UPDATE Crimă cu premeditare: Bărbatul ucis în Valea Miţii a fost ameninţat cu moartea

  Posibilii autori ai crimei din Zalău, ce a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai, într-o locuinţă din Valea Miţii, au fost reţinuţi marţi pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar în cursul zilei de miercuri, 20 mai, au fost  prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de omor calificat. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instanţei sălăjene, judecător Cristina Ştef, magistraţii au admis, în jurul orei 17, propunerea de arestare preventivă pentru…

Mai mult...

Crimă cu sânge rece în Zalău

  Un bărbat din Zalău şi-a găsit sfârşitul la numai 37 de ani, după ce a fost înjunghiat de două persoane necunoscute, ce i-au pătruns în locuinţă. Tragedia s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2,40, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Prin apel la numărul unic de urgenţă 112, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat, la ora 2,45, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa lui Andrei V. de 37 de ani, din Zalău şi i-au aplicat acestuia mai multe lovituri în cap…

Mai mult...

Fetiţă rănită grav în comuna Dobrin

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unei fetiţe de şapte ani, a avut loc în seara zilei de luni, 18 mai, în localitatea Naimon, comuna Dobrin. Copila a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, iar şoferul care a accidentat-o este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. „La ora 19, 25, Adrian F. de 26 ani, din Horoatu Cehului, în timp ce conducea autoturismul a accidentat-o pe Camelia N. de şapte ani, din localitate. Fetiţa a traversat strada…

Mai mult...

Seniorul Corneliu Coposu, comemorat la Bobota

Fundaţia Corneliu Coposu – Filiala Sălaj, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA)Zalău şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Şincai” din Bobota, organizează duminică, 24 mai 2015, începând cu ora 12,30, un simpozion ştiinţific dedicat marelui om politic Corneliu Coposu şi familiei sale. Potrivit unor informaţii furnizate de dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific la MJIA Zalău şi preşedintele fundaţiei „Corneliu Coposu” filiala Sălaj, în data de 5 mai 2015 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Arlette Coposu, soţia lui Corneliu Coposu, iar în ziua de 20…

Mai mult...

Amendaţi pentru pescuit ilegal

Patru bărbaţi din comuna Marca s-au ales, la sfârşitul săptămânii trecute, cu amendă în valoare de 300 de lei fiecare, după ce au fost surprinşi pescuind ilegal pe râul Barcău. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj, un echipaj al instituţiei a desfăşurat duminică, 17 mai, o acţiune pe linia respectării prevederilor legale privind pescuitul şi acvacultura. „Jandarmii au surprins patru bărbaţi care pescuiau pe cursul de apă al râului Barcău, în zona localităţii Marca, în această perioadă fiind instituită perioada de prohibiţie”, a precizat sursa…

Mai mult...

Prins în trafic cu permisul suspendat

Un bărbat de 40 de ani a fost depistat vineri, 15 mai, în jurul orei 23,40, pe strada Porolissum, din municipiu, de către poliţiştii Biroului Rutier, în timp ce conducea autoturismul deşi drepul de a conduce era suspendat din data de 4 mai. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Mai mult...

Ziua Naţională a Trompetiştilor, sărbătorită la Zalău

Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din muncipiul Zalău va găzdui dumincă, 24 mai, o serie de activităţi dedicate „Zilei Naţionale a Trompetistului Român”. Evenimentul cultural, intitulat „Tubilis Trum”, este un proiect realizat de Asociaţia Trompetiştilor din România, în colaborare cu Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Asociaţia „Humanitas” şi Asociaţia Cultural Educativă „Iuliu Maniu” Zalău, realizat cu fonduri nerambursabile de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj. Potrivit organizatorilor, evenimentul va începe la ora 18, cu o prezentare privind semnificaţia „Zilei Naţionale a Trompetistului Român” susţinută de preotul…

Mai mult...

