Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură, iniţiat de preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, relatează Agerpres. Deputaţii au adoptat, cu 199 de voturi ‘pentru’, 99 ‘împotrivă’ şi două abţineri proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii…
Mai mult...Categorie: Social
Senatul adoptă legea USR pentru autoexcluderea jucătorilor de jocuri de noroc şi combaterea dependenţei
Senatul a adoptat propunerea legislativă a USR prin care Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să îşi blocheze accesul, relatează Agerpres. Au fost înregistrate 118 voturi ‘pentru’ şi opt împotrivă. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc prevede obligarea ONJN să aibă pe site un buton de autoexcludere în partea de sus a paginii sale web https://onjn.gov.ro/, împreună cu afişarea în timp real a numărului de cereri…
Mai mult...Incendiu în Zalău. O casă a fost cuprinsă de flăcări
Zilele trecute, pompierii Detașamentului Zalău au intervenit pentru stingerea unui incendiu, produs la o casă din oraș. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Incendiul se manifesta la acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind de natură electrică (scurtcircuit). În urma evenimentului, au ars elemente din structura acoperișului, fiind afectate și bunuri din interiorul casei. Din fericire, în aceste eveniment nu au fost înregistrate victime. Fotografie cu rol…
Mai mult...VIDEO: Apărătorii legii Riders of IPA România – Chapter Zalău au donat un strop de „viață”
Sunt foști sau actuali oameni ai legii, dar pe toți îi leagă aceeași pasiune: motocicleta. Sunt grupați într-o comunitate internațională extraordinară, care se numește Riders of IPA (IPA – Asociația Internațională a Polițiștilor), iar azi dimineață, câțiva dintre acești oameni inimoși s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj pentru a dona sângele de care este atâta nevoie în spitalele din țară și străinătate. Motocicliștii Riders of IPA au fost primiți de directorul Centrului de Transfuzie Sanguină, medicul Cristina Ilieș, care le-a mulțumit pentru acest gest considerat deosebit de important,…
Mai mult...Stil, confort și versatilitate în garderoba modernă
Treningurile au revenit în forță în ultimii ani, câștigând teren nu doar pe terenul de sport, ci și în moda de zi cu zi. Un trening de barbati bine ales poate completa perfect o ținută casual, oferind atât confort, cât și un look actual. De la plimbările în parc până la întâlnirile informale, această piesă vestimentară s-a transformat într-un element de bază al stilului urban. Treningul – O piesă esențială în garderoba oricărui bărbat Indiferent de vârstă sau stil de viață, un trening pentru barbati rămâne o alegere inspirată pentru…
Mai mult...Olimpicul Ștefan Inceu, șef de promoție al Liceului Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou
Recent, Ștefan Inceu a fost invitat al rubricii „Personalitatea săptămânii” la cotidianul Magazin Sălăjean. Este un sălăjean pasionat de filosofie, de lectură, adoră lectura, studiul, iubește natura și își dorește o societate bazată cu adevărat pe valori. M-a impresionat prin energia sa, dar și prin dorința de a studia, de a deveni mai bun. Recent am aflat că Ștefan a absolvit Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou, dar nu oricum, ci ca șef de promoție. Am primit cu mare bucurie această veste. Ștefan merită să fie șef de promoție. Această…
Mai mult...Numărul milionarilor de pe planetă şi avuţia lor au atins valori record în 2024
Avuţia mondială a explodat în 2024, iar numărul milionarilor din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, în top fiind SUA, Japonia, Germania şi China, transmite Bloomberg, care afirmă cele ce urmează. Raportul anual ”World Wealth Report”, publicat miercuri de firma de consultanţă Capgemini, arată că numărul persoanelor cu active investibile de cel puţin un milion de dolari a crescut cu 2,6% în 2024, până la 23,4 milioane, cel mai ridicat nivel de la începutul publicării raportului Capgemini, în 1997. Această creştere s-a datorat în principal avansului numărului de…
Mai mult...Numărul spectatorilor la cinema a scăzut cu 14% în 2024, iar încasările cu 5%
