În timp ce producătorii români sunt în pragul falimentului, comercianţii ne bagă pe gât ouă de import

O analiză a pieţei de desfacere a cărnii de pasăre şi ouălor realizată de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) a scos la iveală un fapt trist, pe care şi consumatorii sălăjeni l-au simţit, de altfel, pe pielea lor: piaţa românească, implicit cea judeţeană, abundă de ouă de import,  provenite în special din Polonia. Aceste ouă – spun membrii asociaţiei, au o prospeţime îndoielnică şi de multe ori proprietăţi nutriţionale inferioare celor care provin de la producătorii autohtoni. Acest lucru poate fi conbstatat, prin aspect şi gust, de către orice…

Mai mult...

Luni, termen pentru anumite declaraţii fiscale

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează că, până luni, 10 octombrie 2016, după caz, trebuie depuse la unităţile fiscale, următoarele declarații: 010 – Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică; 020- Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal; 070- Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Au obligaţia depunerii acestor declaraţii persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de…

Mai mult...

Înmatriculările la Registrul Comerţului Sălaj păstrează un ritm constant        

Oficiul Național al Registrului Comerțului a publicat situațiile statistice pentru luna august 2016, întocmite după criterii de interes public, în baza datelor din registrul comerțului central computerizat, situaţie existentă în 31 august 2016. Înmatriculările la Oficiul Registrul Comerţului arată faptul că activitatea comercială în primele opt luni ale acestui an a cunoscut o uşoară revigorare în judeţ, pe linia Persoanelor Fizice Autorizate (PFA) dar şi a Societăţilor cu Răspundere Limitată (SRL). Din statisticile oferite de Registrul Comerţului rezultă faptul că judeţul Sălaj se situează, în privinţa înfiinţării de noi entităţi…

Mai mult...

Sediile secundare trebuie declarate la Finanțe în 30 de zile de la înfiinţare

Contribuabilii au obligaţia să declare la Finanţe sediile secundare în termen de 30 de zile de la înfiinţarea acestora. Acelaşi termen trebuie respectat şi pentru filialele şi sediile secundare înfiinţate în străinătate. Prin sediu secundar se înţelege un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea contribuabilului/plătitorului, cum ar fi: birou, magazin, atelier, depozit şi altele asemenea. Prin sediu secundar se înţelege şi un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj ori activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai…

Mai mult...

Statistică sălăjeană: numărul construcţiilor noi a scăzut la jumătate

Direcţia Judeţeană de Statistică din cadrul Institutului Naţional de Statistică a întocmit o statistică pe linia eliberării autorizaţiilor de construire în judeţ, în luna august a acestui an, dar şi situaţia valabilă pentru perioada ianuarie – august a anului în curs. Astfel, în luna august 2016, au fost eliberate 29 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, un număr în scădere cu 43,1 la sută față de luna corespunzătoare din anul precedent. Comparativ cu luna iulie 2016, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 44,2 la sută. În perioada 1 ianuarie – 31 august…

Mai mult...

Calculele afacerilor din judeţ dau cu minus

Nouă judeţe din România au avut anul trecut un avans de peste 10 la sută al cifrei de afaceri faţă de 2014, iar patru dintre acestea sunt din Moldova, o regiune a cărei dezvoltare economică se datorează nu străinilor, aşa cum s-ar putea crede, ci antreprenorilor români. Campionul creşterilor a fost judeţul Botoşani, unde afacerile judeţene au avut un a avans de 17 la sută, ajungând, de la 5,3  la 6,2 miliarde de lei în doar 12 luni, arată o analiză efectuată de Ziarul Financiar, pe baza datelor de la…

Mai mult...

Interimar la conducerea Uzinei Electrice

Inginerul şef al Uzinei Electrice, Mariana Biro, a fost desemnat de către membrii Consiliului de Administraţie al Uzinei Electrice să asigure, pentru următoarele două luni, interimatul conducerii companiei. Decizia a fost luată vineri, 30 septembrie, în ultima zi de preaviz a directorului demisionar Viorel Marian. În vârstă de 60 de ani, Marian a renunţat din motive personale la fotoliul pe care l-a ocupat în ultimii 14 ani, însă şi-a exprimat disponibilitate de a a oferi consiliere, la nevoie. „Aveam de gând să demisionez de mult timp. M-am străduit, am făcut…

Mai mult...

