Mănăstirile Strâmba şi Bic pun la dispoziţia pelerinilor interesaţi de turismul ecumenic şi care doresc să îşi petrească sărbătoarea Crăciunului în linişte şi rugăciune un total de 35 de locuri de cazare, toate gratuite. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Sălajului, Gabriel Gârdan, a declarat că, la fel ca în anii precedenţi, rezervările pot fi făcute în limita disponibilităţii. Mănăstirea Strâmba este una dintre mănăstirile ortodoxe vechi ale Transilvaniei, singura de călugări din Sălaj. A fost înfiinţată, după unele surse istorice, în secolul XV, în localitatea Păduriş, iar…
Mai mult...Categorie: Social
Jumătate din localităţile Sălajului nu au primit alimentele de la UE
Distribuţia ajutoarelor alimentare din fondurile Uniunii Europene se derulează anevoios în judeţul Sălaj. Până în acest moment, susţin reprezentanţii Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Sălaj, doar 32 de primării din totalul celor 61 existente la nivel de judeţ au primit aceste alimente. Astfel, numărul sălăjenilor care au beneficiat de aceste pachete a ajuns la 23.674. “Distribuirea ajutoarelor s-a făcut în funcţie de numărul de persoane care au dreptul la acest sprijin, în sensul că alimentele au ajuns mai întâi în oraşele şi comunele cu cei mai mulţi…
Mai mult...Evadare din cotidian, la Complexul Turist Şuior
Complexul Turist Şuior este situat în mijlocul unui peisaj natural mirific, la poalele munţilor Gutâi, la numai 18 kilometri de Baia Mare. Cu cele două atracţii ale sale, “Şuior Bază” şi “Şuior Cota 1.000”, legate de pârtia de schi, Complexul Turist Şuior constituie o alegere perfectă pentru toţi cei care doresc un moment de relaxare, de linişte, de evadare din cotidian. Şuiorul este prin excelenţă o staţiune montană dedicată sporturilor de iarnă. Aici există 3.600 de metri de pârtie de dificultate medie. Instalaţia de producere a zăpăzii artificiale în lungime…
Mai mult...Sărbătoarea ebraică Hanukkah – marcată la Şimleu Silvaniei
Începerea Sărbătorii evreieşti Hanukkah a fost marcată, timp de trei zile (vineri-duminică, n.r.) în Şimleu Silvaniei, de conducerea Muzeului Holocaistului din România, de reprezentanţi ai Comunităţii evreieşti din Sălaj şi de un grup de elevi şi cadre didactice din Adjud, prezente în oraşul de Sub Măgură. Directorul Muzeului respectiv, Daniel Stejăran, a declarat că proiectul derulat în weekendul trecut a avut drept scop educarea copiilor din Moldova în ceea ce priveşte Holocaustul din Transilvania de Nord. „Am pornit acţiunea de la un studiu comparativ între efectele pe care Holocaustul…
Mai mult...Taman înainte de alegeri: Banii pentru încălzirea cu lemne, acordaţi înainte de termen
Aproape un sfert dintre cei aproximativ 6.000 de beneficiari ai ajutorului pentru încălzirea cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri au primit banii pentru luna noiembrie înainte de termen. Deloc surprinzător, această măsură a fost luată cu doar câteva zile înainte de alegerile electorale. Prima plată a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei din sezonul rece actual a fost devansată pentru perioada 7-21 decembrie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. „Persoanele care au depus, până pe data de 20 noiembrie, cereri pentru a primi ajutoare de…
Mai mult...În premieră, zălăuanii sunt invitaţi la Târgul de Crăciun
Primul Târg de Crăciun din Zalău va fi organizat, în perioada 13 – 23 decembrie, de administraţia locală municipală şi de SC Hot Paprika SRL, cumpărătorii putând găsi aici obiecte hand-made, produse de panificaţie, fructe şi brazi. De asemenea, sălăjenii se vor putea bucura, în fiecare seară, de la ora 18, de spectacole de colinde pe scena amplasată în piaţă. La Târg au fost invitaţi în principal comercianţi locali, până acum existând confirmări de participare din partea a 15 agenţi economici. Programul târgului va fi de luni până joi şi…
Mai mult...Dan Ruzici – la un pas de şefia Transurbis
Singurul candidat înscris la concursul organizat pentru şefia SC Transurbis SA, Dan Ruzici, a trecut de proba scrisă şi se pregăteşte de interviul final. Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al Transurbis, Paul Maghiu, Ruzici a obţinut la examinarea scrisă din 5 decembrie 91 de puncte din 100 posibile, astfel că s-a calificat pentru interviul programat pentru data de 11 decembrie. Dan Ruzici este în prezent director tehnic al SC Citadin SA. Concursul pentru şefia operatorului de transport în comun al Zalăului a fost necesar după ce, mandatul fostului…
Mai mult...Scrisoare deschisă
Stimaţi candidaţi USL, Suntem un grup de peste 30 de familii care deţin teren şi construcţii în zona turistică Meseş-Treznea. Mulţi dintre noi ar vrea să mai construiască în continuare. Jibouan Maria locuieşte acum în casă nouă şi aşteaptă de peste 45 de ani, de când s-a introdus curentul electric în comuna Treznea, să ajungă curentul şi la ea pe Meseş. Oameni care au locuit în zonă s-au stins din viaţă, viaţă în care au trăit doar la lumina lămpii cu petrol. V-aţi dat desigur seama care este „oful” nostru.…
Mai mult...Luni e închis la Paşapoarte şi Înmatriculări
Ghişeele Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor şi cele ale Serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple vor fi închise luni, 10 decembrie, pentru buna desfăşurare a alegerilor la nivel de judeţ. Activităţile cu publicul vor fi reluate marţi dimineaţa.