Cheltuielile românilor în cinematografe au ajuns la 59 milioane de euro în 2024, în scădere cu 5% faţă de anul anterior, în timp ce numărul spectatorilor a fost cu 14% mai mic, potrivit unei analize realizate de Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor Centrului Naţional al Cinematografiei. Anul trecut, cinematografele din România au înregistrat 11,2 milioane de spectatori, comparativ cu 13,1 milioane în 2023 – an în care piaţa revenise la nivelurile de dinainte de pandemie. Încasările au totalizat 292,9 milioane lei (aproximativ 59 milioane euro), faţă de 308,8…
Mai mult...Ministerul Finanţelor dă startul unei noi ediţii FIDELIS
Începând de vineri, 6 iunie, până luni, 16 iunie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Aceasta este cea de a cincisprecezea ediţie a campaniei „România are sânge de rocker, acum şi de investitor” realizată împreună cu „Morning…
Mai mult...MAI semnalează o nouă dezinformare privind închiderea graniţelor
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unei noi dezinformări pe platformele de social media prin care se distribuie mesaje legate de declararea Legii Marţiale şi închiderea frontierelor, informează Agerpres. ”Semnalăm o nouă tentativă de manipulare şi dezinformare derulată pe platformele de social media! Sunt transmise informaţii false privind aşa-zisa închidere a punctelor de trecere a frontierei naţionale. Reiterăm apelul către cetăţeni să nu distribuie astfel de mesaje şi să se informeze din surse oficiale”, informează un comunicat al MAI. Ministerul mulţumeşte cetăţenilor pentru modul în care au înţeles să…
Mai mult...Wizz Air îşi extinde reţeaua din România cu două noi rute către Germania şi Marea Britanie
Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA şi principalul transportator low-cost din România, este încântată să anunţe lansarea a două noi rute începând cu luna octombrie: de la Sibiu către Birmingham (Marea Britanie) şi de la Braşov către Memmingen (Germania), conform unui comunicat transmis redacţiei. Noua rută Sibiu – Birmingham va funcţiona de două ori pe săptămână, în zilele de marţi şi sâmbătă, începând cu 28 octombrie 2025, în timp ce ruta Braşov – Memmingen va funcţiona tot de două ori pe săptămână, joia şi duminica, începând cu…
Mai mult...Sălajul, avertizat meteorologic: risc de grindină și vijelii
Din păcate, șirul avertizărilor meteorologice continuă în Sălaj. Seceta își face iar simțită prezența, dar meteorologii avertizează că azi și mâine sunt posibile averse torențiale, cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp, izolat 30-35 l/mp, frecvente descărcări electrice vijelii, rafale de peste 70-85 km/h, izolat grindină de medii și MARI dimensiuni (diametrul maxim: 2-4 cm). În intervalul menționat, în jumătatea nordică a județului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, prin urmare se vor semnala averse torențiale, însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelii (rafale de peste 70-85 km/h), și izolat…
Mai mult...Povestea de viață a sălăjencei Diana Borcea: a crescut în grija statului și a găsit drumul spre succes
„Mă numesc Diana-Cătălina Borcea, am 28 de ani, sunt casătorită și am două minuni care îmi luminează viața! Astăzi am ocazia să fiu părintele pe care eu nu l-am avut niciodată. Am crescut fără să cunosc dragostea adevărată a unui părinte. De la doar 3 ani până la 22, am fost în grija statului. Spre deosebire de mulți alți copii, am avut totuși norocul să cresc într-o familie care, atât cât a putut, mi-a oferit sprijin și stabilitate. Însă, într-o zi, au decis că viitorul meu trebuie să fie ales…
Mai mult...Până după-amiază, localitatea Crișeni rămâne fără apă
Compania de Apă Someș – Sucursala Sălaj a anunțat că azi, între orele 10 și 17, în localitatea Crișeni este suspendată furnizarea apei potabile în rețeaua publică. Motivul? Suprasolicitarea sistemului de alimentare cu apă și lipsa apei la sursă, dar și utilizarea apei din rețea, de către unii utilizatori, în alte scopuri decât cele strict gospodărești. Localnicii sunt îndemnați să utilizeze apa din rețea strict pentru consum casnic și NU pentru lucrări agricole și zootehnice.
Mai mult...