Liberalii sălăjeni s-au reactivat după vacanța parlamentară

Președintele PNL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a afirmat joi, în cadrul unei conferințe de presă că, în deschiderea sesiunii parlamentare din această toamnă, a fost reconfirmat în funcția de președinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților. “De asemenea, grupul parlamentar al PNL și membrii BPN mi-au acordat votul de încredere pentru ocuparea funcției de vicelider al grupului parlamentar al PNL din cadrul Camerei Deputaților. Vreau pe această cale să le mulțumesc pentru susținere și îi asigur că voi încerca să-mi îndeplinesc atribuțiile cu cea mai mare responsabilitate”, a spus parlamentarul.

În altă ordine de idei, Lucian Bode a atacat dur guvernarea PSD-ALDE: “În fața acestei catastrofe naționale numită PSD, care nu face altceva decât să ne prezinte un tablou sumbru al societății, caracterizat de deficit bugetar, încasări mai mici, scăderea investițiilor private și nu în ultimul rând măsuri fiscale aberante, PNL trebuie să prezinte în următoarea sesiune parlamentară propuneri legislative care să facă diferența, să arate ce valori dorim să promovăm și să devină o alternativă solidă și credibilă comparativ cu dezastruoasa guvernare actuală. Astfel, printre principalele domenii de acțiune se vor afla educația, care se confruntă cu o gravă criză, administrația care trebuie reformată radical și economia și mediul fiscal care cer predictibilitate și stabilitate pentru a putea funcționa în interesul și bunăstarea cetățenilor. De asemenea, vom avea ca prioritate și un proiect de lege care să sancționeze traseismul politic, un fenomen din ce în ce mai răspândit mai ales la nivel parlamentar și care nu face decât să destabilizeze încrederea pe care cetățenii o acordă aleșilor în momentul în care îi trimit să-i reprezinte în Parlament”.

În ceea ce privește domeniul transporturilor, în calitate de președinte al Comisiei de specialitate din cadrul Camerei Deputaților, Lucian Bode susține că și-a luat angajamentul de a coordona  redactarea moțiunii care să tragă un alt semnal de alarmă cu privire la starea degradantă a acestui sector! “Motivele acestei acțiuni sunt cât se poate de clare: un ministru cu performanțe aproape nule, care conduce un sector politizat în aproape toată structura sa și care ne-a amăgit cu un plan performant, dar cu totul nerealist de modernizare a infrastructurii. Într-un domeniu cu o asemenea importanță strategică națională precum al transporturilor, aceste criterii nu pot decât să „asasineze” orice tentativă de atingere a obiectivelor specifice!”, este de părere deputatul.

“La început de an școlar, în loc să ne bucurăm alături de copiii noștri de acest moment special, inventariem lipsurile unui sistem de învățământ care începe din nou cu stângul. Fără manuale, fără autorizații de funcționare pentru şcoli, dar cu un sistem politizat la maxim și cu reforme anunțate care vor bulversa mai mult domeniul. Ministrul Educației s-a ocupat in această vară de demiteri a inspectorilor școlari care nu răspund comenzilor politice sau de trucarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante de director, în loc să se asigure că elevii vor avea la început de an manuale  pe bănci sau să se preocupe de acordarea autorizațiilor necesare funcționării școlilor în condiții de siguranță”, atrage atenția liderul liberal, care a adăugat că 177.000 de elevi din clasa a V-a încep acest an școlar fără manuale pe bănci, iar din peste 31.000 de unități de învățământ, doar 6.500 au avize și autorizații de funcționare: “Un bilanț deloc onorant pentru sistemul educațional românesc, care de la an la an înregistrează regrese cu efect negativ asupra performanțelor elevilor”.

 

Apel la bun simț

Prezent la conferința de presă, vicepreședintele PNL Sălaj, consilierul județean Paul Maghiu, a declarat că este inadmisibil ca, în preajma Centenarului, decidenții PSD din cadrul Consiliul Județean să se încăpățâneze în a nu ajuta un proiect de o importanță deosebită pentru județul nostru, cum este Casa Memorială “Iuliu Maniu” din Bădăcin. “După cum bine știți, Casa Memorială “Iuliu Maniu” din Bădăcin este monument istoric, fiind construită  în anul 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic Iuliu Maniu. Casa memorială “Iuliu Maniu” nu este funcțională în prezent, orice activitate fiind interzisă datorită faptului că prezintă pericol public. Clădirea s-a degradat continuu și prezintă pericol de prăbușire parțială în zona puternic afectată de infiltraţii majore de apă în pereţi, acoperişul fiind în totalitate degradat”, a spus Maghiu. Vicepreședintele PNL Sălaj a reamintit că, în cadrul unei ședințe de Consiliu Județean, care a avut loc în luna martie, pentru aprobarea bugetului pe anul în curs, consilierii liberali au propus sprijinirea acțiunilor de reabilitare a Casei Iuliu Maniu cu 100 de mii de lei. “După un dialog destul de aprins, în care domnul președinte al Consiliului Județean, Tiberiu Marc, nu s-a sfiit să atace administratorii clădirii, Parohia Greco Catolică, conducerea CJ ne-a asigurat că, dacă vor fi îndeplinite condițiile legale și documentația va fi completă, instituția va sprijini, în limita posibilităților, reabilitarea casei. (http://www.cjsj.ro/date/hotcjsj/procesverbal/pv17.03.17.pdf). Așa că, l-am îndemnat pe părintele Borz să aducă la zi documentația (dacă e cazul) și să depună o nouă cerere. Lucru care s-a și întâmplat. Doar că, din păcate, răspunsul Consiliului Județean a fost, din nou, negativ. Deși există fonduri și sunt și posibilități legale pentru a acorda sprijin. Alte scuze, ale promisiuni, alte amânări… Între timp, s-au alăturat campaniei de strângere de fonduri și Baroul București, care a hotărât în luna iulie să alocare echivalentul sumei de 15.000 euro către Parohia Greco-Catolică Bădăcin, iar ieri am aflat de la părintele Borz că și Baroul Maramureș, condus de un avocat originar din Bobota, a contribuit cu o sumă consistentă”, a mai spus Paul Maghiu, care a adăugat că suma totală strânsă de echipa care se ocupă cu strângerea fondurilor pentru această cauză, până în present, se apropie de 300.000 de lei. “Cu toate instrumentele legale posibile, grupul consilierilor PNL va încerca să  aducă din nou în discuția Consiliului Județean acordarea unui sprijin pentru casa din Bădăcin. Împreună cu colegii juriști, vom redacta și depune un proiect de hotărâre prin care propunem alocarea sumei de 100.000 de lei pentru reabilitarea Casei Iuliu Maniu. Dacă această situație nu se va rezolva până la anul, se pare că tocmai noi, sălăjenii, vom sărbători centenarul „mânjind” memoria unuia dintre artizanii Marii Uniri, prin nepăsare, ignoranță și rea-voință, toate acestea fiind caracteristice conducerii PSD din cadrul Consiliului Județean. Aici nu mai este vorba despre culoare politică, ci despre onorarea unei mari personalități care a luptat pentru reîntregirea neamului, pentru unitate și coeziune socială și nu pentru un interes personal sau un partid politic”, a conchis Paul Maghiu.

Alte articole

2 Thoughts to “Liberalii sălăjeni s-au reactivat după vacanța parlamentară”

  1. Anonim

    maghiu si bode nu se satura sa suga din banul public? psd=pnl=aceasi mizerie!

  2. Conştiinţa vie.

    ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!

Leave a Comment