Avansări în grad la IPJ Sălaj

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, miercuri, 29 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului județean de Poliție Sălaj a avut loc o şedinţă festivă, ocazie cu care șeful inspectoratului, comisarul șef de poliție Aurel Știrb, a citit mesajul Inspectorului General al Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu şi a transmis polițiștilor și familiilor acestora mulțumirile și recunoștința sa „pentru responsabilitatea cu care tratează rigorile acestei profesii şi pentru sacrificiile pe care, adeseori, sunt nevoiţi să le facă”. În cadul şedinţei, pentru merite excepționale în activitatea profesională,…

Mai mult...

Primele concluzii ale poliţiştilor: Tractoristul implicat în accidentul de lângă Şimleu era beat şi fără permis

Cei şapte supravieţuitori ai accidentului mortal de marţi, 28 noiembrie, produs pe DN 1H, între Şimleu Silvaniei şi Pericei au primit, în cursul aceleiaşi zile, îngrijiri de specialitate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău. Cinci dintre ei au fost spitalizaţi. Este vorba despre cei trei copii, de o lună, 5 şi 7 ani, din Pericei, care au fost internaţi la Chirurgie Infantilă, o femeie de 26 ani din Pericei, la Secţia Ortopedie, şi un bărbat de 47 de ani din Şimleu Silvaniei, care a fost transferat la…

Mai mult...

Comuna Cristolț nu duce lipsă de infracțiuni: IPJ Sălaj desființează declarațiile primarului Ioan Cheșeli

Petiția adresată Instituției Prefectului și Inspectoratului de Poliție (IPJ) Sălaj de primarul comunei Cristolț, Ioan Cheșeli, în care se solicită reducerea numărului de polițiști de la Postul de poliție din comună, se află în prezent la IPJ Sălaj, instituția demarând verificări pentru a oferi un răspuns oficial pe marginea celor solicitate. În comună (evident, și în cele patru sate arondate) în prezent, își desfășoară activitatea doi polițiști. IPJ Sălaj a răspuns solicitării cotidianului nostru referitor la demersul făcut de Primăria Cristolț, prin primarul comunei, prin care se solicita autorităților reducerea numărului…

Mai mult...

Inconștiență și neatenție: un mort și șapte răniți în accidentul de lângă Șimleu

Accidentul ce a avut loc pe DN1H, între Șimleu și Pericei, marți la ora 17.30, are un bilanț sumbru. Un decedat – pasagerul de pe locul din dreapta față al autoturismului, patru adulți (între care ambii șoferi implicați în accident) și trei copii răniți, aflați în prezent la spital pentru evaluare medicală și tratament. La fața locului au intervenit echipaje de Poliție din Șimleu și Zalău, Pompierii cu un echipaj de descarcerare, precum și cinci ambulanțe. La ora 18.10  fost activat planul roșu de intervenție, iar aplicarea lui s-a încheiat…

Mai mult...

Principalele artere rutiere din Zalău vor fi blocate trei zile

Primăria municipiului Zalău a remis presei un comunicat privind restricțiile de circulație ce vor fi operate în municipiu, cu ocazia evenimentelor prilejuite de Ziua Națională a României. Astfel, municipalitatea a dispus restricționarea circulației pe o singură bandă de mers în vederea deplasării  participanților și a tehnicii militare, atât pe durata repetițiilor din data de 29 noiembrie 2017 (9:15-12:30), cât și în cadrul paradei militare din data de 1 Decembrie 2017 (12:00-14:30), pe toate sectoarele de drum public destinate deplasării efectivelor. Blocarea circulației în  data de 29 noiembrie 2017, între orele…

Mai mult...

Polițiștii de la Rutieră ne spun cum să conducem în condiții meteo nefavorabile

La sfârșit de toamnă și început de iarnă șoferii întâmpină cele mai multe probleme în trafic. Carosabilul este mai mereu umed și alunecos, iar vizibilitatea este redusă. Poliţia sălăjeană vine cu unele recomandări. Astfel, dacă întâmpinați porțiuni unde partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe…

Mai mult...

Vitezomanii în atenția polițiștilor rutieri sălăjeni

Polițiștii rutieri au desfășurat duminică, 26 noiembrie, la nivel județean, o acțiune în scopul prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză. În acest context au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale de peste 21.000 de lei şi au fost reţinute în vederea suspendării şase permise de conducere. Poliţiştii sălăjeni reamintesc conducătorilor auto că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.

