Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat astăzi trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 96,4 milioane euro, pentru creșterea eficienței energetice în iluminatul public. „Am semnat ordinul pentru lansarea apelurilor pentru proiecte care vor avea rezultate în îmbunătățirea calității mediului, scăderea gazelor cu efect de seră și a consumului de energie. Domeniu de mare actualitate la nivel mondial, în care fiecare dintre noi putem să ne implicăm și să contribuim, pe lângă autoritățile…
Mai mult...Categorie: Economic
Vom putea retrage bani de pe carduri la POS-urile magazinelor
Din luna iulie a acestui an vom putea retrage bani de pe carduri nu doar la bancomate ci și la POS-urile tuturor magazinelor, care sunt obligate să accepte plățile cu cardul, în caz contrar putând fi amendate, conform unei noi legi ale cărei norme de aplicare au fost publicate în urma cu trei zile, cu o întârziere de un an. Legea a fost promovată de duopolul de pe piața plăților cu carduri format din Visa și Mastercard, care încasează de la magazine, prin intermediul băncilor, un comision între 0,8 la…
Mai mult...Prima lovitură din acest an în bugetele sălăjenilor: se scumpesc gazele naturale
Prețul gazelor naturale crește cu 8,3 la sută, în mijlocul iernii Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energetic a aprobat în urmă cu puțin timp noile preţuri ale gazelor naturale livrate consumatorilor casnici. Costul de achiziţie al gazelor naturale recunoscut furnizorilor creşte cu 8,3 la sută, până la valoarea de 88,28 lei kWh. După majorarea de preţ de la 10 ianuarie, „impactul unitar în prețurile practicate de furnizorii clienților casnici reglementați va fi de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezintă o creștere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an…
Mai mult...Obligatorii pentru angajatori, noile contribuții sociale se achită doar în februarie
Contribuțiile sociale obligatorii pentru angajatori de la 1 ianuarie 2018 trebuie achitate pentru prima oară abia în februarie 2018, conform legislației în vigoare. Astfel, până în ianuarie 2018, trebuie achitate cele șase contribuții sociale datorate până în decembrie 2017. Din data de 1 ianuarie 2018, sistemul contribuțiilor sociale obligatorii, ce este reglementat de Codul fiscal, a fost reorganizat de Guvern. Dintr-un număr de șase contribuții sociale au rămas doar trei, acestea fiind reîmpărțite între salariat și angajator. Concret, dacă până în decembrie 2017 existau contribuția la pensii, contribuția la sănătate,…
Mai mult...Până la o anumită sumă, Fiscul îți șterge datoriile pe 2017
ANAF șterge datoriile pe 2017 mai mici de 40 de lei, aflate la sold la finalul anului recent încheiat. Astfel, toate datoriile mai mici de 40 de lei, pe care contribuabilii erau obligați să le achite către ANAF, vor fi eliminate din data de 7 ianuarie 2018 și nu vor mai figura în evidențele fiscului. Potrivit art. 266 din Codul de procedură fiscală și a Ordinului ANAF nr. 3.497/2015, creanțele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, mai mici…
Mai mult...Contribuabilii sălăjeni pot primi clarificări referitoare la noutăţile legislative fiscale
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj va organiza marți, 9 ianuarie, de la ora 10, o întâlnire dedicată contribuabililor pentru a oferi clarificări şi îndrumări referitoare la noutăţile legislative cu incidenţă fiscală, Spaţiul Privat Virtual şi înlesnirile la plată. Întâlnirea se va desfăşura la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Sălaj, din municipiul Zalău, str. Corneliu Coposu nr.3. Totodată, în sesiunea de întrebări de la finalul întâlnirii vor fi dezbătute şi alte nelămuriri ale contribuabililor în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei fiscale. Contribuabilii interesaţi să participe la întâlnire…
Mai mult...Instituţiile care fac angajări la început de an
Mai multe instituţii publice din judeţul Sălaj au anunţat pentru lunile ianuarie şi februarie, organizarea de concursului în vederea completării schemei de personal. Zeci de posturi sunt puse la bătaie în această perioadă pentru sălăjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Dintre acestea, cele mai multe sunt disponibile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, care la scurt timp după ce consilierii judeţeni au aprobat noua organigramă şi stat de funcţii, a transmis că va încadra 40 de persoane, 17 dintre ele ca asistenţi medicali la ORL, Gastroenterologie, Ortopedie, Chirurgie…
Mai mult...Strada Cloșca din municipiu intră în reabilitare și modernizare
Primăria Municipiului Zalău va demara lucrările de modernizare ale străzii Cloșca, din municipiu, începând din data de 8 ianuarie. Lucrările sunt finanțate printr-un proiect PNDL și vizează modernizarea a 750 metri de rețea stradală, atât partea carosabilă, cât și trotuarul. Executantul acestor lucrări de modernizare este SC Druminserv, lucrările urmând să fie finalizate în termen aproximativ cinci luni. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 1.681.000 de lei. Primăria Zalău asigură din bugetul local suma de 72.000 de lei.
