Aleşii judeţeni au respins, în cadrul şedinţei de luni a Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, iniţiativa cetăţenească privind organizarea unui referendum pe tema regionalizării. Demersul a reuşit să strângă doar voturile celor şapte reprezentanţi pe care UDMR Sălaj îi are în CJ Sălaj, ceilalţi 22 de consilieri judeţeni prezenţi la şedinţă votând împotriva lui. De altfel, iniţiativa în cauză, concretizată într-un proiect de hotărâre, a primit avizul negativ al secretarului judeţului, Cosmin Vlaicu, propunerea de respingere din partea Direcţiei juridice şi administraţie locală şi aviz nefavorabil din partea comisiei de specialitate…
Mai mult...Categorie: Politica
Lucian Bode: „Cu USL la putere, şi în 2014, Sălajul va fi în opoziţie”
Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, este de părere că, în loc de descentralizare, USL ar trebui să intituleze acest proiect „feudalizarea României”. „USL nu ar trebui să numească aceste proiect drept descentralizare. Feudalizare este cuvântul potrivit sau, mai concret, proiectul de feudalizare a României. Proiectul USL nu are nimic în comun cu descentralizarea care presupune apropierea deciziei de cetăţean, pentru beneficiul lui”, a declarat Lucian Bode, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă. În acelaşi context, parlamentarul face cunoscut că PDL nu poate fi de acord cu asumarea răspunderii…
Mai mult...Udemeriştii negociază în Consiliul Judeţean organizarea referendumului local
Reprezentanţii UDMR Sălaj poartă, în aceste zile, negocieri cu membrii Consiliului Judeţean Sălaj pentru ca proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum pe tema regionalizării să primească votul majorităţii. Demersul este necesar dacă udemeriştii vor să aibă sorţi de izbândă, în condiţiile în care secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu, a dat aviz negativ proiectului de hotărâre depus la mijlocul lunii trecute de către conducerea formaţiunii politice, odată cu listele cuprinzând peste 13.000 de semnături. „Am avut discuţii cu toate partidele care sunt reprezentante în CJ Sălaj şi vom continua negocierile pe…
Mai mult...Radio Transilvania – Rotisorul Politic: Georgiana Crişan, consilier local PPDD Zalău
Zalăul va intra pe harta industriei optice
O investiţie economică importantă este pe cale să fie făcută în Zalău de către o firmă italiană din industria optică. Potrivit deputatului PNL, Mirel Taloş – cel care de altfel a îndrumat firma pentru a investi în Zalău – italienii urmează să deschidă aici o linie de fabricaţie de lentile de contact şi produse de întreţinere a acestora. „Într-adevăr, una din cele mai mari firme producătoare de lentile de contact din lume va deschide o linie de fabricaţie la Zalău. Am îndrumat firma spre Zalău şi am făcut toate demersurile…
Mai mult...Radio Transilvania – Rotisorul Politic: Boncidai Csaba, primarul comunei Pericei
Mişcarea Populară şi-a inaugurat sediul din Zalău
Inaugurarea sediului comun în care vor funcţiona Partidul Miscarea Populară şi, totodată, Fundaţia Mişcarea Populară Sălaj – situat în Zalău, la parterul hotelului Porolissum – a avut loc joi. Panglica a fost tăiată în prezenţa mai multor nume sonore, cum ar fi Daniel Funeriu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi sau Cristian Petrescu. În cadrul conferinţei de presă care a urmat, fără niciun menajament, toţi cei amintiţi s-au lansat în atacuri dure la adresa politicienilor USL, şi nu numai. În acest cadru, preşedintele Partidului Miscarea Populară Sălaj, Radu Cristescu, a ţinut să…
Mai mult...Consilierii judeţeni, întrebaţi dacă au făcut sau nu poliţie politică
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) îi caută pe „oamenii cu ochi albaştri” din Consiliul Judeţean Sălaj. În acest sens, toţi cei 28 de consilieri sălăjeni, preşedintele CJ Sălaj, precum şi cei doi vicepreşedinţi ai administraţiei judeţene şi secretarul judeţului trebuie să completeze un document oficial în care să declare pe proprie răspundere dacă au lucrat ori au colaborat cu fosta Securitate. „Acum câteva zile, CNSAS ne-a transmis că îşi reactualizează baza de date. În acest sens, fiecare aţi primit un formular, pe care aveţi obligaţia să îl completaţi.…
Mai mult...Radio Transilvania – Rotisorul Politic: Radu Căpîlnaşiu, preşedinte PNL Sălaj
Primarul din Dragu, şi incompatibil, şi în conflict de interese
Primarul comunei Dragu, Iuliu Claudiu Lazăr, a intrat pentru a doua oară în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, edilul „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 mai-20 iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de funcţionar public şi calitatea de candidat la alegerile locale, şi, ulterior, pe cea de primar al comunei Dragu, judeţul Sălaj (începând cu data de 18 iunie 2013)”. Inspectorii Agenţiei susţin că Lazăr „nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999,…
Mai mult...Găsit incompatibil de ANI, Radu Căpîlnaşiu poate pierde funcţia de primar
Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Sursa citată arată că edilul municipiului „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 mai 2010-1 august 2013, precum şi în perioada 26 iulie 2010-prezent, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al municipiului Zalău, judeţul Sălaj, şi calitatea de reprezentant al municipiului Zalău în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor SC E-Star Distriterm SRL, precum şi în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor SC…
Mai mult...Radio Transilvania – Rotisorul Politic: Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad
Candidaţii PDL la prezidenţiale şi-au arătat muşchii la Zalău
Aproape 250 de membri ai organizaţiei PDL Sălaj au fost prezenţi, marţi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, la întâlnirea în cadrul căruia Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă şi-au prezentat proiectul de ţară pentru candidatura la preşedinţia României. La eveniment au participat atât reprezentanţii conducerii PDL Sălaj, cât şi liderul democrat-liberal Vasile Blaga. În cadrul amitit, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a ţinut să arate că, în opinia sa, un preşedinte pentru 2014 trebuie să aibă în vedere trei direcţii strategice: independenţa justiţiei, reforma statului – cu un…
Mai mult...Daniela Coţa, înlocuită de trei pesedişti
Trei colegi de partid îi vor lua locul viceprimarului Daniela Coţa, consilier local din partea PSD Sălaj, în adunările generale ale societăţilor la care municipiul Zalău este acţionar. Pentru fotoliul de reprezentant al Consiliul Local în AGA la Transurbis, „bătălia” s-a dat între Cristian Mureşan, consilier local PSD, şi Claudiu Bârsan, consilier local PDL, cel dintâi ieşind victorios la voturi. Din structura AGA la Uzina Electrică va face parte pesedistul Teodor Bălăjel, care l-a învins la voturi pe contracandidatul său democrat-liberal Vasile Dărăban, în timp ce la Citadin, aleşii municipali…
Mai mult...