Dacă la Stadionul Municipal, montarea unei piste de coritan a rămas doar la nivel de discuţii şi promisiuni, conducerea Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a încercat să vină în ajutorul atleţilor din municipiu, montând o astfel de pistă în sala de sport a instituţiei respective de învăţământ. Profesorul Mirel Seişanu, unul dintre cei care au avut iniţiativa montării acestei suprafeţe, a precizat că pe pista respectivă îşi vor putea desfăşura antrenamentele nu doar atleţii Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, ci şi cei legitimaţi la alte cluburi…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Pawel Adamajtis, universal CSVM Zalău „Mai sunt o mulţime de elemente de pus la punct în jocul echipei noastre”
Volei Municipal Zalău a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Cupei Challenge, după ce a fost învinsă şi în manşa retur de campioana Portugaliei, Benfica Lisabona. Deşi sperau să întoarcă rezultatul din tur, când au cedat cu 1 – 3 la Lisabona, voleibaliştii pregătiţi de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae s-au văzut învinşi şi pe teren propriu cu scorul de 3 – 2. Actul de debut le-a aparţinut oaspeţilor, care s-au impus cu 22 – 25, după ce au condus şi la cele două întreruperi tehnice cu 8 –…
Mai mult...Volei Municipal Zalău părăseşte Cupa Challenge după prima fază
Volei Municipal Zalău a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Cupei Challenge, după ce a fost învinsă şi în manşa retur de campioana Portugaliei, Benfica Lisabona. Deşi sperau să întoarcă rezultatul din tur, când au cedat cu 1 – 3 la Lisabona, voleibaliştii pregătiţi de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae s-au văzut învinşi şi pe teren propriu cu scorul de 3 – 2. În tur, Volei Municipal a pierdut cu 1 – 3. Cealaltă echipă românească ce a evoluat în prima fază a Cupei Challenge, Tricolorul Ploieşti, a câştigat…
Mai mult...Valorile şi campionii de mâine
În România s-a vorbit tot mai des în ultima perioadă despre relansarea sportului. Un prim pas ar fi, de fapt, readuerea acestuia pe linia de plutire, deoarece, în acest moment, vorbim despre o pantă cât se poate de descendentă pe care se află sportul la nivel naţional. Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a precizat că „sportul din România este ca un sac fără fund”, iar problema ar trebui remediată în cel mai scurt timp posibil. Toţi cei care fac parte din fenomenul sportiv sunt conştienţi de faptul că lucrurile…
Mai mult...Viitorul Zalău reprezintă Sălajul la două competiţii organizate de Federaţia Română de Fotbal
Viitorul Zalău, câştigătoarea fazei judeţene a Trofeelor „Gheorghe Ola” şi „Gheorghe Ene”, va participa în perioada următoare la faza zonală a celor două competiţii de copii şi juniori organizate de Federaţia Română de Fotbal. La faza judeţeană, Viitorul a avut o singură adversară, Atletic Zalău, pe care a învins-o cu 4 – 2 în finala Trofeului „Gheorghe Ola”, iar la Trofeul „Gheorghe Ene”, echipa antrenată de Dan Lucaciu s-a impus cu 4 – 1. Faza zonală a Trofeului „Gheorghe Ene” este programată la Bistriţa, în perioada 1 – 3 decembrie.…
Mai mult...HC Zalău se pregăteşte alături de lotul naţional de tineret
Handbal Club Zalău efectuează, începând de marţi, un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei, un loc în care formaţia antrenată de Gheorghe Tadici îşi desfăşoară de mulţi ani atât cantonamentele de vară, cât şi cele de iarnă. La începutul acestei săptămâni s-a reunit şi lotul naţional de tineret al României, unde a fost numit selecţioner Gheorghe Tadici. Iniţial, „tricolorele” mici urmau să se pregătească la Izvorani, dar selecţionerul a solicitat ca stagiul să se dispute la Cheile Grădiştei. „O să solicit să facem pregătirea la Cheile Grădiştei şi cu lotul…
Mai mult...Programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, implementat şi în Sălaj
Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat vineri, la Palatul Victoria, programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, în prezenţa mai multor nume importante din sportul românesc, precum Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Georgeta Andrunache şi Andreea Răducan. „Sportul creează modele, România are nevoie de modele. Avem obligaţia, împreună, să dăm încredere campionilor de mâine”, a precizat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca. Programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate” îşi propune creşterea gradului de participare activă a copiilor din şcoli, licee şi universităţi la activităţile sportive. Un alt obiectiv…