Minor accidentat în Someş Odorhei

  Un copil de 9 ani a fost acroşat sâmbătă, 16 mai, de un autoturism, după ce a traversat strada fără să se asigure. Evenimentul rutier s -a petrecut în jurul orei 11,40, pe drumul comunal 17, din localitatea Someş Odorhei, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. „Victor S. de 36 ani, din Jibou, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală prin localitatea Someş Odorhei a acroşat un copil de 9 ani, din localitate, care traversa strada prin loc nemarcat şi fără să se asigure”,…

Mai mult...

Ei sunt copiii cu care ne mândrim : elevii care au câștigat premii la Festivalul Științei

Doi elevi din clasa I-C, Mara Iosif și Marc Vereșezan, de la Școala Gimnazială ”Simion Bărnuțiu” Zalău, coordonați de profesorul Florentina Ciunt au reușit să impresioneze juriul Festivalului Național de Științe, desfășurat sâmbătă, 16 mai la Zalău. În vârstă de doar 8 ani, micuții au obținut un premiu special – trofeul Festivalului, la categoria clasele I-IV, impresionând juriul cu ”Patru iluzii optice” realizate cu ajutorul câtorva boabe de porumb și stafide, lingurițe de oțet, plicuri de bicarbonat și apă. Tot un premiu special și Trofeul Festivalului, la categoria clasele V-VIII,…

Mai mult...

Accident cu patru victime pe DN 1F

  În data de 14 mai a.c., în jurul orei 20:00, pe DN 1F, între localitățile Ciumărna șiZalău, B. Mihaela, de 30 ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziunecu autoturismul condus de F. Vasile, de 42 ani, din municipiu. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorilor auto și a Melaniei I.,de 35 ani, din localitatea Poarta…

Mai mult...

Sălăjean din Cheud, la furat în Maramureş

Un tânăr de 25 de ani din localitatea Cheud este cercetat de poliţiştii maramureşeni pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În urma investigaţiilor efectuate cu privire la furtul unui moped, la data de 12 mai, poliţiştii au stabilit că, bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 25 de ani din localitatea sălăjeană precizată. Furtul a fost sesizat poliţiei în data de 25 aprilie de către un bărbat domiciliat în comuna Cicârlău, judeţul Maramureş. El a precizat că persoane necunoscute i-au sustras mopedul, în valoare de 3.000 de lei, ce…

Mai mult...

Accident grav la Şimleu

Neatenţia unor şoferi face victime inclusiv în locurile în care ar trebui să ne simţim, oarecum, în siguranţă, şi anume pe trotuare. Un accident grav, de acest gen,  s-a produs vineri dimineaţa în  Şimleu Silvaniei.  În jurul orei 08.52,  pe strada Piața 1Mai,   S. Arnold, de 22 ani, din Şimleu Silvaniei, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de M. Attila, din localitate, după care a intrat pe trotuarul…

Mai mult...

„ExpoCasa ” şi-a deschis porţile

Parcarea din spatele Primăriei Municipiului Zalău găzduieşte până duminică, 17 mai, inclusiv, o nouă ediţie a târgului „ExpoCasa”. Manifestarea, aflată la cea de a XXII-a ediţie se desfăşoară în perioada 14-17 mai, într-un cort de aproximativ 600 de metri pătraţi, în organizarea Camerei de Comerţ şi Industrie Sălaj în parteneriat cu Primăria Zalău şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Sălaj Plus” şi îi aşteaptă pe toţi cei care vor să admire sau să-şi achiziţioneze mobilier la preţuri de producător. Expozanţii, 15 la număr, producători autohtoni, oferă mobilier de calitate, inclusiv…

Mai mult...

O nouă ediţie a “Târgului Colecţionarilor” la Zalău

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi Asociaţia Colecţionarilor din judeţul Sălaj organizează la finalul săptămânii viitoare, sâmbătă – 23 mai, “Târgul Colecţionarilor”. Aflat la cea de a IV-a ediţie, târgul va avea loc în incinta CCAJ Sălaj în intervalul orar 8-14. La eveniment sunt aşteptaţi să participe colecţionari din judeţele învecinate, dar şi publicul care va putea admira sau achiziţiona obiecte de artă. Ediţia de anul trecut a adunat peste 20 de colecţionari din Sălaj, Cluj, Bihor şi Neamţ care au expus şi au comercializat fel…

Mai mult...