Cod galben de instabilitate atmosferică în Sălaj

Administrația Națională de Meteorologie informează  că în intervalul 27 iunie, ora 14 – 28 iunie, ora 3, în nordul Banatului, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…70 km/h), pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. M. S.

Mai mult...

Noi descoperiri arheologice în situl de la Stârciu

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) a efectuat, în perioada 19 – 23 iunie, noi săpături arheologice în comuna Horoatu Crasnei, localitatea Stârciu. Săpături în această zonă au fost efectuate și anul trecut, atunci când s-au descoperit urme ale unui posibil cimitir din perioada dacică. Săpăturile au drept scop identificarea, la nivel de zonă, a unui posibil comportament funerar în situl dacic din punctul Cetățea, mai exact în zona celor două terase exterioare. Activitatea cercetătorilor a fost sprijinită și de Primăria Horoatu Crasnei, care a pregătit terenul pentru…

Mai mult...

Tablouri din patrimoniul Centrului de Cercetări Biologice Jibou vor fi expuse în Estonia

Un număr de 21 de tablouri, pictate de artiști reprezentativi din țară și din străinătate în cadrul Grădinii Botanice din Jibou, urmează să fie expuse în Estonia. Tablourile fac parte din colecția de artă contemporană a Centrului de Cercetări Biologice Jibou (CCB Jibou), fiind rezultatul Simpozionului anual de Arte Vizuale „Arta în Grădină”, organizat de ani buni la Jibou. Activitatea este coordonată de pictorul jibouan Radu Șerban – profesor la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca. La fiecare final de ediție, o parte din aceste lucrări rămân în patrimoniul…

Mai mult...

Un muncitor din Surduc a găsit un proiectil într-un trunchi de copac

În cursul zilei de astăzi, în incinta unui operator economic din localitatea Surduc, muncitorii au identificat într-un trunchi de copac, care a fost adus pentru prelucrare, un element de muniție neexplodată. Evenimentul a fost semnalat imediat la numărul unic de urgență 112, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău deplasându-se la fața locului, unde a identificat un proiectil explozibil, calibru 45 milimetri. Un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Jibou a intervenit în sprijin, pentru a facilita extragerea în siguranță a muniției de către pirotehniști.

Mai mult...

Tânăr cercetat penal pentru că a condus sub influența alcoolului

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Agrij, a fost oprit în trafic de polițiști. În data de 25 iunie, la ora 03.52, polițiștii l-au oprit pe tânăr, în timp ce conducea pe strada Parcului din Zalău. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că șoferul prezenta o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto în cauză i-au fost recoltate și probe bilogice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru persoana în cauză polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii…

Mai mult...

Șofer zălăuan depistat în trafic având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii au depistat și oprit în trafic un autoturism, pe bulevardul Mihai Viteazul, care era condus de un zălăuan în vârstă de 53 de ani. În data de 24 iunie, la ora 05.46, bărbatul a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule. Pentru persoana în cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul, având permisul de conducere suspendat.

Mai mult...

Hoți de fier vechi, prinși în flagrant de polițiști

Polițiștii au depistat în flagran, un număr de cinci persoane din județ, în timp ce furau fier vechi din incinta unei societăți comericiale din Zalău. Evenimentul s-a produs în data de 23 iunie, la ora 19.35. Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 22 – 56 de ani, provin din comunele Creaca și Crișeni. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că aceste persoane au reușit să sustragă aproximativ 300 de kilograme de fier vechi, care a fost rapid recuperat și predat proprietarului. Pe numele acestor persoane, polițiștii au…

Mai mult...

Peste 300 de șoferi au fost sancționați de polițiști în acest week-end

Polițiștii au sancționat la sfârșit de săptămână peste 300 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră în vigoare. În perioada 23 – 25 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au fost prezenți la datorie și au desfășurat o serie de acțiuni cu caracter preventiv. Ei au avut în vederea creșterea gradului de siguranță rutieră, combaterea conducerii autovehiculelor de către persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, combaterea conducerii cu viteză excesivă precum și combaterea depășirilor neregulamentare. Toate acestea sunt, în opinia…

Mai mult...

Iuliu Maniu, omagiat din nou acasă la Bădăcin

Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri, a fost omagiat la Bădăcin. Evenimentul s-a desfășurat în data de 25 iunie, sub egida Consiliului Județean Sălaj. El a avut loc cu sprijinul și colaborarea Parohiei Greco-Catolice Bădăcin, Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău și Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. La această manifestare, cu rol cultural, religios dar mai ales istoric, au luat parte oficialități locale, oameni ai locului, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice din județ. Manifestarea a debutat cu Sfânta Liturghie, care a fost ținută în…

Mai mult...

Drapelul României, arborat de sălăjeanul Florin Dârjan pe unul dintre cele mai înalte vârfuri muntoase din România

A devenit deja un fel de tradiție pentru un grup de militari din cadrul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” Șimleu Silvaniei de a arbora Drapelul României pe cele mai înalte vârfuri muntoase din țara noastră, totul din dorința de a marca altfel Ziua Drapelului Național, zi marcată astăzi. Ascensiunea grupului coordonat de militarul sălăjean Florin Dârjan a început ieri, iar astăzi, militarii sălăjeni au urcat pe vârful Pietrosul Rodnei, la o altitudine de peste 2.300 de metri, pentru a arbora Dreapelul și pentru a intona Imnul României la înălțime.

Mai mult...

În Sălaj sunt disponibile 227 locuri de muncă

Potrivit comunicatului de presă emis de Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj (AJOFM Sălaj), la această dată, sunt disponibile 227 locuri de muncă la nivel de județ. Dintre acestea, 21 se adresează direct persoanelor cu studii superioare (inginer construcţii civile, inginer automatist, inginer mecanic, inginer reţele electrice, inginer în sistem informatic, economist, medic veterinar), în timp ce 206 sunt potrivite pentru persoanele cu studii medii (operator prelucrare cauciuc, stivuitorist, electrician, mecanic utilaj, confecţioner, muncitor necalificat, etc.). La nivel național, în prezent, există 59.479 locuri de muncă vacante. Totodată,…

Mai mult...

Obiceiuri și tradiții sălăjene de Sânziene

În ultima vreme, sărbătorile românești par să aibă tot mai multă priză în rândul publicului. În același timp se pare că tot ce ține de mistic, vrăji și lucruri nevăzute par să țină aprinsă curiozitatea și atenția, mai ales în rândul tinerilor. La nivel de județ, dr. Camelia Burghele a întreprins, de-a lungul anilor, numeroase studii și cercetări cu privire la sărbătoarea ce are loc pe data de 24 iunie și care poartă la noi în județ denumirea de Sânziene, în timp ce în Muntenia și Oltenia ea poartă denumirea…

Mai mult...

Atenție! Traficul greu este restricționat pe DJ 108R

Potrivit unei informări recente oferite de Consiliul Județean Sălaj, circulația autovehiculelor, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 16 tone, a fost restricționată pe DJ 108R (DN 1F – Treznea – Bozna – Agrij). Această decizie are loc pe fondul alunecărilor de teren produse între km 7+900 și 7+950. Prin urmare, s-a stabilit că ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN 1F (E81) – intersecția DJ 108R – Ciumărna – Românași – intersecție DN 1F (E81) cu DJ 108A – Păușa – Agrij (intersecție DJ 108A cu DJ 108R).

Mai mult...