De săptămâna viitoare, se depun candidaturile pentru fotoliul de primar în Fildu

Locuitorii comunei Fildu de Jos vor fi chemaţi la vot pe 11 iunie, conform unei hotărâri de Guvern prin care s-a stabilita data alegerilor parţiale pentru primari, în comunităţile unde aceste funcţii au rămas vacante. Fildu a rămas fără edil în luna octombrie a anului trecut, după decesul lui Ioan Mangău. Conform calendarului electoral, până în 9 mai vor fi desemnaţi preşedintele Biroului Electoral Judeţean şi locţiitorul acestuia, în şedinţă publică prin tragere la sorţi. Depunerea candidaturilor se va face în perioada 16-22 mai, iar campania electorală pentru acest scrutin…

Mai mult...

Zalăul găzduieşte Congresul UDMR

800 de delegați, 200 de invitați și 80 de reprezentanți ai mass media și-au anunțat participarea la Congresul Uniunii Democrate Maghiare din România, care va avea loc sâmbătă, 13 mai, la Zalău. În ziua precedentă desfășurării congresului sunt programate o serie de dezbateri și întâlniri tematice precum învățământ, politica agrară, tineret, administrații publice locale, combaterea violenței împotriva femeilor, iar în cazul Inițiativei Civice Minority SafePack va fi adoptată o rezoluție. Astfel, în localitatea Crasna, va avea loc conferinţa tinerilor consilieri locali şi judeţeni ai UDMR (organizator: MIERT – Conferinţa Tinerilor…

Mai mult...

Alegeri fără surprize: Lucian Bode, reales președinte al PNL Sălaj

Așa cum era de așteptat, Lucian Bode a fost confirmat joi, în cadrul Conferinței PNL Sălaj, în funcția de președinte al organizației județene a partidului, prim-vicepreședinți fiind aleși fostul președinte PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu, și primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș. La Conferința Județeană desfășurată joi, 27 aprilie, la Zalău, au participat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, precum și candidatul la funcția de președinte la nivel național, Ludovic Orban. Rezultatele bune obținute în alegeri de organizația PNL Sălaj pare să fi fost motivul pentru care șefii PNL de la București…

Mai mult...

Viitorul președinte al ALDE Sălaj, Corin Penciuc a fost ales membru supleant în Biroul Politic Național

  Corin Penciuc a fost ales, la Congresul extraordinar din 21-22 aprilie, membru supleant al Biroului Politic Național (BPN) al ALDE. Astfel, Corin Penciuc are drept de vot și va participa la ședințele conducerii naționale ALDE. Cotactat, președintele ALDE Sălaj, Mirel Taloș, a făcut cunoscut că, în urma  votului plenului Senatului prin care a fost numit vicepreședinte al Institutului Cultural Român, este obligat să renunțe le orice funcție politică. Motiv pentru care, Corin Penciuc va prelua funcția de președinte interimar al ALDE Sălaj, decizie care va fi luată cel mai…

Mai mult...

Locuitorii din Fildu de Jos îşi aleg primarul în 11 iunie

Cetăţenii cu drept de vot din comuna sălăjeană Fildu de Jos sunt aşteptaţi la urne în 11 iunie, când vor fi organizate alegeri locale parţiale pentru alegerea primarului, după ce fostul edil, Ioan Mangău, a decedat în 13 octombrie 2016. În aceeaşi zi vor avea loc scrutinuri pentru alegerea primarului în aproape 50 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului etc. Potrivit unei hotărâri de Guvern, alegerile parţiale vor fi organizate în cinci municipii – Moineşti,…

Mai mult...

Deputatul Lucian Bode, unic candidat pentru şefia PNL Sălaj

Peste 500 de delegaţi liberali sălăjeni sunt aşteptaţi la vot joi, 27 aprilie, pentru a alege componenţa Biroului Permanent Judeţean şi preşedintele filialei judeţene. Evenimentul încheie o etapă importantă în cadrul procesului intern de alegere a conducerilor organizaţiilor locale, proces demarat la mijlocul lunii martie. Astfel, 60 de organizații locale și-au desemnat prin vot liber și transparent conduceri legitime, echipe formate din oameni hotărâți să-și asume obiectivul de a consolida poziția PNL Sălaj la nivel local și național, potrivit unui comunicat de presă al PNL Sălaj. Preşedintele în funcţie al…

Mai mult...

ALDE Sălaj rămâne fără președinte! Mirel Taloș va ocupa fotoliul de vicepreședinte al Institutului Cultural Român

  Mirel Taloş a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiilor pentru cultură şi media şi a celei de politică externă din Senat pentru fotoliul de vicepreședinte al Institutului Cultural Român. Comisiile de cultură şi de politică externă ale Senatului i-au audiat, marţi, pe candidaţii propuşi pentru conducerea Institutului Cultural Român (ICR), printre aceștia aflându-se și fostul deputat de Sălaj, Mirel Taloș. Dacă pentru poziția de președinte al ICR, avizul Comisiei a mers către Liliana Țuroiu, celălalt loc, și anume cel de vicepreședinte, i-a fost acordat lui Mirel Talos (propunerea…

Mai mult...