Sălăjenii cu datorii scapă de hărţuirea recuperatorilor de creanţe

Restanţierii ale căror debite au ajuns sau vor ajunge pe mâna recuperatorilor de creanţe vor avea o viaţă mai uşoară. Vineri, 30 septembrie, intră în vigoare Ordonanţa Guvernului care stabileşte foarte clar între ce limite pot acţiona firmele de recuperare atunci când se îndreaptă împotriva debitorilor cărora le-au preluat datoriile. Recuperatorii de creanţe nu vor mai putea hărţui debitorii pentru recuperarea debitelor, nu îi vor mai putea contacta noaptea, nu îi vor mai putea ameninţa sub nicio formă, nu îi vor mai contacta vecinii, cunoscuţii sau rudele, nu vor mai…

Mai mult...

Dosarul devalizării Cuprom, strămutat “în vecini”: Horia Simu va fi judecat în Maramureş pentru gestionarea frauduloasă a Cupromului

După mai mulţi ani în care dosarul Cuprom a fost plimbat între procurorii DNA, cei ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi instanţele de judecată din judeţ, zilele trecute acesta a trecut graniţele Sălajului, fiind strămutat la Tribunalul Maramureş. Decizia aparţine Curţii de Apel Cluj, care a constatat că la Tribunalul Sălaj niciunul din cei trei magistraţi din penal nu poate judeca această cauză, din motive de incompatibilitate. „La Secţia Penală a Tribunalului Sălaj există trei judecători. Când a fost înregistrat la…

Mai mult...

Primăria Zalău scapă de o parte din povara unui credit bancar

Consilierii locali au decis în şedinţa de joi, din cadrul Primăriei Zalău, cu unaimitate de voturi, ca o parte din creditul pe care Municipiul îl are la CEC Bank, să fie rambursată. Creditul, în valoare de 15 milioane de lei, pe care Primăria la luat de la această unitate bancară în 2010, pe o perioadă de 15 ani, reprezintă o povară pe care o suportăm toţi, până la urmă, iar decizia privind rambursarea anticipată a unei părţi din credit este una raţională şi justă, în opinia consilierilor zălăuani. Din suma contractată…

Mai mult...

Sălăjenii pot cere până la 8.000 de lei pentru a instala panouri solare şi pompe de căldură

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat, miercuri, după o pauză de cinci ani, Programul „Casa Verde Clasic”, dosarele de finanţare putând fi depuse în perioada 10-24 octombrie. Prin programul “Casa Verde”, populatia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin Administratia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice. Dosarele de finanţare vor…

Mai mult...

Nu ne mai revenim: INDUSTRIA sălăjeană pierde procente pe bandă rulantă

  Veştile care vin din sectorul industrial sălăjean nu sunt deloc bune. Faptul că anul trecut ne situam pe ultimele locuri pe ţară în topul judeţelor care atrag investitori străini, potrivit revistei Forbes, se reflectă, iată, şi în cifrele sosite de la Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, care relevă o scădere îngrijorătoare a producţiei industriale cu aproape şapte procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.  Slaba atragere a investitorilor străini este doar una din cauzele pentru care pierdem aceste zece procente, care, în termeni industriali, mai ales pentru un judeţ…

Mai mult...

Camera de Comerţ a premiat performanţa

Peste 400 de societăţi din judeţul Sălaj au fost premiate miercuri, 28 septembrie, de către Camera de Comerţ şi Industrie, în cadrul celei de-a 23-a ediţie a Topului Firmelor. După cum a declarat Florian Ignat, preşedintele acestei organizaţii, la întocmirea clasamentului au fost luate în calcul toate cele 5.870 de firme care şi-au depus bilanţul pe anul 2015, dintre acestea 1.792 reuşind să intre în top. Camera de Comerţ a ales să premieze doar ocupantele primei poziţii de la fiecare domeniu de activitate şi grupă de mărime.

Mai mult...

Camera de Comerţ şi Industrie Sălaj premiază firmele fruntaşe

Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Sălaj organizează şi în acest an, o festivitate de premiere a firmelor sălăjene care au obţinut rezultate remarcabile în activitate. Astfel, pe baza datelor existente în bilanţurile firmelor, Camera de Comerţ a întocmit clasamentul firmelor care au obţinut cele mai bune rezultate în activitate, clasament în urma căruia, firmele care au obţinut locul I vor primi o diplomă. Festivitatea va avea loc miercuri, 28 septembrie, în Sala Avram Iancu a Primăriei Municipiului Zalău. Potrivit reprezentanţilor Camerei de Comerţ şi Industrie Sălaj, topul naţional…

Mai mult...