Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că a prelungit cu 6 luni, până la 30 septembrie 2021, facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, informează Agerpres. „Am prelungit cu 6 luni, până la 30 septembrie 2021, facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă. Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării potrivit Codului de procedură fiscală, în forma simplificată este necesară doar depunerea unei cereri, iar termenul de…
Mai mult...Categorie: Social
Grecia va ridica din 19 aprilie cerinţa intrării în carantină pentru turiştii veniţi din celelalte ţări UE
Grecia intenţionează să ridice începând de luni condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din celelalte ţări ale Uniunii Europene, informează dpa, conform Agerpres. Pentru a putea intra în vigoare, planul guvernului grec trebuie să fie aprobat de experţii epidemiologi, potrivit cotidianului Kathimerini. Condiţia prealabilă este ca turiştii respectivi să fie vaccinaţi complet sau să aibă un test PCR actual cu rezultat negativ. Unii dintre cei sosiţi pot face obiectul testării aleatorii. Pe teritoriul Greciei, turiştii trebuie să respecte regulile introduse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, printre…
Mai mult...Sâmbătă, program cu publicul la Direcția de Evidență a Persoanelor pentru eliberarea actelor de identitate
Persoanele care au solicitat eliberarea unui act de identitate și au depus cererea până în data de 28 februarie,..
Mai mult...Un nou magazin social-caritabil al Crucii Roșii Sălaj, la Zalău
Sub deviza ”Cumpărând dăruiești”, Crucea Roșie filiala Sălaj a deschis cel de-al doilea magazin din județ
Mai mult...Dacia anunţă lansarea pre-comenzilor pentru Spring
Constructorul auto Dacia a anunţat că a lansat pre-comenzile pentru automobilul electric Spring, iar maşina poate fi cumpărată cu sub 10.000 de euro, după aplicarea subvenţiei de la stat pentru achiziţionarea autovehiculelor electrice, informează news.ro. „Până acum, preţul a fost un obstacol semnificativ în achiziţionarea unei maşini electrice, însă Dacia Spring revoluţionează piaţa autovehiculelor electrice pentru toţi consumatorii. Spring e cea mai accesibilă maşină electrică de pe piaţa europeană şi singurul automobil electric din România ce poate fi achiziţionat cu mai puţin de 10.000 euro (după aplicarea subvenţiei de la…
Mai mult...Merită să cumperi o mașină uzată cu sute de mii de kilometri?
Mașinile uzate cu sute de mii kilometri la bord sunt adesea evitate, dar este o astfel de mașină bine folosită şi întreţinuta atât de înfricoșătoare pe cât crede marea majoritate a oamenilor? Iată întrebarea la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează. Cei care se hotărăsc să-şi achiziţioneze o mașină second hand au la ce să se gândească pentru a o alege, în funcţie de preferinţe – culoarea, cutia de viteze sau tipul de combustibil cu care aceasta merge. Însă, fără îndoială că prima dată se vor interesa…
Mai mult...Pe timp de pandemie, sporuri peste sporuri la Primăria Zalău
O parte din angajații Primăriei municipiului Zalău și din instituțiile subordonate urmează să primească un spor de zece la sută din salariul de bază
Mai mult...Patru zile cu ploi, vânt și vreme rece în Sălaj
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece,
Mai mult...Plantări de gorun în pădurile de lângă Zalău
Angajații Ocolului Silvic “Stejarul” au desfășurat, în perioada 5-13 aprilie, o amplă acțiune de împădurire, prin intermediul căreia au fost plantați 3.500 de puieți de gorun, pe o suprafață de 80 de ari. Această acțiune a avut loc în pădurea municipiului Zalău, situată în zona Poligonului, în apropiere de traseul Variantei de ocolire a municipiului Zalău – tronson II. Plantările au fost făcute în benzi, cu o schemă de plantare de 2×1 (2 metri între rânduri x 1 metru între puieți), lucrarea fiind prevăzută în amenajamentul silvic și cuprinsă în…
Mai mult...Valea Agrijului, plină de gunoaie
Comisarii Gărzii de Mediu – Sălaj au constatat că pe malul stâng al Văii Agrijului, la intrarea în satul Brusturi, sunt abandonate de către cetățeni cantități semnificative de deşeuri (majoritatea deşeuri rezultate din construcții şi demolări, obiecte sanitare, plăci rigips, cabluri, deşeuri de PET, sticlă, folie etc). Persoanele identificate vor fi sancționați contravențional în baza Legii 211 din 2011 privind regimul deşeurilor, art. 61, alin 1, lit. a cu AMENDĂ de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 20000 lei la 40000 lei persoane juridice.…
Mai mult...Atenție la carnea de miel! Ștampila, garanția certificării veterinare
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) desfășoară în prezent controalele pentru a preveni apariția de toxiinfecții alimentare.
Mai mult...Cele mai bune accesorii pentru Huawei P30 Pro
Huawei P30 pro a fost lansat în 2019, dar este, în continuare un smartphone foarte bun. Dacă ai un Huawei P30 Pro sau îți dorești să îți achiziționezi unul, trebuie să știi și de ce accesorii vei avea nevoie. Acestea te vor ajuta să profiți de tot ce îți poate oferi telefonul, la capacitate maximă. Iată, deci, care sunt cele mai bune accesorii pentru acest smartphone. Husă Huawei Smart View Flip Aceasta este o husă tip flip, din piele ecologică, ce oferă protecție împotriva loviturilor sau a zgârieturilor rezultate din…
Mai mult...Cum alegi coșuri de magazin potrivite pentru afacerea ta?
Cele mai populare coșuri de cumpărături sunt coșurile de magazin alimentar, asta știm cu toții. Dar există mult mai multe tipuri de magazine sau locuri care comercializează produse. Și acestea au nevoie de un mijloc de a transporta produsele în timpul cumpărăturilor, indiferent de mărimea spațiului. Așadar, aceste coșuri se pot folosi atât în supermarket-uri, dar și în magazinele de cosmetice, în farmacii și în orice alt spațiu care permite manevrarea unor cosuri de cumparaturi. De ce e important să oferi coșuri magazine? Un drum la cumpărături poate fi echivalent…
Mai mult...Pe drumul județean 109F, circulația rutieră – fără restricții
Circulația rutieră pe drumul județean 109F, care face legătura între județele Sălaj și Maramureș, se desfășoară fără restricții,
Mai mult...