Zeci de copii din Stârciu, comuna Horoatu Crasnei, vor beneficia din această toamnă, de asistenţă socială şi sprijin în activitatea şcolară. Aşa cum am aflat de la primarul comunei, Florian Sur, în şcoala veche din sat va fi amenajat un centru social pentru îngrijirea copiilor după orele de curs. Imobilul este recondiţionat, reparat şi reamenajat cu fonduri asigurate prin programul FEADR, măsura 322 „Îmbunătăţirea infrastructurii satelor”. În cadrul acestei iniţiative mai sunt incluse două obiective, respectiv, asfaltarea a 11,6 kilometri de drum comunal între Stârciu, Hurez, prin Horoatu Crasnei,…
Mai mult...Categorie: Social
Sute de familii au rămas fără apă din cauza secetei
Sute de familii din Sălaj au rămas fără apă potabilă din cauza secetei. Gospodăriile din mai multe localităţi au fost alimentate la program, sute de localnici având apă câteva ore pe zi doar pentru consumul menajer. Reprezentanţii Companiei de Apă Someş-Cluj, Sucursala Sălaj, au decis ca în zona de operare a societăţii, unde debitul surselor de apă a scăzut simţitor din cauza secetei, apa să fie furnizată doar câteva ore pe zi. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul Sucursalei Sălaj a CAS, Marcel Zaharia, atât în luna august, cât şi în…
Mai mult...Cel de-al doilea bloc ANL prinde contur în Şimleu Silvaniei
În ciuda bugetului de stat sărac, lucrările sunt în plină desfăşurare la cel de-al doilea bloc ANL din Şimleu Silvaniei. Potrivit primarului Septimiu Ţurcaş, a fost turnată deja fundaţia, echipele de muncitori urmând să menţină şantierul deschis până când condiţiile meteorologice vor permite acest lucru. „Constructorul ne-a spus că există perspectiva ca imobilul să fie finalizat în acest an, dar eu mă îndoiesc că se poate. Este important să avem o muncă de calitate. Chiar dacă îl finalizăm anul viitor, tot este bine”, a declarat Septimiu Ţurcaş. Autorităţile locale de…
Mai mult...Lanţ uman de prim ajutor în centrul Zalăului
Crucea Roşie Sălaj va marca sâmbătă, în data de 8 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor prin diferite activităţi, pentru a creşte nivelul conştientizării populaţiei cu privire la necesitatea cunoaşterii primului ajutor şi prevenirea accidentelor. Lansarea campaniei va avea loc pe platoul de marmură din centrul municipiului, în intervalul orar 11-14. Tema din acest an a Zilei Mondiale de Prim Ajutor este „Primul Ajutor pentru persoane vulnerabile” şi are ca scop atragerea atenţiei populaţiei asupra importanţei acordării primului ajutor şi cunoaşterii modului corect în care se face acesta. În acest…
Mai mult...Reabilitarea drumului către fondul forestier al Şimleului va începe abia în 2013
Cu toate că autorităţile locale din Şimleu Silvaniei au obţinut o finanţare de 900.000 de euro pentru reabilitarea drumului forestier Măgura, care face legătura între oraş şi fondul forestier al acestuia, paşii care trebuie făcuţi în acest sens sunt mulţi şi mărunţi. Avizele care trebuie obţinute, proiectarea şi licitaţiile publice sunt un proces care necesită mult mai mult timp decât estimase iniţial primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş. „Ne-am propus ca anul de execuţie integrală să fie 2012, dar lucrurile merg încet. Când am semnat contractul ni s-a spus să…
Mai mult...Ce poţi face dacă banca vinde creanţa unei societăţi de recuperări creanţe
Practica arată că, în ultima perioadă, din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu situaţia cedării creanţelor de către bancă unor societăţi de recuperare. Mecanismul cesiunii către SRL-ul subsidiară a băncii funcţionează conform următoarei scheme: banca mamă declară creditul ca fiind neperformant, îşi constituie provizion de risc, dar nu trece la executarea silită şi nici nu îl trimite în insolvenţă, ci vinde creanţa unei filiale pe care o deţine în proporţie de 100% (sau unui alt SRL deţinut 100% de banca mamă a băncii în cauză); vânzarea creanţei…
Mai mult...Începutul noului an şcolar ne „usucă” la buzunare
Începutul de an şcolar este una din cele mai costisitoare griji ale părinţilor. Chiar dacă mai sunt încă zece zile până când clopoţelul va suna, părinţii au început primele târguieli. Cumpărăturile pentru noul an şcolar se fac în funcţie de bugetul de care dispune familia, librăriile şi marile centre comerciale din municipiu adaptându-şi oferta şi preţurile în funcţie de cerinţa pieţei locale. Aşa cum susţin comercianţii, majoritatea produselor aflate la această dată în vânzare au preţuri similare celor din anul trecut, şi doar o mică parte din marfa expusă, adusă…
Mai mult...Proiecte privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru populaţia romă – în viitor