Mai mult...Autoritățile au stabilit data până la care se mai poate cere restituirea taxei auto
Cei care au de recuperat taxa auto, o pot face depunând o cerere în acest sens până în 31 august, termen care este unul de decădere, iar orice cerere depusă ulterior, nu mai poate fi soluţionată prin restituirea taxei, reiese dintr-un ordin publicat în Monitorul Oficial. ”Fac obiectul prezentei proceduri sumele de restituit reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi dobânzile aferente stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri…
Mai mult...Bani mai putini, în acest an, pentru programul Prima Casă
Anul acesta veștile nu sunt tocmai bune pentru cine vrea să cumpere o locuință cu ajutorul programului guvernamental Prima Casă. Statul dă cu jumătate de miliard de lei mai puţin pentru garantarea împrumuturilor, aşa că amatorii trebuie să aibă dosarele bine pregătite, ca să fie siguri că băncile le analizează în timp util, înainte să se termine fondurile. Scăderea fondurilor de la programul Prima Casă îngrijorează pe mulţi. Aproape două treimi dintre locuinţele noi cumpărate anul trecut au fost finanţate printr-un asemenea împrumut. Specialiştii cred că suma alocată anul acesta…
Mai mult...Mai puține comisioane bancare pentru persoanele fizice, în special pentru cele cu venituri reduse
Vești bune vin din domeniul bancar, pentru toți cei care folosesc un cont bancar de plăţi cu servicii de bază, dar și cardul atașat contului respectiv. Clienții băncilor vor scăpa de comisioanele percepute pentru deschiderea şi închiderea unui cont, precum şi de comisionul pentru retrageri de bani sau comisionul pentru interogarea soldului, potrivit unui act normativ apărut zilele trecute în Monitorul Oficial, cu prevederi ce vor intra în vigoare începând cu sfârșitul lunii ianuarie. Totodată, persoanele cu venituri mici vor fi scutite și de alte comisioane aferente unor operațiuni bancare…
Mai mult...Anul 2018 a început cu schimbări importante pentru populaţie şi firme: trecerea contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor, creşterea salariului minim brut sau reducerea impozitului pe venit
Anul 2018 a început cu intrarea în vigoare a unor modificări legislative care afectează cea mai mare parte a populaţiei, dar şi mediul de afaceri, cele mai importante schimbări vizând trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, creşterea salariului minim brut pe economie la 1.900 de lei, reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, dar şi a cotei de contribuţie la Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%. De asemenea, firmele în insolvenţă şi cele cu întârzieri la plata TVA sunt obligate să…
Mai mult...Premii în bani pentru angajații Fiscului, începând din 2018
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va putea reține, din 2018, prin înfiinţarea unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, o cotă de 15 la sută din sumele stabilite prin acte administrativ-fiscale, așa cum se arată în proiectul unui act normativ al Ministerului Finanţelor. Actele administrativ-fiscale la care se referă proiectul pot fi procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală ce au la bază sesizări ale Fiscului și care sunt rămase definitive după epuizarea căilor de atac prevăzute de lege. Concret, este…
Mai mult...Oferta de sfârșit de an a locurilor de muncă din UE
În această perioadă, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.088 de locuri de muncă. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele detaliate accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul AJOFM Sălaj pentru orice informație suplimentară. EURES România aduce în atenția doritorilor, potrivit ultimei oferte, următoarele locuri de muncă: Portugalia – 330 de locuri de muncă: 300 culegător de zmeură, 30 culegător de zmeură, mure și afine; Spania – 164 locuri de muncă: 150 agricultor, 10 sudor, 3 tehnician, 1 montator structuri…
Mai mult...