Persoanele cu studii medii, cele mai căutate în piața muncii din Sălaj

O nouă ofertă de muncă, pusă la dispoziție de angajatorii din mediul privat, este disponibilă în această perioadă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj. În total sunt disponibile 157 de joburi, valabile în mai multe domenii de activitate: producție, prestări servicii, construcții, industria confecțiilor, turism, industria alimentară și comerț. Cele mai căutate pe piața muncii din Sălaj sunt persoanele cu studii medii. Angajatorii oferă posturi de: instalatori centrale termice, muncitori necalificați, electrician montator instalații, tâmplari mecanici, manipulator marfă, turnători formatori, oțelari, curățitori sablatori, strungari universali, frezori universali, agenți securitate, zidari roșari tencuitori, dulgheri, finosori terasamente, fainațari, confecționeri asamblori articole din textile, confecționeri prelucrători în industria textilă, brutari, patiseri, ambalatori manuali, ospătari, femeie de serviciu, ajutor bucătar, lucrători comerciali, vânzători și agenți vânzări. Din cele aproape 160 de locuri de muncă vacante disponibile doar trei se adresează persoanelor cu studii superioare, respectiv director vânzări – un loc și contabil – două locuri. Oferta este valabilă în municipiul Zalău, dar și în localitățile Jibou, Surduc, Șimleu Silvaniei și Benesat. Pentru mai multe informații persoanele interesate se pot adresa la sediul AJOFM Sălaj.

Leave a Comment