Mai mult...Volei Municipal Zalău, cu gândul la 16-imile Cupei Challenge
Învinsă cu scorul de 1 – 3 în manşa tur din prima fază a Cupei Challenge, Volei Municipal Zalău speră să întoarcă rezultatul de la Lisabona şi să acceadă în 16-imile de finală ale competiţiei. Chiar şi în cazul unei victorii cu 3 – 0 a zălăuanilor, echipa calificată în faza următoare se va decide în urma disputării „setului de aur”. Volei Municipal Zalău va încerca să „spele” miercuri seara eşecurile din ultimele două partide printr-o calificare în 16-imile de finală ale Cupei Challenge. Misiunea campioanei României va fi una…
Mai mult...O handbalistă de la HC Zalău, în lotul României la Campionatul Mondial
Cu câteva zile înaintea începerii Campionatului Mondial din Germania, naţionala de handbal feminin a ţării noastre a participat la „Trofeul Carpaţi”, desfăşurat la finele săptămânii trecute, la Craiova. „Tricolorele” pregătite de spaniolul Martin Ambros au evoluat împotriva Braziliei, Poloniei şi Macedoniei. Cu două victorii şi o înfrângere, naţionala ţării noastre a încheiat pe poziţia a doua turneul, locul I fiind câştigat de Polonia, care a învins România cu 27 – 21. Neagu şi compania s-au trezit la realitate după „duşul rece” din prima zi, câştigând cu 31 – 18 jocul…
Mai mult...Veteranii atletismului sălăjean, pe podium la „Crosul Unirii” de la Alba Iulia
Peste 400 de participanţi a avut la start ediţia a 49-a a „Crosului Unirii” desfăşurată sâmbătă, la Alba Iulia. Printre cei prezenţi s-au numărat şi veteranii Petru Bologa, Rodica Prodan şi Lidia Angelescu. Devenită dublă campioană balcanică la începutul lunii trecute, Rodica Prodan, o băimăreancă stabilită de câţiva ani în localitatea sălăjeană, Var, a avut o comportare remarcabilă şi la evenimentul de la Alba Iulia, trecând prima linia de sosire la categoria plus 65 – 69 de ani. La masculin, categoria a fost câştigată de Augustin Covaciu, de la CSM…
Mai mult...Turul Campionatului de Minifotbal „Titan” se încheie miercuri
Prima fază a Campionatului de Minifotbal „Titan” se încheie miercuri, odată cu desfăşurarea restanţei din etapa a IX-a, dintre Tenaris Zalău şi Info Plus, programată la ora 19. În etapa a VIII-a, încheiată în urmă cu o săptămă, s-a înregistrat o singură victorie la limită, STC Zalău câştigând cu scorul de 2 – 1 duelul cu Titan Zalău. În celelalte partide s-au înregistrat victorii la scor. Terra Kid Zalău a câştigat cu 9 – 3 partida cu Tenaris Zalău, după ce la pauză, scorul a fost 4 – 3. Cipricom…
Mai mult...Campioana României, învinsă pe teren propriu după mai bine de un sezon
Volei Municipal Zalău a suferit sâmbătă seara primul eşec pe teren propriu într-un meci oficial după mai bine de un sezon. Ultima înfrângere înregistrată de echipa zălăuană în propriul fief a avut loc în 26 aprilie 2016, când Universitatea Craiova a devenit campioana României chiar pe terenul Zalăului. Formaţia pregătită de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae a pierdut sâmbătă seara cu scorul de 1 – 3 în faţa echipei Tricolorul Ploieşti, una dintre pretendentele la titlul de campioană a României. Oaspeţii au început foarte bine jocul, au avut un serviciu…
Mai mult...Paula Todoran se pregăteşte pentru Campionatul European de Cros la Băile Felix
Devenită campioană balcanică cu echipa de cros a României în urmă cu o săptămână, la Campionatul Balcanic de Cros din Turcia, Paula Todoran va face parte şi în acest an din echipa naţională de senioare ce va lua startul la Campionatul European de Cros. Atleta legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău s-a aflat în echipa României şi la ediţia de anul trecut, „tricolorele” obţinând medalia de bronz în Italia. „După un an care nu a fost foarte bun pentru Paula, acest titlu balcanic este un rezultat care reconfirmă oarecum valoarea…
Mai mult...Gheorghe Tadici a fost numit selecţionerul naţionalei de tineret
Antrenorul care a devenit vicecampion mondial în 2005 cu naţionala de senioare a României, fiind cel mai bun rezultat obţinut de handbalul feminin românesc în ultimii peste 40 de ani, revine la cârma echipei naţionale, dar nu la cea de senioare, ci la tineret. Doi ani au trecut de când Gheorghe Tadici a renunţat la funcţia de selecţioner a echipei naţionale de senioare, formaţie cu care a devenit vicecampion mondial în 2005, fiind cel mai bun rezultat din handbalul feminin românesc din ultimii 43 de ani. După o pauză de…
Mai mult...