Despăgubirile pentru depozitele constituite la CEC pentru Dacia. Condiţii de obţinere

Potrivit celor stabilite de deputaţii din Comisia de buget in decembrie 2013, aceste despăgubiri se vor acorda atât pentru perioada depozitului constituit la CEC, cât şi pentru perioada depozitului constituit la BRD. Astfel, pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la data de 1 ianuarie 1990, până la data de 31 decembrie 2013, iar pentru persoanele care au depus la CEC după data de 1 ianuarie 1990, calculul se va face cu raportare la data…

Mai mult...

Sălajul, peste media pe ţară la absorbţia fondurilor europene

  Rata de absorbţie a fondurilor europene la finele anului 2013 a fost de peste 50 la sută, potrivit datelor prezentate vineri, în şedinţa lunară a Colegiului Prefectural, de către Mircea Ciocian, şef serviciu Management Instituţional din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj. Peste 60 de proiecte prin PNDR Cele mai multe fonduri au fost accesate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Nu mai puţin de 62 de proiecte, a căror valoare depăşeşte 81 de milioane de lei, au fost semnate, cinci dintre acestea fiind finalizate. Gradul de absorbţie pe acest program…

Mai mult...

Marţi, termen pentru o serie de obligaţii fiscale

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj face cunoscut că, până marţi, 25 februarie 2014, trebuie depuse la unităţile fiscale, după caz, următoarele: notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097, care se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare pentru notificarea organelor fiscale cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem; Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului…

Mai mult...

Afaceri în scădere pentru întreprinzătorii sălăjeni

Producţia industrială realizată în cursul anului trecut către agenţii economici sălăjeni s-a apropiat de 3 miliarde de lei, fiind în creştere cu 3,6 la sută faţă de 2012, în parelel cu o creştere cu 7,8 procente pe total ţară, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj. În ceea ce priveşte productivitatea muncii din industrie, şi acest indicator a urmat un trend ascendent, fiind cu 3,2 procente peste cel înregistrat în anul precedent. În schimb, a scăzut cifra de afaceri totală a societăţilor care activează în sectorul industrial, ajungând la…

Mai mult...

Cinci candidaţi sălăjeni luptă pentru postul vacant de inspector antifraudă

Singurul inspector antifraudă care a promovat concursul organizat în toamna anului trecut pentru Direcţia de Combatere a Fraudelor Zalău a fost detaşat pe o perioadă de trei ani la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. Prim-procurorul Crin Bologa ne-a declarat că inspectorul asistent va lucra sub coordonarea procurorilor care desfăşoară anchete în domeniul combaterii evaziunii fiscale, fraudei şi contrabandei. Întreaga procedură va fi simplificată, întrucât procurorii nu vor mai apela la reprezentanţii Administraţiei Finanţelor Publice Sălaj, întocmirea constatărilor financiar-contabile urmând să fie realizată de către inspectorii antifraudă. Un al doilea…

Mai mult...

La început de an, aurul şi argintul au înregistrat creşteri de preţ de peste 10%

Aurul a început anul 2014 pe un trend ascendent, înregistrând în perioada 1 ianuarie- 17 februarie o creştere de preţ de cca 10,2%. La începutul anului curent, cotaţia aurului era pe bursele internaţionale în jur de 1.205 USD/uncie, iar la finalul intervalului analizat a atins cca 1.328,5 USD/uncie. „Preţul aurului a crescut şi a ajuns la niveluri neatinse din octombrie 2013 pe fondul unor rezultate slabe ale economiei SUA, care au pus presiune pe dolarul american, crescând interesul investitorilor pentru active de refugiu precum metalele preţioase”, a arătat Cosmin Enache,…

Mai mult...

Zălăuanii s-au grăbit să prindă bonusul la impozite

Contribuabilii zălăuani au vrut să scape de grija plăţii impozitelor locale pentru 2014. Aşa se face că prima lună din an a adus încasări mai mari la bugetul Zalăului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Primăriei Zalău, din totalul celor 37.430 de contribuabili care se află în evidenţele Serviciului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei, 7.442 de persoane fizice şi juridice şi-au plătit taxele şi impozitele locale până la 31 ianuarie. În acest fel, la bugetul municipiului au fost încasaţi aproape 2,6…

Mai mult...

