Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul zălăuan Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI. Şeful statului a declarat că energia, pregătirea, cunoştinţele acumulate cu privire la activitatea Serviciului, dar şi faptul că este o persoană care vine să aducă acel „calm necesar” în acest spaţiu îl recomandă pe liberal să ocupe această funcţie. Anunţul a fost făcut într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni. „După cum ştiţi, ambele servicii secrete au rămas, în ultima perioadă, fără directori, atât SRI, cât şi SIE, din motive diferite. În…
Mai mult...Categorie: Prima Pagina
Chiulangiii şi „băieţii răi”, daţi afară din şcoli
Şedinţa directorilor şi a cadrelor didactice cu funcţii de conducere din sistemul de învăţământ al judeţului Sălaj, desfăşurată miercuri la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a prilejuit prezentarea situaţiei educaţionale la nivelul întregului judeţ, a situaţiilor şcolare, disciplinare precum şi a proiectelor care urmează să fie implementate la nivel de inspectorat dar şi la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Gazdele întâlnirii au fost inspectorul şef al judeţului, Maria Pop, Kovacs Elisabeta şi Gudea Maria, inspectori adjuncţi. În cadrul şedinţei, a fost prezentată situaţia statistică generală a procesului de învăţământ.…
Mai mult...Se întâmplă în Zalău: Locuitorii blocului Poştei sunt terorizaţi de lilieci
De mai bine de opt ani locatarii din blocul de locuinţe din centrul oraşului, blocul Poştei – PTTR, trăiesc clipe de groază. Asta se întâmplă de fiecare dată când ies sau intră din apartamente din cauza liliecilor, blocul fiind unul în care aceste mamiferele ciudate şi-au făcut cuib, numărul lor fiind de ordinul sutelor. Situaţia neplăcută cauzată de mamiferele insectivore este confirmată de locatarii blocului cu pricina. „E foarte neplăcut, mai ales pentru copii. Mereu trebuie să fie însoţiţi atunci când ies din apartamente, mai ales seara, pentru că liliecii…
Mai mult...Banii municipiului, bugetul Transurbis şi bursele pentru elevi- aprobate în şedinţa Consiliului Local
În cadrul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc luni la sediul Primăriei, a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Municipiului Zalău, pe anul 2015. Totalul veniturilor se ridică la suma de 124.258,28 mii lei din care venituri proprii 67770 mii lei. Pentru bugetul de cheltuieli a fost aprobată suma de 140.156,47 mii lei. Aici sunt incluse cheltuieli cu materiale, de personal, cheltuieli necesare organizarii diferitelor activităţi cum sunt zilele oraşului, transport, învăţământ , cultură, reabilitări, etc. Au mai fost alocate sume pentru câteva fundaţii, între…
Mai mult...Primarii din Jibou şi Bocşa sunt la un pas să rămână fără funcţii
În situaţia în care se regăseşte, astăzi, primarul comunei Crişeni, Maior Andrei – obligat să părăsească fotoliul de edil ca urmare a condamnării definitive a acestuia la pedeapsa de 6 luni de închisoare cu suspendare şi 2 ani şi 6 luni termen de încercare – ar trebui să fie, cel puţin teoretic, alţi doi aleşi sălăjeni: Eugen Bălănean (PSD) – primarul oraşului Jibou şi Ioan Barou (PNL) – primarul comunei Bocşa, ambii condamnaţi definitiv în diverse procese. Or, ca să evite situaţii de genul „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”,…
Mai mult...Andrei Maior pierde fotoliul de primar al comunei Crişeni
Prefectul judeţului, Ionel Ciunt, a emis joi, 12 februarie, Ordinul nr.19 privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Crişeni, aparţinând lui Maior Andrei, ca urmare a condamnării acestuia la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare şi 2 ani şi 6 luni termen de încercare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prin decizia penală nr. 11031/A/2014 din 18.11.2014, definitivă, a Curţii de Apel Cluj şi a rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. 5852/G/II/12.02.2014 al Agenţiei Naţionale de Integritate prin nerecurarea…
Mai mult...Sub ochii autorităţilor, Casa memorială “Iuliu Maniu” se transformă în ruină
Trist, dar adevărat. Conacul de la Bădăcin, clădire-monument istoric, casa în care s-a născut ilustrul Iuliu Maniu, se află într-o avansată stare de degradare. Există posibilitatea ca în orice moment pereţii conacului să se prăbuşească sub ochii “neputincioşi” ai autorităţilor. Situaţia casei memoriale Iuliu Maniu urmează, pe zi ce trece, destinul învolburat al ilustrului proprietar. Casa în care s-a născut una dintre cele mai importante personalităţi politice, “Sfinxul de la Bădăcin” riscă să se prăbuşească în orice moment şi nimeni nu prea poate face nimic. Motivul nu este altul decât…
