Instituţiile sălăjene s-au “încălţat” cu anvelope de iarnă

Instituţiile publice din judeţ nu au fost luate prin surprindere de prima ninsoare din această iarnă, în condiţiile în care majoritatea maşinilor ce le formează parcul auto au fost echipate corespunzător pentru sezonul rece.

Zălăuanii care circulă cu autobuzele şi microbuzele Transurbis vor fi în siguranţă pe durata călătoriei, întrucât toate mijloacele de transport sunt echipate cu anvelope de iarnă, dau asigurări oficialii societăţii. În urmă cu un an, operatorul a achiziţionat, prin licitaţie publică, 180 de cauciucuri pentru sezonul rece, valoarea contactului fiind de 153.600 de lei.

Primăria Zalău a cumpărat, recent, anvelope noi pentru trei maşini, pentru celelalte două, cauciucurile fiind luate în 2011. Pentru această achiziţie, pentru demontarea-montarea anvelopelor şi echilibrarea pentru cinci maşini, municipalitatea a plătit aproape 4.500 de lei.

Cinci din cele şase autoturisme ce alcătuiesc parcul auto al Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj sunt pregătite să înfrunte zăpada. După cum ne-a declarat Oana Ciobanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, anvelopele de iarnă au fost achiziţionate de la un an la altul, ultimele urmând să fie cumpărate în perioada următoare: “În 2009, s-au cheltuit 2.400 de lei, în 2011, aproape 3.000 de lei, iar pentru cea de-a şasea maşină anvelopele ce urmează să fie achiziţionate vor costa 980 de lei”.

Consiliul Judeţean Sălaj s-a pregătit încă de anul trecut, când a cheltuit peste 9.000 de lei pentru dotarea tuturor celor şase maşini din dotare, cu anvelope de iarnă.

Nici la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Sălaj, pregătirea pentru iarnă a mijloacelor de transport este o problemă rezolvată. După cum ne-a declarat directorul Virgil Ţurcaş, toate cele 12 maşini de serviciu sunt echipate cu anvelope de iarnă, ultima achiziţie, de 24 de bucăţi, fiind realizată în acest an, în valoare de 6.100 de lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, şoferii surprinşi de Poliţia Rutieră circulând pe drumuri cu zăpadă , gheaţă sau polei cu autovehicule fără cauciucuri de iarnă riscă între 9 şi 20 de puncte de amendă, sancţiunea fiind însoţită de reţinerea certificatului de înmatriculare. În condiţiile în care valoarea unui punct de amendă este de 70 de lei, conducătorii auto care încalcă legea pot fi taxaţi cu sume cuprinse între 63 şi 1.400 de lei.

Leave a Comment