Vreau să fiu administrator. Află aici condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti

Verificarea îndeplinirii acestor conditii se face, într-o primă fază, pe baza unor declaraţii pe propria răspundere, prin care persoanele respective certifică faptul că îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de lege. De multe ori, însă, cei numiţi în aceste poziţii nici nu îşi dau seama de implicaţiile semnării unor astfel de declaraţii şi consideră că acestea reprezintă o simplă formalitate. Trebuie ştiut însă că, în cazul în care fondatorii, administratorii sau cenzorii nu îndeplinesc cerinţele legale obligatorii, aceştia vor fi decăzuţi din drepturi şi există, totodată, riscul atragerii răspunderii penale a acestora,…

Mai mult...

Cum poţi obţine facilităţi la plata obligaţiilor fiscale

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj reaminteşte că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, contribuabilii pot beneficia de o serie de facilităţi. Astfel, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată de până la 5.000 lei, în cazul persoanelor fizice şi, respectiv, 20.000 lei în cazul persoanelor juridice, nu este necesară constituirea de garanţii. Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită (nu se mai înfiinţează popriri pe conturile bancare, popriri…

Mai mult...

Procedura de verificare a unei firme de asigurări în România

Dacă ai primit o ofertă de asigurare din partea unei societăţi de asigurare sau din partea unui broker de asigurare (intermediar în asigurări), înainte de a încheia un eventual contract de asigurare cu aceştia, este bine să verifici dacă respectiva societate de asigurare/broker de asigurare are dreptul legal de a funcţiona pe teritoriul ţării noastre. Pentru aceasta, nu trebuie decât să accesezi http://www.csa-isc.ro/emb/ra/ unde, la secţiunea A, ai posibilitatea să identifici dacă societatea de asigurare/brokerul de asigurare respectiv este autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să desfăşoare în prezent…

Mai mult...

Suntem printre cei mai săraci locuitori ai României

Cu un Produs Intern Brut estimat pentru anul 2014 la 5,49 miliarde de lei, Sălajul se situează la coada clasamentului naţional, condus detaşat de Bucureşti, cu 148,98 miliarde de lei, potrivit unei analize realizate de econtext.ro pentru a evidenţia cât valorează fiecare judeţ judeţ. Sălajul reuşeşte să depăşească doar trei judeţe ale ţării la acest indicator, respectiv Tulcea (5,33 miliarde de lei), Mehedinţi (5,23 miliarde de lei) şi Covasna (4,7 miliarde de lei). Contactat pentru a comenta acest clasament, precum şi poziţia codaşă a judeţului nostru, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului…

Mai mult...

Bilanţul măcelului inspectorilor antifraudă în Zalău: Amenzi de aproape 100.000 de lei în doar o săptămână

Controalele drastice derulate în luna ianuarie de către inspectorii antifraudă în municipiul Zalău s-au lăsat cu 40 de amenzi în valoare totală de aproape 100.000 de lei. Doar de o săptămână au avut nevoie inspectorii recent înfiinţatei Direcţii Regionale Antifraudă 6 Oradea pentru a aplica agenţilor economici din Zalău amenzi de aproape 100.000 de lei. Potrivit răspunsului oficial transmis de către reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), în perioada petrecută în reşedinţa de judeţ, respectiv în perioada 13-19 ianuarie 2014, inspectorii antifraudă au efectuat 29 de controale, constatând contravenţii în…

Mai mult...

Se apropie termenul de depunere a declaraţiilor informative 392A şi 392B

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sălaj face cunoscut contribuabililor că persoanele impozabile care, în 31 decembrie 2013, erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la acea dată este inferioară sumei de 220.000 lei, au obligaţia să depună formularul 392A – Declaraţia informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2013. De menţionat că formularul amintit nu trebuie depus dacă persoanele impozabile nu au…

Mai mult...

În loc de „interpelări agro-politice”

În urmă cu două luni, sălăjeanul Alexandru Lăpuşan a fost numit director al Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR), din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS). În exclusivitate pentru Magazin Sălăjean, noul director al ICEADR, fost ministru al Agriculturii, a făcut câteva declaraţii despre situaţia cercetării agricole şi, totodată despre planurile pe care le are pentru institut. Reporter.: Cum vedeţi cercetarea agricolă, în ansamblul ei? Alexandru Lăpuşan: Sistemul de cercetare în agricultură s-a adaptat mult mai repede la trecerea de la regimul capitalist la…

Mai mult...