Drumurile naționale care trec prin Sălaj au intrat în “luna curățeniei”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, în subordinea căreia se află și Secția Drumuri Naționale Sălaj, a demarat, la finalul lunii martie, o campanie de igienizare a zonei drumurilor naționale și parcărilor, la nivel național, implicit și pe drumurile din aceasta categorie care străbat județul Sălaj. Potrivit reprezentanților Direcției, lunar, se adună peste 300 metri cubi de gunoaie de pe drumurile naționale din administrarea celor opt secții de drumuri naționale din regiunea nord-vest. „La această acțiune sunt angrenați 150-200 de angajați, care iau la pas aproape zilnic drumurile pe care…

Mai mult...

Zalău: blocul în care vor sta cei mai norocoși asistați social va fi gata la vară

Blocul Astralis (denumit oficial Blocul Silvania-Astralis), aflat pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, lângă Oficiul Poștal 2 Astralis, se află în plină reabilitare, acest imobil ajuns în urma degradării, o ruină, fiind transformat, printr-o decizie a municipalității, în bloc de locuințe sociale. Și nu într-un bloc reabilitat ci în unul transformat radical, de la ziduri, acoperiș, ferestre și până la instalațiile din apartamente. Lucrările ce s-au executat până în prezent au fost recompartimentarea imobilului astfel încât, dintr-un bloc care deținea inițial 20 de apartamente, acesta devine bloc de locuințe sociale…

Mai mult...

Investiţie de 8 milioane de dolari la TenarisSilcotub Zalău

CompaniaTenarisSilcotub a finalizat cea mai importantă investiție din ultimele 12 luni din fabrica de țevi din Zalău, cea de retehnologizare a liniei de finisare a țevilor destinate industriei de petrol și gaze în valoare de 8 milioane de dolari. Modernizarea liniei de finisare s-a făcut cu echipamente și tehnologii de ultimă generație, care aduc îmbunătățiri relevante în ceea ce privește siguranța în muncă și protecţia mediului, calitatea produselor și eficiența procesului. Capacitatea anuală de producție a liniei este de 60.000 de tone de țevi OCTG cu lungimi de până la…

Mai mult...

Rata şomajului, într-o uşoară creştere

Oficial,  judeţul Sălaj are  puţin peste 4.750 de şomeri şi o rată a şomajului de 4,63 la sută. Cel puţin asta indică buletinul statistic lunar, la finalul lunii februarie, cu privire la piaţa muncii din judeţ, emis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. La finalul lunii precizate, în evidenţele instituţiei erau înregistrați 4.755 de șomeri, din care 1.892 femei. Comapartiv cu luna  anterioară, rata şomajului a înregistrat o creştere de 0,22 puncte procentuale (4,61 puncte procentuale – finalul lunii ianuarie). Astfel, din totalul de 4.755 de…

Mai mult...

Lidl retrage două produse de la vânzare

Retailerul Lidl a anunțat că retrage de pe piață produsul „Chef Select, sandwich”, sortimentele ”Pui și bacon prăjit” și ”Salam de Sibiu și cascaval, 200g“ care conțin făină de soia, nedeclarată pe etichetă. Produsul nu este recomandat persoanelor cu alergii la soia. ”S.C. TIP TOP FOOD INDUSTRY S.R.L recheamă preventiv produsul „Chef Select, Sandwich sortările Pui și bacon prăjit și Salam de Sibiu și cașcaval, 200g“ indiferent de termenul de valabilitate. S-a constatat că produsele afectate conțin făină de soia nedeclarată pe eticheta. Din cauza posibilelor reacții alergice la ingerare,…

Mai mult...

Persoanele Fizice Autorizate și Intreprinderile Individuale, în atenția autorităților sălăjene

Registrul Comerțului anunță Intreprinderile individuale (ÎI) și Persoanele Fizice Autorizate (PFA) că,  potrivit prevederilor art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, oficiul registrului comerțului radiază din oficiu, în termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul…

Mai mult...

Înregistrarea contractelor de închiriere la Fisc nu se poate face online nici la această oră

Înregistrarea opțională a contractelor de închiriere la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se face de peste o lună potrivit unei noi reglementări, care dă inclusiv posibilitatea unei înregistrări electronice a contractelor. Momentan însă singura variantă pentru cei interesați e deplasarea cu contractul la ghișeu. A trecut mai bine de o lună de când a a apărut în Monitorul Oficial noua procedură de înregistrare a contractelor de locațiune la Fisc (înregistrarea fiind opțională acum, nu obligatorie), prin Ordinul ANAF nr. 114/2019. În ordin se precizează și posibilitatea înregistrării online a…

Mai mult...