Mai mult...Vaccinarea antirabică s-a încheiat
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj au încheiat campania de vaccinare antirabică a efectivului de vulpi din pădurile judeţului, în acest sens fiind distribuite manual, la vizuină, peste 7.500 de momeli vaccinale. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin, speră ca, până la finalul anului, în judeţ să se facă şi o campanie de vaccinare antirabică pe cale aeriană, astfel încât incidenţa cazurilor de turbare la animale să fie redusă cât de mult posibil. Potrivit sursei citate, data la care va fi…
Mai mult...Revelion la Tusa – Izvoarele Barcăului
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj pune la dispoziţia tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani, care doresc să îşi petreacă Revelionul într-o zonă montană deosebită, 50 de locuri de cazare în Centrul de agrement Tusa – Izvoarele Barcăului. Perioada pentru care oferta este valabilă e 31 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2013, au declarat reprezentanţii DJST. În preţul de 250 de lei/sejur/persoană este inclusă atât cazarea, trei mese/zi (regim catering, n.r.), precum şi masa din noaptea de Revelion, cazarea fiind asigurată în camere cu…
Mai mult...Aproape 500 de sălăjeni nu cred în Dumnezeu
În ultimul deceniu, numărul românilor care se declară atei aproape s-a triplat. Potrivit rezultatelor preliminare ale Recensământului din 2011, în România există aproape 22.000 de necredincioşi, faţă de doar 8.524, la Recensământul din 2002. Cei mai puţin preocupaţi de religie sunt locuitorii Bucureştiului (aproape 8.000 de persoane) şi cei din regiunea de nord-vest, respectiv din judeţele Cluj, Bistriţa Năsaud, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş (circa 3.300 de persoane). La polul opus regăsim regiunea Olteniei, cele cinci judeţe care o formează totalizând doar 751 de persoane fără credinţă în divinitate.…
Mai mult...Instituţiile sălăjene s-au “încălţat” cu anvelope de iarnă
Instituţiile publice din judeţ nu au fost luate prin surprindere de prima ninsoare din această iarnă, în condiţiile în care majoritatea maşinilor ce le formează parcul auto au fost echipate corespunzător pentru sezonul rece. Zălăuanii care circulă cu autobuzele şi microbuzele Transurbis vor fi în siguranţă pe durata călătoriei, întrucât toate mijloacele de transport sunt echipate cu anvelope de iarnă, dau asigurări oficialii societăţii. În urmă cu un an, operatorul a achiziţionat, prin licitaţie publică, 180 de cauciucuri pentru sezonul rece, valoarea contactului fiind de 153.600 de lei. Primăria Zalău…
Mai mult...Moş Nicolae a venit de la Crucea Roşie pentru copiii cu nevoi speciale
Zeci de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Speranţa” din Zalău au primit cu braţele deschise şi zâmbete largi cadourile de Moş Nicolae, aduse de voluntarii de la Crucea Roşie – Filiala Sălaj. Aproximativ 60 de pachete cu dulciuri au fost primite cu multă nerăbdare de către micuţii care, drept răsplată, au cântat colinde pentru binefăcătorii lor. Directorul Filialei Sălaj a Crucii Roşii, Laura Bugenţeanu, a declarat că aceste pachete cu dulciuri au fost achiziţionate din fondurile structurii pe care o conduce. „La fel ca în fiecare an,…
Mai mult...