conştient fiind şi de faptul că este greu să emiţi pretenţii în faţa unui astfel de adversar. La finalul meciului de săptămâna trecută, cu HCM Slobozia,…

Mai mult...

Derby zonal pe „Municipalul” zălăuan

Stadionul Municipal din Zalău va fi sâmbătă, începând cu ora 15, gazda unui meci important din cadrul Seriei a V-a din Liga a III-a de fotbal. SCM Zalău va primi vizita echipei Minaur Baia Mare, formaţie situată pe poziţia a cincea în clasament, cu 14 puncte după nouă etape. Deşi formaţia din „Dealul Florilor” ocupă locul cinci, obiectivul formaţiei este promovarea în liga secundă, antrenorul Dorin Toma precizând că elevii săi au avut un început mai slab de campionat. În lotul maramureşenilor se regăsesc şi zălăuanii Alexandru Gudea şi Raul…

Mai mult...

Rapid Jibou rămâne singura echipă fără punct pierdut în Liga a IV-a

Opt etape s-au scurs din actualul sezon al Ligii a IV-a de fotbal, singura echipă care a obţinut victorii pe linie rămânând doar Rapid Jibou. Echipa pregătită de Emil Ionaş a înregistrat scorul etapei şi în ultima rundă, câştigând cu 10 – 3 duelul de pe teren propriu cu AS Cosniciu. Jibouanii şi-au împărţit în mod egal numărul de goluri înscrie, cinci marcând în prima parte, iar cinci în repriza secundă, scorul pauzei fiind 5 – 3. Derby-ul dintre Sportul Şimleu şi CS Barcău Nuşfalău s-a terminat fără gol înscris,…

Mai mult...

O handbalistă de la HC Zalău, suspendată de Federaţia Română de Handbal

Gheorghe Tadici consideră că s-a făcut o nedreptate în cazul sportivei sale Un caz incendiar a apărut în handbalul românesc în urmă o săptămână, Curtea de Handbal a Federaţiei Europene sancţionând Federaţia Română de Handbal cu suma de 2.250 de euro într-un caz în care este vorba despre transferuri ilegale. Clubul Marta Baia Mare a transferat în ultimii ani mai mulţi jucători şi jucătoare din Ucraina, în principiu copii, însă toţi au fost înregistraţi la FRH cu primă legitimare. Federaţia din Ucraina a reclamat, însă, Federaţia Română la EHF, considerând…

Mai mult...

Trei seturi disputate pentru prima victorie a Zalăului pe teren propriu

Volei Municipal Zalău a obţinut sâmbătă o victorie în minim de seturi, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Câmpia Turzii, însă toate cele trei seturi au fost destul de dispute, chiar dacă diferenţa de valoare dintre cele două echipe este cât se poate de clară. Oaspeţii, conduşi de pe margine de Marius Ciortea, au reuşit chiar să conducă de câteva ori în debutul partidei. Zalăul a egalat, dar în partea a doua s-a văzut din nou condusă cu 20 – 17. Volei Municipal a egalat la 20, apoi…

Mai mult...

Interes mare pentru „Cupa Dani-San”

Ajunsă la cea de-a III-a ediţie, Cupa „Dani-San” la karate a adunat şi în acest an un număr mare de participanţi, aproximativ 200 de sportivi din Sălaj, Hunedoara, Satu Mare şi Simeria. Au fost prezenţi atât sportivi care au îmbrăţişat tainele karate-ului de puţin timp, cât şi sportivi valoroşi, unii dintre ei participanţi chiar la Campionate Mondiale şi Europene. Participanţii s-au întrecut în probe de kata, shobu ippon şi WKF la individual, iar shobu ippon s-a desfăşurat şi la echipe, primii trei la fiecare probă fiind răsplătiţi cu medalii şi…

Mai mult...

SCM Zalău, învinsă la Cugir după ce condus cu 1 – 0

SCM Zalău rămâne fără victorie în deplasare şi după etapa a IX-a a Ligii a III-a, cedând sâmbătă după-amiaza cu scorul de 1 – 3 pe terenul celor de la Metalurgistul Cugir. Zălăuanii, pregătiţi începând de miercuri de antrenorul Marius Paşca, au început bine jocul de la Cugir, iar în minutul şase au reuşit deschiderea scorului, prin Arnold Neures, jucătorul de cuoare reluând balonul cu capul în plasă după o centrare trimisă în careu de Sebastian Duma. Din păcate, bucuria zălăuani a durat până în minutul 25, când Metalurgistul a…

Mai mult...