Mai mult...

Cinci accidente în doar 24 de ore pe drumurile Sălajului

Polițiștii rutieri sălăjeni efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care, pe drumurile publice din județ s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, cinci accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a unei persoane și rănirea ușoară a altor cinci. Astfel, luni, 27 noiembrie, la ora 13.40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre la faptul că în localitatea Aghireș a avut loc un accident de circulație. Din primele cercetări s-a constatat faptul că un bărbat de 41 de ani, din Zalău,…

Mai mult...

Jibouanii sărbătoresc Ziua Naţională

Ziua Naţională a României va fi marcată şi la Jibou, unde vineri, 1 Decembrie, de la ora 10, localnicii sunt invitaţi să urmărească parada militară, alocuţiunile autorităţilor, precum şi serviciul religios. Pentru a doua parte a zilei, organizatorii au pregătit spectacolul folcloric „Sărbătoreşte româneşte”, susţinut de către membrii Ansamblului Folcloric „Someşul” Jibou. Intrarea este liberă. Manifestările de 1 Decembrie sunt organizate de Primăria şi Consiliul Local Jibou, Casa Orăşenească de Cultură şi Asociaţia Culturală „Someşul” Jibou, cu participarea UM 01483 Zalău.

Mai mult...

Tineri din Sălaj, trimişi în judecată pentru trafic de etnobotanice

Şase tineri din judeţul Sălaj, doi dintre ei, minori, au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT Sălaj într-un dosar de trafic de etnobotanice. Potrivit anchetatorilor, inculpaţii au comercializat droguri pe raza judeţului în schimbul unor sume cuprinse între 20 şi 30 de lei/plic, substanţele fiind procurate de la dealeri din judeţul Maramureş. Anchetatorii au identificat nenumăraţi consumatori din Zalău, de la elevi de liceu, la tineri de 20 de ani. Suspecţii făceau între 50 şi 60 de tranzacţii pe săptămână. De la începutul lunii octombrie, trei dintre ei…

Mai mult...

Sălăjean depistat la Punctul de frontieră Borș cu o mașină căutată de autoritățile germane și franceze

Polițiștii Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Borş din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (I.T.P.F.) Oradea, au depistat la sfârșitul săptămânii trecute, două autoturisme marca BMW, modelele 420D şi X6, ce figurau ca fiind căutate de autorităţile germane şi franceze, pe care doi cetăţeni români au încercat să le introducă ilegal în ţară. Potrivit unui comunicat al instituției bihorene, Andrei V., în vârstă de 28 de ani, cetăţean român cu domiciliul în județul Sălaj, a fost depistat în data de 24 noiembrie la intrarea în țară conducând un…

Mai mult...

Arest prelungit pentru DJ-ul prins cu un kilogram de cannabis

Emil Engheş, dejeanul în vârstă de 44 de ani prins la începutul lunii, în flagrant, în timp ce ridica un colet cu un kilogram de cannabis, va sta în spatele gratiilor încă 30 de zile. Judecătorii Tribunalului Sălaj au admis propunerea prelungire a arestului preventiv, formulată de către procurorii DIICOT Sălaj. Bărbatul, cunoscut sub numele DJ Milu, a fost prins în 2 noiembrie de către oamenii legii în timp ce ridica un colet trimis din Spania, ce conţinea aproape un kilogram de cannabis. “În baza investigaţiilor efectuate de către organele…

Mai mult...

La Şimleu Silvaniei: Recurs la UNIRE!

Motto: „Unirea, Naţiunea a făcut-o!”. Mihail Kogălniceanu (1817 – 1891), om politic, istoric, scriitor, ziarist şi orator român De câtva timp, în România, s-a dat „startul” pentru Anul Centenarului Marii Uniri. Este vorba despre debutul activităţilor/proiectelor prin care se va sărbători acest eveniment important din istoria neamului românesc, cinstind memoria înaintaşilor noştri în acţiunea lor măreaţă, cea de făurire a Statului Naţional Unitar Român. Da, acest centenar este un recurs la unire, la o alianţă a tuturor românilor pentru consolidarea şi perpetuarea statului nostru. Trebuie să ne readunăm, să fim…

Mai mult...