Deşi Primăria Zalău a încheiat un Protocol de colaborare cu Agenţia Naţională pentru Romi privind incluziunea socio-economică a acestora, iar consilierii municipali au aprobat, în aprilie anul curent, Planul local de acţiune şi Protocolul de colaborare, până acum niciun proiect nu a fost derulat în acest sens. Purtătorul de cuvânt al administraţiei locale zălăuane, Manuela Ghiuruţan, ne-a declarat, că în acest interval de patru luni nu a fost vorba de niciun blocaj şi nici nu a fost stabilită o normă de acţiuni, acestea urmând să fie derulate în viitor. Prin…
Mai mult...Pensionarii primesc mai mulţi bani pe cuponul de pensie
Peste 22.700 de pensionari sălăjeni vor primi în următoarele luni, începând din septembrie, pensii majorate. Sumele reţinute ilegal şi intrate în contul asigurărilor de sănătate vor fi restituite acestora, în tranşe egale, începând din această lună. Directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Sălaj, Florian But, ne-a declarat că Ordonanţa de Urgenţă nr. 17 din 16 mai 2012 stabileşte modalitatea de restituire a sumelor reţinute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 din drepturile de pensii drept contribuţie la asigurările de sănătate. „Graficul privind restituirea sumelor către beneficiarii drepturilor…
Mai mult...Internet wireless în Parcul central din Zalău
Parcul Central Municipal Zalău va fi reamenajat peisagistic, în perioada 2012-2013, printr-o investiţie de 4,7 milioane de lei, din care majoritatea sumei este asigurată prin Programul Operaţional Regional, contribuţia proprie a administraţiei locale fiind de aproximativ 77.000 de lei. Lucrările sunt în plină desfăşurare, parcul urmând să fie reabilitat din punct de vedere ecologic. Va fi extins şi modernizat sistemul de iluminat, vor fi realizate patru cişmele stradale, va fi renovată fântâna arteziană şi va fi realizată o cascadă. De asemenea, vor fi executate lucrări de renovare a scărilor şi…
Mai mult...Obligaţi să ne asigurăm locuinţele de la 1 septembrie
Românii vor fi obligaţi, de la 1 septembrie, să-şi asigure locuinţa împotriva inundaţiilor, cutremurelor şi alunecărilor de teren prin poliţe obligatorii. Asigurările facultative vor acoperi doar riscuri suplimentare, pe bani mai mulţi. Cei care au deja o poliţă facultativă o pot păstra nemodificată până la expirare. Regulile pentru asigurarea locuinţelor se schimbă din nou. Dacă până acum proprietarii care aveau asigurări facultative nu erau nevoiţi să încheie şi una obligatorie, din septembrie principalele riscuri de catastrofă naturală – inundaţiile, cutremurele şi alunecările de teren – sunt asigurate în primul rând…
Mai mult...Activitatea Poliţiei de Proximitate, analizată de Prefectură
Instituţia Prefectului a găzduit ieri sedinţa lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, având ca principal punct pe ordinea de zi „Informarea privind măsurile propuse de către Poliţia de Proximitate în vederea protecţiei şi sprijinirii persoanelor vârstnice”. În acest cadru, Constantin Didă, comisar al Poliţiei de Proximitate Sălaj, a prezentat raportul de activitate al instituţiei pe o care o coordonează. Potrivit acestuia, în prezent, Poliţia de Proximitate Sălaj are în componenţa sa 24 de angajaţi: 23 agenţi de poliţie şi 1 ofiţer coordonator. În primele 8…
Mai mult...Salariile asistenţilor personali, aduse aproape la zi
Suma necesară achitării salariilor asistenţilor personali din Sălaj a fost repartizată Sălajului aproape în totalitate. Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a făcut cunoscut joi că prin ultima rectificare de buget se alocă judeţului peste 96 la sută din valaorea restanţelor înregistrate la plata salariilor. Sunt restanţe, dar neuniforme, a menţionat şeful executivului judeţean. Unele primării au de achitat salarii aferente doar unei luni, altele pentru două sau trei. Banii au fost alocaţi în baza Ordonanţei Guvernului nr. 13 din 23 august 2012, publicată în Monitorul Oficial de luni,…
Mai mult...Cornul şi Laptele, în zodia birocraţiei
Interesul firmelor pentru producerea şi distribuirea alimentelor prin programul Cornul şi Laptele a scăzut în ultima perioadă comparativ cu anii precedenţi. Aşa cum remarca joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, comercializarea acestor produse nu mai este apreciată ca o afacere rentabilă. „Există un interes mai scăzut comparativ cu anii trecuţi. În timp ce valoarea făinei şi a pâinii a crescut, preţul pentru produsele de panificaţie este mic, de 29 de bani pentru un copil pe zi, motiv pentru care producătorii susţin că…
Mai mult...