HCM Slobozia, doar un „sparring-partner” pentru HC Zalău

Handbal Club Zalău nu a avut nicio emoţie în duelul susţinut sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la HCM Slobozia, câştigată cu scorul de 30 – 21. Zalăul a condus pe toată perioada meciului, iar la aruncările de la şapte metri a avut un procentaj de 6 la 5, la fel ca oaspetele, ambele echipe având câte o aruncare ratată. singura aruncare ratată a oaspetele a avut loc la ultima fază a meciului, portarul Zalăului, Raluca Kelemen parând aruncarea Anamariei Vacariu. La cabine s-a intrat cu scorul de 16…

Mai mult...

Handbalistele lui Tadici vizează a patra victorie a sezonului

Situată pe locul opt în Liga Naţională, cu trei victorii şi patru înfrângeri, HC Zalău nu concepe decât varianta victoriei în duelul de sâmbătă, pe care-l va susţine pe teren propriu, împotriva echipei HCM Slobozia. De cealaltă parte, antrenorul oaspetelor, Gheorghe Covaciu, dispune de un lot destul de valoros, câteva jucătare cu experienţă în primul eşalon, având şi handbaliste din străinătate. Revenită în Liga Naţională după un an în eşalonul secund, echipa din Slobozia spear să rămână în Liga Naţională la finele sezonului, mai ales că lotul din acest an…

Mai mult...

Profesorul Florin Morar, numit antrenor principal la Dumbrava Gâlgău după plecarea lui Marius Paşca

Numit preşedintele Comisiei de Observatori din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj în urmă cu aproximativ doi ani, profesorul de informatică de la CNS Zalău, Florin Morar, a renunţat la această funcţie în cursul zilei de miercuri, pentru a deveni antrenor principal al echipei Dumbrava Gâlgău. Deşi este considerată, probabil, surprinzătoare decizia conducerii clubului Dumbrava, având în vedere că Florin Morar este, de meserie, profesor de informatică, acesta nu este un strain al fenomenului fotbalistic. Originar din comuna Sărmăşag, Morar a evoluat la grupele de juniori republicani ale echipei…

Mai mult...

Marius Paşca a preluat banca tehnică a echipei SCM Zalău

Situaţia delicată în care se află clubul de fotbal SCM Zalău, i-a determinat pe oficiali să facă schimbări la nivelul conducerii tehnice după numai opt etape. S-a ajuns la un acord cu  Marius Paşca, acesta urmând să preia funcţia de antrenor principal. Tehnicianul zălăuan a fost prezentat miercuri dimineaţa, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc în sala mică de şedinţe a Primăriei Zalău şi la care au mai fost prezenţi primarul Ionel Ciunt, Alexandru Pop, cel care va ocupa în viitor funcţia de antrenor secund, directorul…

Mai mult...

Karateka de la CS Dani-San au strălucit la „Naţionalele” de la Târgu Secuiesc

O delegaţie formată din zece sportivi ai clubului CS Dani-San Zalău au participat la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Karate-Do, desfăşurat în perioada 11 – 13 octombrie, la Târgu Secuiesc.  Evoluţia sportivilor pregătiţi de Dan Chiş a fost foarte bună, aceştia cucerind nu mai puţin de 12 medalii de aur, 5 de argint şi 4 de bronz. Mihail Chiş a urcat de patru ori pe podiumul de la Târgu Secuiesc, intrând de trei ori în posesia medaliei de aur şi o dată în a celei de bronz.…

Mai mult...

Voleibaliştii (juniori I) de la CSS Zalău au debutat cu victorie în noul sezon

Noul sezon al Campionatului Naţional de volei, rezervat juniorilor I, a debutat duminică, cu prima rundă din cadrul primei faze. Echipa Clubului Sportiv Şcolar Zalău, condusă de Dorian Faur – directorul CSS Zalău, a avut un debut perfect, obţinând o victorie în minimum de seturi în faţa celor de la CSS 2 Baia Mare. CSS Zalău, cu o echipă destul de bine închegată, a căror jucători sunt colegi de generaţie încă de la nivel de speranţe, nu le-a dat nicio şansă băimărenilor, a căror generaţie este schimbată faţă de anul…

Mai mult...