Noul subprefect al judeţului şi-a intrat în pâine

Numit în funcţie în 30 martie, Vegh Alexandru şi-a preluat luni, 3 aprilie, fotoliul de subprefect al judeţului Sălaj, înlocuindu-l pe colegul său de partid, Vasvari Robert-Gergely. „Astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern numărul 171 privind numirea în funcția de subprefect al județului Sălaj a domnului Alexandru Vegh. În acest context, a avut loc procedura de predare-primire cu fostul subprefect, Vasvari Robert-Gergely, care a ocupat această funcție timp de aproape un an. Pe această cale, prefectul județului i-a mulțumit domnului Vasvari Robert-Gergely pentru colaborare și i-a…

Mai mult...

DECLARAȚIE DE PRESĂ

DECLARAȚIE DE PRESĂ Contractul pentru colectarea deșeurilor semnat de liderii PSD Sălaj începe să “miroasă din ce în ce mai urât” PSD-iștii din conducerea Consiliului Județean Sălaj și a ADI ECODES, asociația care ar trebui să se ocupe de implementarea și monitorizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, trebuie să ofere explicații sălăjenilor cu privire la modul în care se desfășoară contractul cu Brantner Enviroment SRL. Conform ultimelor informații prezentate în spațiul public, în urma unui control al Gărzii de Mediu s-a constatat faptul că firma care se ocupă de…

Mai mult...

Vegh Alexandru, numit subprefect de Sălaj

Guvernul Grindeanu a adoptat, în ședința de astăzi, o serie de hotărâri privind încetarea exercitării unor funcții publice de prefect sau subprefect, precum şi numiri, cu caracter temporar, în aceste funcții publice. Astfel, la nivelul Prefecturii Sălaj, s-a luat decizia încetării executării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sălaj de către Vasvari Róbert-Gergely și, totodată, numirea lui Vegh Alexandru în funcția amintită mai sus. Ambele Hotărâri urmeză să fie publicate în Monitorul Oficial. De profesie inginer, Vegh Alexandru a fost angajat timp…

Mai mult...

Ludovic Orban, în vizită la Zalău: „Alocările preferențiale de fonduri de la Ministerul Dezvoltării trebuie să înceteze!”

Ludovic Orban, candidat la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, s-a aflat vineri în Zalău, unde a participat la o conferință de presă organizată de PNL Sălaj. Una dintre problemele dezbătute în cadrul conferinței de presă a fost cea legată de alocările “preferențiale” de fonduri de către Ministerul Dezvoltării. Ludovic Orban s-a arătat indignat de faptul majoritatea banilor alocați în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și din fondul de rezervă au ajuns către primăriile conduse de membrii PSD. „Actualul partid de guvernământ, care a fost la guvernare…

Mai mult...

PNL Sălaj acuză: „Sălajul are în acest an un buget al subdezvoltării”

Consecvenți cu programul Partidului Național Liberal pentru dezvoltarea județului Sălaj prezentat în campaniile electorale din anul 2016, consilierii PNL din cadrul Consiliului Județean (CJ) au propus în ședința de aprobare a bugetului pentru anul în curs, un amendament la proiectul de buget prin care administrația județeană să își asume dezvoltarea unui parc industrial. „Deși majoritatea partidelor politice au inclus în lista lor de priorități crearea unui parc industrial, reprezentanții celorlalte formațiuni par să fi uitat de promisiunile de campanie. Mai mult, consilierii PSD și UDMR s-au străduit, atât în ședința…

Mai mult...

Euroalesul Daniel Buda te ajută să afli cum poţi accesa fonduri europene direct de la Bruxelles

Eurodeputatul Daniel Buda încearcă să maximizeze accesul românilor la informaţii legate de oportunităţile de atragere de fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020. Astfel, parlamentarul european a pus la dispoziţia celor interesaţi să-şi dezvolte proiectele cu ajutorul banilor europeni un ghid pentru accesarea fondurilor europene direct la Bruxelles în domenii precum proiectele de mediu, educaţie, sănătate, protecţia consumatorului, IMM, universităţi şi institute de cercetare. ”Am pregătit un material informativ în care se regăsesc expuse pe larg mecanisme şi proceduri iniţiate de Comisia Europeană pentru absorbţia de fonduri direct de la UE…

Mai mult...

Alegerile PNȚCD Sălaj, validate după o lună și jumătate

Comitetul Național de Conducere al PNȚCD a validat, la începutul acestei luni, mai precis în 4 martie, Conferința Județeană de Alegeri a țărăniștilor sălăjeni, care a avut loc în 21 ianuarie. Potrivit unor surse din cadrul PNȚCD Sălaj, „oficializarea” târzie a rezultatului alegerilor din organizația sălăjeană se datorează trasformărilor care au avut loc în PNȚCD, la nivel central, astfel că s-a așteptat, mai întâi, validarea conducerii de la București. În urma Conferinţei Judeţene a PNŢCD Sălaj, Anton Jan Criste a fost ales preşedinte, în timp ce Dorel Labo a obținut…

Mai mult...