Mai mult...Plombe noi pentru zâmbetul oraşului: Străzile din Zalău, în planurile edililor
Sfârşitul anotimpului rece aduce odată cu el şi imagini pe care zăpada ne-a făcut să le uităm o vreme. Eterna problemă cu care şoferii se confruntă, în special după topirea zăpezii, o reprezintă gropile din asfalt şi starea carosabilului care, pe destule străzi ce străbat municipiul Zalău, mai puţin cele principale sau bulevardul, lasă de dorit. Deşi anual sunt alocate sume importante în vederea remedierii şi se execută lucrări de reparaţii consistente sau amenajări , rezultatele nu se văd peste tot, mai ales pe străzile mai puţin importante, pentru că…
Mai mult...Surprize, surprize…Şefia Inspectoratului Şcolar este scoasă la concurs
Marcel Lucaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a precizat în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la sediul instituţiei că, potrivit unei adrese transmise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), în perioada 9 februarie – 10 aprilie 2015, se va organiza concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general din inspectoratele şcolare. Astfel, în intervalul 18-23 februarie 2015, la secretariatul ISJ Sălaj, vor fi depuse dosarele de înscriere, iar probele de concurs vor avea loc, în perioada 11-20 martie 2015, la sediul MECS. Cei interesaţi…
Mai mult...Nesimţirea la volan: Când îţi faci din trotuar, parcare
Poate că Zalăul nu este oraşul cu cele mai multe locuri de parcare din ţară, însă atât timp cât poţi vedea locuri goale, în care poţi să parchezi atât legal cât şi moral, nu mai există scuze. Parcatul de „neam prost”, al autoturismelor şi chiar a autovehiculelor mari, în locuri nepermise, nu ţine mereu de acest aspect, al „numărului insuficient de locuri de parcare”. Ţine de cu totul altceva, iar această problemă tinde să depăşească stadiul de lucru enervant, atentând deja la drepturile pe care pietonii acestui oraş le au.…
Mai mult...Gâlgău, la margine pe harta judeţului, dar şi pe agenda autorităţilor
Situaţia unor drumuri din comuna Gâlgău şi mai ales a drumurilor judeţene care străbat satele Chizeni, Fodora şi Dobrocina este una dintre cele mai triste din judeţ. Un drum judeţean care în anul 2015, cu tot accesul la fonduri europene sau bani alocaţi de Guvern, a rămas o potecă de pământ, cu podeţe rupte şi gropi care înghit lejer o roată de maşină, urâţeşte atât harta judeţului, cât mai ales viaţa oamenilor care trăiesc acolo. Sesizările făcute de localnici, multe la număr, atât la Primăria Gâlgău cât şi către…
Mai mult...Alegerile de la Meseşeni provoacă scandal între PNL şi premierul Ponta
Inevitabilul s-a produs aşadar, după ce Guvernul a fost realmente somat să-şi îndeplinească atribuţiile ce îi revin prin lege, de a organiza, la propunerea prefecturilor, alegeri parţiale în localităţile în care situaţia impunea în mod imperios acest lucru. Evenimentele au luat în cele din urmă, calea inevitabilă a tribunalului. Partidul Naţional Liberal (PNL) a depus joi, la Curtea de Apel Bucureşti, trei acţiuni împotriva premierului Victor Ponta, prin care îl cheamă în judecată pentru refuzul de a organiza alegeri parţiale pentru posturile rămase vacante de primari şi şefi de…
Mai mult...Marile speranţe: În câţiva ani, Zalăul ar putea deveni zonă metropolitană
În România, există în prezent 11 zone de tip metropolitan şi alte cinci în curs de proiectare. Municipii precum Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare sau Cluj Napoca au devenit deja “metropole” şi continuă să se dezvolte într-un ritm alert. Se pare că edilii zălăuani nu stau pe gânduri şi împreună cu primarii din comunele învecinate şi nu numai, pun deja la cale un plan în vederea realizării unei zone de tip metropolitan în judeţ. Primarul Zalăului, Radu Capîlnaşiu a declarat într-o conferinţă de presă care a avut loc marţi la sediul primăriei,…
Mai mult...Verdict medico-legal terifiant: Mâncat de viu, de câinii dezlănţuiţi!
Moartea violentă de care a avut parte zilele trecute zălăuanul de 54 ani, a stârnit controverse în rândul locuitorilor dar şi al autorităţilor. Problema câinilor (mai ales din rasa celor periculoşi sau agresivi) care se plimbă fără botniţă sau chiar liberi, fără hamuri sau lesă nu este deloc nouă la noi în oraş. Nu sunt puţini cei care, în drumurile lor, traversând parcuri, locuri virane sau spaţii aflate între blocurile de locuinţe au fost supuşi unui stres emoţional sau o stare de disconfort sporit, datorită acestor situaţii des întâlnite…
Mai mult...