Revelion la Tusa – Izvoarele Barcăului

 

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj pune la dispoziţia tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani, care doresc să îşi petreacă Revelionul într-o zonă montană deosebită, 50 de locuri de cazare în Centrul de agrement Tusa – Izvoarele Barcăului. Perioada pentru care oferta este valabilă e 31 decembrie 2012 – 2 ianuarie 2013, au declarat reprezentanţii DJST. În preţul de 250 de lei/sejur/persoană este inclusă atât cazarea, trei mese/zi (regim catering, n.r.), precum şi masa din noaptea de Revelion, cazarea fiind asigurată în camere cu trei, patru sau cinci paturi.

Cei interesaţi să petreacă Revelionul în respectiva locaţie, asigurându-şi singuri, însă, mesele zilnice, pot opta doar pentru locurile de cazare, preţul stabilit fiind de 30 de lei/persoană/noapte. Condiţia de care trebuie ţinut cont, însă, este ca grupul de tineri să fie format din minim 40 de persoane.

De asemenea, cei care vor să petreacă un week-end obişnuit în Centrul de agrement Tusa – Izvoarele Barcăului, pot găsi cazare la 90 lei/persoană/două nopţi. Centrul de agrement respectiv are popicărie, teren de joacă pentru copii şi un foişor unde se pot organiza petreceri în aer liber.

Rezervaţia peisagistică Tusa este una aparte, pe alocuri sălbatică, zona muntoasă oferind posibilitatea realizării de trasee şi drumeţii inedite, până la izvoarele râului Barcău. Printre atracţiile zonei se numără şi bisericile de lemn din localtăţile Sârbi şi Tusa, Păstrăvăria „Izvoarele Barcăului” din localitatea Tusa, relieful carstic de la cele două Izvoare ale râului Bărcau – numite de localnici Izbucul Mic şi Izbucul Mare, Peştera Ponorului şi Cheile Barcăului.

 

 

3 Thoughts to “Revelion la Tusa – Izvoarele Barcăului”

  1. Anonim

    Sunteti nebuni!
    Vreti sa faceti bani ca ia-ti risipit cu Oros in campanie!
    Pacat ca la Tusa sunt numai soareci si sobolani!

  2. FONDURI NERAMBURSABILE UE

    2013 este anul in care Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro

  3. Un admirator al zonei

    O locatie deosebita, dar pe cand drumuri si o partie de schi in aceasta zona

Leave a Comment