Uniunea Europeană oferă fonduri pentru construcţia de drumuri şi autostrăzi, modernizarea spitalelor şi pentru alte domenii-cheie, ca eficienţă energetică şi infrastructură de mediu, inovaţie, dezvoltarea firmelor şi creşterea capacităţii administrative. Fondurile europene sunt singura şansă de dezvoltare a României. După aderarea la Uniunea Europeană în 2007, principalele investiții făcute în municipiul Zalău au fost cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. Strategia de viitor a celei mai mari comunități din județul Sălaj este concepută în funcție de programele de finanțare nerambursabilă din exercițiul financiar 2014 – 2020. În Primăria Municipiului Zalău, responsabil…
Mai mult...Categorie: Social
PP-DD cere un post de vicepreședinte în Consiliul Județean, dar și directori în deconcentratele sălăjene
PSD și PP-DD vor semna un protocol de colaborare la nivel național și local, iar partidul lui Dan Diaconescu va fi cooptat la guvernare și va obține un post de ministru în Guvernul Ponta, dar şi patru funcţii de secretar de stat. Înțelegerea dintre PSD şi PP-DD face referire şi la funcţiile din administraţia publică locală. Astfel, în teritoriu, PP-DD va primi câte o funcţie de vicepreşedinte de consiliu judeţean, acolo unde PSD are președintele. ”Protocolul existent la nivel național se va pune în aplicare și la nivel județean, fie…
Mai mult...Viceprimarul din Dragu, declarat de ANI incompatibil
Boca Ioana Aurora, viceprimarul comunei Dragu, a fost declarată incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate. Potrivit unui comunicat al ANI, Boca ”s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 octombrie 2012 – 30 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie la Şcoala Gimnazială nr. 1 Dragu, județul Sălaj, încălcând, astfel, dispozițiile articolului 87, alin. (1), litera d) din Legea nr. 161/2003”. Contactată telefonic, Ioana Boca susține că a fost membru al Consiliului de Administraţie la Şcoala Gimnazială…
Mai mult...Parlamentarii sălăjeni o țin tot într-o vacanță
După ce și-au luat vacanță o lună pentru campania electorală premergătoare alegerilor europarlamentare, parlamentarii au din nou liber, o săptămână întreagă, pentru a sărbători Rusaliile. Au plecat acasă încă de marţi şi vor rămâne în teritoriu până luni, inclusiv. La această situaţie s-a ajuns şi din cauza campaniei electorale, care i-a ţinut departe de Parlament. Au venit o zi pe săptămână ca să încaseze diurnele de prezenţă. Aşa s-a ajuns şi la un record: cea mai scurtă şedinţă din istoria Parlamentului: 23 de secunde. Pâna la finalul sesiunii parlamentare mai…
Mai mult...Copiii și tinerii șoferi au învățat despre siguranța rutieră
Sute de copii din Zalău au luat sâmbătă startul la competițiile organizate în cadrul celei de-a treia ediţie a ”Zilelor Siguranţei Rutiere Michelin”. Anul acesta manifestările au fost dedicate educației rutiere pentru publicul larg, cu focus către două segmente vulnerabile: copiii și tinerii șoferi. Toate activitățile evenimentului au avut la bază ”Cele 10 Reguli de Aur”, care au fost dezvoltate la nivel global de Michelin împreună cu Federația Internațională de Automobilism. Prin intermediul activităților și îndrumarea atentă a experților din cadrul Școlii de conducere defensivă și pilotaj ”Titi Aur” și…
Mai mult...Micii artiști din Zalău au desenat în Parcul Central
Peste 200 de copii, de la mai multe grădinițe din municipiul Zalău, au desenat vineri pe aleea principală a Parcului Central. Activitățile au fost organizate de Primăria Zalău cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Acțiunea ”desene pe asfalt”, programată să se desfășoare săptămâna trecută, a fost amânată din cauza vremii nefavorabile. Micii artiști au fost recompensați pentru efortul și talentul lor cu dulciuri și baloane.
