Accident mortal între Hereclean și Vîrșolț

Un accident deosebit de grav a avut loc luni la ora 12, pe drumul național 1 H între Hereclean și Vîrșolț. Un conducător auto s-a angajat în depășirea unui trailer, fără să se asigure și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. Șoferul – un sălăjean în vârstă de 45 de ani, care se angajase cu autoturismul în depășire, a suferit leziuni deosebit de grave, acesta fiind declarat decedat după zeci de minute în care medicii Ambulanței au încercat să-l resusciteze. Alte…

Mai mult...

Intervenții ISU la evenimentele săptămânii trecute

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, a fost solicitat să intervină în ultima săptămână la un număr de 72 de evenimente dintre care cinci intervenţii au fost pe linia situaţiilor de urgenţă, iar 67 de misiuni s-au axat pe acordarea primului ajutor calificat de către echipajele SMURD, o mare parte dintre solicitări fiind axate pe traumatisme şi diferite afecţiuni.  Din cele cinci situaţii de urgenţă, au fost înregistrate trei incendii la vegetaţie uscată şi/sau arderea unor deşeuri menajere, în urma fenomenelor meteorologice periculoase au fost înlăturate nişte…

Mai mult...

Noutăți importante în legislația ce vizează persoanele cu dizabilități

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobat de Guvern. Inițiatorii spun că acest proiect are scopul de a ridica calitatea vieții copiilor și adulților cu dizabilități, în acord cu reglementările europene și internaționale în domeniu. Potrivit Ministerului Muncii, în vederea dezinstituționalizării asumate de România în fața UE, până în anul 2020, noul act normativ prevede transformarea vechilor centre rezidențiale, astfel încât acestea să nu mai poată găzdui mai mult…

Mai mult...

Amenzi de 45.000 de lei în urma controalelor Inspecției Muncii

Pe parcursul lunii iunie 2018, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj au desfășurat mai multe controale în domeniile de competență privind relațiile de muncă, securitate și sănătate în muncă,  privind respectarea legislației în vigoare. Activitatea inspectorilor sălăjeni a vizat, cu prioritate, identificarea și sancționarea muncii nedeclarate în vederea descurajării și diminuării acestui fenomen, care în fapt, reprezintă tot o forma de evaziune fiscală. În domeniul relațiilor de muncă au fost controlați un număr de 66 agenți economici dintre care 31 au fost sanctionați, aplicându-se șase amenzi și 53…

Mai mult...

O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale

Bonurile fiscale emise în data de 17 iunie 2018, cu o valoare de 977 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.La această extragere participă bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 iunie 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.…

Mai mult...

Când moartea te vrea prost  

Nu ne mai facem bine! Deși exemplele pe care le avem aproape săptămânal, oferite de inconștienți care transmit live de la volan, de parcă cineva ar fi interesat să vadă cum te strâmbi și cum debitezi prostii în timp ce conduci, totuși, se moare pe capete în continuare pe drumurile României, sau pe cele din alte țări. Când te hlizești la telefon în timp ce te afli în trafic și dai intempestiv ochii cu moartea, nu se numește ghinion. Se numește prostie. O prostie în forma cea mai pură și…

Mai mult...

După luni de așteptări, Piața centrală din Zalău își va deschide porțile marți

 Așa cum anunțam în urmă cu o săptămână, Piața centrală din Zalău va fi deschisă marți, recepția lucrării urmând să fie făcută în aceeași zi. Lucrările de amenajare au ajuns la final în acest obiectiv de interes major pentru zălăuani, după ce constructorii au reușit să rezolve o serie de probleme majore, neprevăzute, apărute pe parcursul desfășurării activităților, în subteranul pieței. În prezent se lucrează la finisaje, la ultimele elemente de amenajare a străzii, fiind desfășurate totodată și activități ce includ salubrizarea acestui spațiu și a celor învecinate. Viceprimarul Zalăului,…

Mai mult...

Energizantele și alcoolul, o combinație ce ne poate aduce mari probleme de sănătate

Piața băuturilor energizante în România însumează anual de 250 milioane lei. Tinerii sunt de neoprit în consumul acestor băuturi iar amestecul lor cu alcool (în special vodca sau whisky) a devenit un trend nelipsit din cluburi, de la petreceri, reuniuni, evenimente matrimoniale sau orice alt prilej de distracţie. În România se consumă în fiecare an peste 24 milioane litri de băuturi energizante, un fapt nu tocmai demn de laudă şi care, privit în detaliu, poate oferi multe răspunsuri la întrebări referitoare sănătatea tot mai şubredă a populaţiei, în special a…

Mai mult...