Fantoma tunelului „Meseș” al Autostrăzii Transilvania a ajuns la Tribunal

Termen nou de judecată în procesul civil intentat de firma care ar fi trebuit să efectueze documentația privind studiul de fezabilitate al tunelului de sub Meseș aferent autostrăzii Transilvania, și statul Român. Tunelul Meseş, o importantă parte din Autostrada Transilvania, trece, la trei ani și jumătate de la semnarea contractului pentru întocmirea documentației la studiul de fezabilitate, printr-un proces civil, fapt ce încetinește mult evoluția studiilor și întocmirea documentației privind studiul de fezabilitate al acestei lucrări de amploare. Firma care trebuia să finalizeze documentația  se judecă cu statul după ce…

Mai mult...

APEL DE SELECȚIE

~varianta simplificată~   DATA LANSĂRII APELULUI DE SELECȚIE: 02.04.2019   MĂSURA LANSATĂ PRIN APELUL DE SELECȚIE: M1/1A – COOPERARE BENEFICIARI  ELIGIBILI:   Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin măsura M1/1A, sunt PARTENERIATELE constituite în baza unui ACORD DE COOPERARE din cel puţin un partener din categoriile de mai jos și cel puțin un fermier sau un grup de producători/o cooperativă care își desfășoară activitatea în sectorul agricol: Fermieri; Microîntreprinderi și întreprinderi mici; Organizații neguvernamentale; Consilii locale[1]; Unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică.…

Mai mult...

Sălăjenii îşi pot transfera contribuţiile de la Pilonul II de pensii

Persoanele care au fost obligate din 2008 să contribuie la Pilonul II de pensii pot, de câteva zile, să-și retragă banii și să îi transfere la Pilonul I (pensiile de stat). Singura condiţie pentru transferul contribuţiei de la Pilonul II la Pilonul I este ca persoana să fi contribuit mai mult de 5 ani. Contribuţia de 3,75% se va duce în sistemul public (Pilonul I), iar banii sunt cheltuiţi imediat pentru persoanele care ies la pensie. Norma ASF nr. 4/2019 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 1/2015 privind aderarea şi…

Mai mult...

Vara ne va usca la buzunare: legumele și produsele alimentare s-au scumpit!

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară creșterea preţurilor produselor din coșul de consum din ultimul an, a crescut în februarie la 3,83 la sută, a anunțat Institutul Național de Statistică. Alimentele s-au scumpit în medie cu 4,46 la sută, în vreme ce preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,74, iar pentru serviciile utilizate plătim în medie cu 3,08 la sută mai mult. Faţă de decembrie 2018, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în februarie, la cartofi (peste 21 la sută), alte legume şi conserve de legume (16,6…

Mai mult...

Veşti proaste pentru şoferi! Preţurile RCA ar putea creşte semnificativ în următoarele 6 luni

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a afişat, miercuri, noile tarife de referinţă RCA, la care se vor raporta asigurătorii atunci când vor face noile preţuri pentru poliţele RCA, iar acestea sunt semnificativ mai mari decât cele stabilite în luna octombrie 2018. Potrivit ASF, şoferii cu vârste între 31-40 de ani, de pildă, care deţin autoturisme cu o capacitate cilindrică de 1.401-1.600 cmc au plătit în a doua jumătate a anului trecut o primă medie RCA de 625 de lei, cu 13% mai puţin decât tariful de referinţă care era până…

Mai mult...

Consiliul Judeţean reduce contribuţia cluburilor sportive finanţate din bugetul Sălajului

Alexandru Moldovan Contribuţia cluburilor sportive din Sălaj finanţate din bugetul judeţului, printre care şi Handbal Club Zalău, a fost redusă de la 10% la 2%, conform unei hotărâri de Consiliu Judeţean aprobată în cadrul şedinţei de miercuri, liberalii contestând modul în care se fac alocările din bani publici pentru susţinerea sportului. ‘Sumele repartizate trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de minim 2% din valoare sumelor repartizate’, se arat în hotărârea adoptată miercuri. Consiliul Judeţean a aprobat, anul trecut, finanţarea, pentru anul competiţional 2018-2019, a trei cluburi sportive, suma…

Mai mult...

Automatele de cafea au intrat în vizorul inspectorilor de la Protecția Consumatorului

După multe sesizări despre calitatea cafelei din aparatele automate de cafea și ceai, inspectorii ANPC au decis să înceapă controalele împreună cu ANAF şi cu cei de la Direcţia Sanitar-Veterinară, pentru a determina dacă ceea ce scrie pe automatele de cafea se regăseşte şi în pahare şi dacă există autorizaţii de funcţionare. ”Nu au dreptul să funcţioneze outdoor (afară), numai indoor (în spații acoperite)! Ele nu au voie să funcţioneze dacă nu sunt branşate la o reţea de apă şi trebuie să scrie pe eticheta lor ce beţi! Cum se numeşte acela?…

Mai mult...