Mai mult...Duminică sărbătorim Rusaliile
Rusaliile vor fi sărbătorite anul acesta în 8 iunie. Cunoscută şi drept Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoarea este prăznuită duminica, la 50 de zile după Paşti. În această zi, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, dându-le darurile spirituale necesare propovăduirii Evangheliei în toate colţurile lumii. Totodată este considerată ca fiind şi sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproape 3.000 de oameni, alcătuind astfel cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.…
Mai mult...Pensionari în Sălaj, dar cu domiciliul în străinătate
Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj a plătit, la sfârșitul lunii mai, aproape două sute de pensii în afara țării. Printre cei stabiliţi în străinătate care primesc pensie de la statul român se numără atât străinii care au lucrat la noi, cât şi românii care au decis să se stabilească peste hotare după ani de muncă în România. Astfel, dacă o persoană a lucrat atât în România, cât şi în Spaţiul Economic European, beneficiază de drepturi de pensie acordate de ambele state, calculate proporţional cu perioadele de asigurare socială realizate…
Mai mult...Sănătatea angajaților din instituțiile publice va fi evaluată până la sfârșitul anului
Primrăriile și instituțiile publice deconcentrate din județ și-au luat angajamentul ca până la sfârșitul anului să aloce fondurile necesare efectuării vizitelor medicale periodice de către angajați. Un raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj a scos la iveală o statistică îngrijorătoare. Din 61 de primării, doar opt au alocat anul trecut fondurile necesare efectuării de către angajați a examenelor medicale periodice. ”Angajatorii sunt obligați să asigure fondurile legate de examenele medicale periodice. Încălcarea acestor prevederi constituie contravenție. Din 61 de primării, doar angajații a opt administrații au efectuat anul…
Mai mult...165 de locuri de muncă disponibile în Sălaj
Persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă pot opta pentru unul din cele 165 de posturi disponibile în județul Sălaj. La fel ca în săptămânile precedente, cele mai multe locuri de muncă, în număr de 102, sunt dedicate muncitorilor necalificați. Industria confecțiilor și cea a construcțiilor rămân principalii angajatori. Firmele din aceste domenii caută instalatori, zidari, finisori, confecționeri și muncitori necalificați. Angajatorii mai au locuri de muncă disponibile pentru tâmplari, barmani, ospătari și vânzători. Persoanele cu studii superioare pot opta pentru un post de contabil, inginer mecanic sau…
Mai mult...Noul subprefect, Robert Szilagyi, a depus jurământul
Robert Szilagyi este oficial, începând de joi, noul subprefect al județului Sălaj. Fostul președinte executiv al UDMR Sălaj a fost detașat în 28 mai, prin hotărârea primului ministru al României, de la Primăria Crasna la Instituția Prefectului. Szilagyi a depus jurământul în sala Porolissum a Consiliului Județean, în fața conducerii județului, primarilor, parlamentarilor și a șefilor din deconcentrate. După ce a citit jurământul clasic, ținând mâna pe Biblie și Constituție, noul subprefect și-a expus obiectivele pe care le va urmări în perioada în care va ocupa această funcție. ”Ca și…
Mai mult...Fundația pentru Tineret Sălaj face bani, dar nu face nimic pentru tineri
Patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) a fost preluat în anul 1990 de către fundațiile pentru tineret. În anul 2002, a intrat în vigoare legea prin care s-a urmărit reglementarea activității acestor fundații, dar și clarificarea regimului juridic al patrimoniului. Însă, pentru că regulamentul de punere în aplicare a legii nu a fost elaborat nici până azi, Fundația pentru Tineret Sălaj nu dă socoteală în fața nimănui, funcționează fără organe de conducere, iar singura activitate o reprezintă închirierea sau concesionarea patrimoniului. Nimeni nu știe ce sume s-au obținut din…
Mai mult...Zălăuanii se uită la televizor în autobuzele Transurbis
Pentru a-şi suplimenta veniturile, operatorul local de transport în comun, SC Transurbis SA Zalău a acceptat propunerea unui agent economic din municipiu de a monta monitoare în două dintre autobuze. Astfel, de la începutul acestei săptămâni, cei care circulă cu autobuzul se pot uita la televizor până ajung la destinaţie. Deocamdată, pe ecrane rulează un singur spot publicitar – cel al Transurbisului, repetat la nesfârşit. Potrivit oficialilor socităţii de transport în comun, prin contractul semnat cu un agent economic din Zalău, Transurbis îşi asigură venituri de 1.200 de lei plus…
Mai mult...Noile tarife percepute de ITM pentru eliberarea documentelor
Taxele percepute de inspectoratele teritoriale de muncă pentru eliberarea de documente au fost modificate. Începând de acum, solicitanții vor plăti același tarif pentru a obține certificate, adeverințe sau pentru a recupera date din Revisal. Ordinul Ministerului Muncii stabilește că pentru eliberarea de adeverințe în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă, solicitanții vor plăti un tarif de 20 lei pe document, cu 30 de lei mai puțin decât tariful prevăzut până în prezent. Tot 20 lei vor fi plătiți și pentru eliberarea de certificate cu informații extrase din…
Mai mult...