„Zilele Au Gust la Marin” – o sărbătoare devenită tradiție în Sălaj

Sălăjeanca Patricia Toma continuă proiectul de promovarea a satului natal, Marin, a tradiţiilor şi a portului popular din zonă, prin organizarea unui nou eveniment – Zilele Au Gust la Marin. După ce în urmă cu doi ani, sălăjeanca a reconstituit nunta tradiţională a străbunicilor ei, anul trecut sărbătoarea  a cuprins evenimente inedite precum  “Cânepa în viaţa ţăranului”, o expoziţie de fotografie – “Pe drumul bisericilor din lemn”, dar și una de costume populare – organizată de Muzeul viu “Poarta de su` Feleac”, în acest an, Patricia Toma continuă, la finele…

Mai mult...

“Finisajele” la bulevardul Mihai Viteazul se vor încheia până în 15 august

Prima porțiune din bulevardul Mihai Viteazul va fi gata peste mai puțin de o lună, lucrările fiind în acest moment în plină desfășurare. Viceprimarul Teodor Balajel ne-a spus că stratul de uzură nu a fost încă aplicat, așa cum greșit alte publicații au anunțat cu câteva zile în urmă și că acest strat important, ultimul pe covorul asfaltic, necesită anumite pregătiri, mai multe etape și o atenție foarte mare la înclinări. “Începând din această noapte (joi spre vineri) vom începe amenajarea scuarurilor existente pe acestă porțiune de bulevard, le vom…

Mai mult...

Sărbătoare versus bâlci

Câteva zile ne mai despart de eterna sărbătoare, îmbătrânită și rămasă într-un stadiu de subdezvoltare care ar trebui să dea serios de gândit autorităților: Zilele Zalăului. Ta-daa! Începe bâlciul, cu mirosuri pestilențiale, amestecate cu savoruri suburbane și garniste cu loviturile de grație venite din partea unor cetățeni, incapabili să se comporta civilizat, ne vor invada săptămâna viitoare, din nou. Am pregătit o listă cu ceea ce nu mai vrem, în ordinea traumelor pe care ni le produc aceste lucruri care, bineînțeles, nu mai pot fi scoase de pe ordinea de…

Mai mult...

Specialiștii Academiei Tehnice Militare sprijină realizarea Centurii Zalăului – tronsonul II

Primarul Ionel Ciunt și alți reprezentanți ai unor servicii din  Primăria municipiului Zalău s-au întâlnit, joi, cu reprezentantul Academiei Tehnice Militare, Lt.col. Marius Valeriu Cîrmaci – Matei, fiind purtate discuții pe marginea proiectului Centurii ocolitoare a Zalăului. Discuția a vizat activitatea echipei de specialiști din Academia Tehnică Militară care, în perioada 17 – 20 iulie 2018, este în Zalău pentru a demara lucrările de evaluare a nivelului de risc și pentru a efectua studiile balistice, precum și pentru identificarea soluțiilor de protecție balistică necesare în Poligonul Aghireș, soluții care să…

Mai mult...

O nouă hoție în magazine: metoda „Salamul”

Nu se mai miră nimeni atunci când constată, personal sau prin exemplele prezentate de alții, că a fost păcălit de producătorii români sau străini care își vând produsele în marile magazine. Este o practică tot mai des întâlnită: realizarea de profit, cu complicitatea acestor supermarketuri care dovedesc o totală lipsă de respect față de clienți, prin afișarea unor prețuri diferite la raft față de cele existente în baza casei de marcat, prin tratamentul indiferent pe care îl aplică unor solicitări sau situații în care clienții atrag atenția că au fost păcăliți…

Mai mult...

Exercițiu ISU în pădurea din Gălpîia

Secţia de pompieri Jibou a organizat şi desfăşurat, miercuri, un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie la stingerea incendiilor izbucnite la fondul forestier al localităţii Gălpîia. Scopurile principale ale exerciţiului au vizat verificarea modului operaţiunilor de intervenţie în cazul producerii unor incendii la fondul forestier şi perfecţionarea deprinderilor personalului operativ în utilizarea tehnicii şi echipamentelor utilizate la acest tip de intervenţii. La această activitate a participat şi Garda de intervenţie nr. 3 Hida.

Mai mult...